ISTORICA FORTĂREAȚĂ NAȚIONALĂ, HALIFAX, NOVA SCOTIA
(Continuare și încheiere cu harta Imperiului Britanic în anul 1897)
Am luat o cafea și o apă ''Nestle Pure Life''. Matei privește de sus portul și golful pe care poți vedea vaporașele de agrement, sau câte un vapor de război, cenușiu ca un hipopotam de metal sau ca ''balaurul ce l-ai făcut să se joace'', leviatanul poetului, navigând spre reședința Flotei Canadiene a Atlanticului.
Gurile rele spun că în cafeaua de la ''Tim Horton's'' ar fi pus ceva adictive, dar adevărul e că te prinde în cârligul aromei și numai scapi. Eu mă scamatoresc cu cea de la ''Star Bucks'', cu sirena ca siglă, nu a lui Roaită, ci a lui Ulise, din snobism că se zice capra cade jos de râioasă, dar coada tot sus o ține. La cafenele ''Star Bucks'' ai WiFi gratuit și mă țin și eu amestecat printre liceieni pentru că e vârsta inimii mele. Ați auzit de ''sindromul pensionarului''? Să știți că e mult adevăr. Primele zile după ce te-ai pensionat te simți ca în... vacanță. Apoi acest argint al bucuriei începe pe neobservat să se coclească. Începi să auzi pendula ce ți-au făcut-o cadou de la servici cu ocazia de ''retirement tea''. Nevasta lucrează, copiii s-au risipit prin lume ca puii de potârniche, stau pe divan și observi că drăcovenia asta de pendulă, mai rea ca o Xantipă, a pus stăpânire pe întreaga ta casă. Dai un telefon și-ți răspunde robotul: ''it is not available''. Oare de ce nu au făcut pendulă digitală, îmbrăcată în pluș, și cu piciorușe sfielnice? Ce gusturi aveau cei de demult! Auzi, să te trezești în casă, cu acest milităroi ca o mahalagioacă ding-ding-ding-ding, blah-blah-blah-blah, cu gura nespărată și puțind a formol și când aproape să moțăi sub blagoslovenia pensionării , măi, când îți aruncă niște tăvi de aramă prin casă de-ți vine să-ți iei câmpii. Ai arunca-o de să-i sară măruntaiele de șoareci metalici, dar dai de belea cu consoarta. Pendula acum face parte din mobilierul sufrageriei. Ea îți administrează dozele de timp din ''living room'' - fără ea ''no more living'', nu? Kaput! Koneț! Nema living! Te gândești că fiind pensionar ai scăpat de zâmbetul pervers al șefei, însemnând că s-ar putea vineri să te cheme la birou, și nu pentru savarine, deci ai scăpat de sârboaică și te-a luat în primire pendula - soacra de care li-e frică și dracilor! Te trezești că nu mai faci parte din ''companie'', ci unul din convoiul funerar promovat ca înainte mergător al procesiunii, regizor și actor principal. Deci un pensionar se gândește: societatea nu mai are nevoie de mine, m-a pus pe tușă, nici măcar arbitru, și tot ce-mi rămâne e moartea. Precum mâța care se zice că găsind o pilă a început să o lingă până i-a dat sângele, iar apoi văzând că sângele gustă bun i-a tot dat înainte până i s-a ascuțit limbă ca o strună numai cu nota ''si'' din octava de la etaj. Și ce mai?! Ai așteptat o viață pensionarea și după doi, trei ani o iei pe scurtătură!
Dincolo de glumă cam așa e. Dumnezeu ți-a spus că din sudoarea frunții să-ți câștigi pâinea și...deodorantul! Nu?
Eu de când m-am pensionat parcă sunt copilul acela neastâmpărat care nu putea să fie cuminte și să stea locului în clasă și săracul profesor îl trimitea să se liniștească muncind la porcii seminarului sau curățind cartofi la bucătărie. Ce pensionare, dom'le?! Trec cu vederea că dacă nu scriu e jale cu J de la Jimbolia, dar ca preot sunt pasăre rară! Sunt singurul pensionar ortodox din provincia Ontario. Să vezi cum trag de mine toți cucernicii să la dau vacanță! Unii zic, țuguindu-și buzele, ca atunci când mânânci aguridă, că aș fi ''preot voyajeur'', dar eu le-am zis '' spune dom'le ca pe - popă vagabond!'' Deci ca să stai departe de ''sindromul pensionării'' - întru sudoarea frunții să-ți câștigi pâinea! Așa făcea și bunicul Camară, care nu s-a pensionat niciodată! Drept ca bradul, îl porecleau Țapu' lu Camară, pleca din Păgubeni până la ''dughene'', piața, centrul Dărmăneștiului,cam 10 km. La 85 de ani își ținea cârja pe braț, ca semn de noblețe, dar pentru mustrarea câinilor care nu știau cine este Moș Gheorghe Camară.
E cald și noroc că pe lângă sorbitul cafelei ne-am aprovizionat rucsacul cu apă ( o apă aici te costă cât o bere ''Blue Lobster''). Țin sticla de ''Nestle Pure Life'': ''Matei, știi ce să mâncăm pentru dietă? Eu îmi ascund șuncile pe sub reverendă, dar tu? '' Și încep să-i citesc de pe sticlă ''Nutrition Facts'' ( valoarea nutritivă): calorii- zero, grăsimuri - zero, glucide - zero, proteine - zero, fibre - zero, colesterol - zero, calcium - 4%, sodium - 1 %. Dar nici Matei nu e din ăla care a supt de la cloșcă. ''Dar nu ai citit analiza PPM: HCO3 - 285, Ca - 100, Cl - 100, SO4 - 61, Na - 50. Mg - 35, K - 2, F - 04, NO3 - 0, As - 0, Pb -0, Cu - 0, Zn-0. '' Eu la chimie nu am fost bun niciodată. Il cred ce spune. Profesoara nu ne-a explicat niciodată ce înseamnă această cabalistică așa că atunci când m-am prins că nici ea nu fusese curioasă să afle aceste necunoscute căi ale Domnului, la teză să fi văzut cu câtă ingenuitate scriam ecuațiile chimice puneam din burtă cifre și litere și cum la celelalte obiecte navigam cu 8,9,10 mă alegeam când cu-n 8, când cu-n 10, depindea de prognoza ei hormonală. Vă rog să nu râdeți de ignoranța mea dar n-am înțeles ce rost are să-mi gâdile mândria carnivoră cu ispite vegane că apa nu conține colesterol, glucide, grăsimuri și fibre? Ce fibre în apă? Vreun pai? Sau ca în țigările ''Carpați'' când găseai câte o fibră că dacă o scoteai rămâneai doar cu hârtia.
In fine, pauza de cafea a luat sfârșit, și încă ne minunăm de acest Kjipuktum ( Magnificul Port) cum îl numeau triburile de indieni Mi'kmaq. Și este. E lung de 3.5 km lung, 3.2 km lat și adâncimea la debarcader de 76 m.
Câteva decenii înainte de Vasile Lupu, exploratorul francez Samuel de Champlain prin 1607 avea cuvinte numai de laudă la adresa portului și a golfului perfect navigării, iar peste un secol mai târziu, guvernatorul francez al Acadiei Jacques Champlain îl declară cel mai fain port pe care natura l-a înzestrat cu toate cerințele maritime.
Trecem dintr-o sală în alta si citim cu interes, cu carnețelul în mână, pagini din istoria Canadei. Astfel aflăm că în 1711 inginerul francez a făcut planurile pentru fortificarea orașului la nord de portul Halifax, dar realizarea lor au fost puse în practică 1749 când peste 2500 de coloniști britanici pentru a realiza The British Halifax care nu putea fi atacat sau învins de pe mare sau de pe uscat. Oricât mă grăbește Matei nu pot să nu zăbovesc citind poemul '' Veghetorul de Onoare al Nordului'' de Ruyard Kipling.
În 1775 americanii sunt învinși în Quebec și de asemenea în 1812 când invadatorii pierd lupta de a cuceri Canada. Prin tratatul de pace Statele Unite recunosc existența unei Americi de Nord britanică, iar în 1848 America de Nord britanică câștigă dreptul de guvern responsabil recomandat de Lord Durham. Aceasta marchează și politica de eliberare de Anglia, iar în 1867 a fost desemnat Dominionul Canadei când coloniile britanice din Canada de Jos ( Quebec), Canada de Sus ( Ontario) și Nova Scoția și New Brunswick s-au unit pentru a crea o națiune canadiană.
În 1919 prin Tratatul de la Versailles Canada a fost recunoscută în mod internațional pentru luptele eroice din timpul Primului Război Mondial.
În 1926 prin Conferința Imperială de la Londra se recunoaște statutul egal al Canadei cu Anglia, iar după cinci ani prin Statutul de la Westminster este proclamată independența Canadei.
După masă am plecat să stăm de vorbă cu oceanul. Indicator rutier: Tantalon, atâția km. Atent la condus mașina totuși Matei nu a pierdut simțul umorului citind indicatorul Tantalon: ''Daddy, cum se scrie pe românește Tăntălău?''
Gurile rele spun că în cafeaua de la ''Tim Horton's'' ar fi pus ceva adictive, dar adevărul e că te prinde în cârligul aromei și numai scapi. Eu mă scamatoresc cu cea de la ''Star Bucks'', cu sirena ca siglă, nu a lui Roaită, ci a lui Ulise, din snobism că se zice capra cade jos de râioasă, dar coada tot sus o ține. La cafenele ''Star Bucks'' ai WiFi gratuit și mă țin și eu amestecat printre liceieni pentru că e vârsta inimii mele. Ați auzit de ''sindromul pensionarului''? Să știți că e mult adevăr. Primele zile după ce te-ai pensionat te simți ca în... vacanță. Apoi acest argint al bucuriei începe pe neobservat să se coclească. Începi să auzi pendula ce ți-au făcut-o cadou de la servici cu ocazia de ''retirement tea''. Nevasta lucrează, copiii s-au risipit prin lume ca puii de potârniche, stau pe divan și observi că drăcovenia asta de pendulă, mai rea ca o Xantipă, a pus stăpânire pe întreaga ta casă. Dai un telefon și-ți răspunde robotul: ''it is not available''. Oare de ce nu au făcut pendulă digitală, îmbrăcată în pluș, și cu piciorușe sfielnice? Ce gusturi aveau cei de demult! Auzi, să te trezești în casă, cu acest milităroi ca o mahalagioacă ding-ding-ding-ding, blah-blah-blah-blah, cu gura nespărată și puțind a formol și când aproape să moțăi sub blagoslovenia pensionării , măi, când îți aruncă niște tăvi de aramă prin casă de-ți vine să-ți iei câmpii. Ai arunca-o de să-i sară măruntaiele de șoareci metalici, dar dai de belea cu consoarta. Pendula acum face parte din mobilierul sufrageriei. Ea îți administrează dozele de timp din ''living room'' - fără ea ''no more living'', nu? Kaput! Koneț! Nema living! Te gândești că fiind pensionar ai scăpat de zâmbetul pervers al șefei, însemnând că s-ar putea vineri să te cheme la birou, și nu pentru savarine, deci ai scăpat de sârboaică și te-a luat în primire pendula - soacra de care li-e frică și dracilor! Te trezești că nu mai faci parte din ''companie'', ci unul din convoiul funerar promovat ca înainte mergător al procesiunii, regizor și actor principal. Deci un pensionar se gândește: societatea nu mai are nevoie de mine, m-a pus pe tușă, nici măcar arbitru, și tot ce-mi rămâne e moartea. Precum mâța care se zice că găsind o pilă a început să o lingă până i-a dat sângele, iar apoi văzând că sângele gustă bun i-a tot dat înainte până i s-a ascuțit limbă ca o strună numai cu nota ''si'' din octava de la etaj. Și ce mai?! Ai așteptat o viață pensionarea și după doi, trei ani o iei pe scurtătură!
Dincolo de glumă cam așa e. Dumnezeu ți-a spus că din sudoarea frunții să-ți câștigi pâinea și...deodorantul! Nu?
Eu de când m-am pensionat parcă sunt copilul acela neastâmpărat care nu putea să fie cuminte și să stea locului în clasă și săracul profesor îl trimitea să se liniștească muncind la porcii seminarului sau curățind cartofi la bucătărie. Ce pensionare, dom'le?! Trec cu vederea că dacă nu scriu e jale cu J de la Jimbolia, dar ca preot sunt pasăre rară! Sunt singurul pensionar ortodox din provincia Ontario. Să vezi cum trag de mine toți cucernicii să la dau vacanță! Unii zic, țuguindu-și buzele, ca atunci când mânânci aguridă, că aș fi ''preot voyajeur'', dar eu le-am zis '' spune dom'le ca pe - popă vagabond!'' Deci ca să stai departe de ''sindromul pensionării'' - întru sudoarea frunții să-ți câștigi pâinea! Așa făcea și bunicul Camară, care nu s-a pensionat niciodată! Drept ca bradul, îl porecleau Țapu' lu Camară, pleca din Păgubeni până la ''dughene'', piața, centrul Dărmăneștiului,cam 10 km. La 85 de ani își ținea cârja pe braț, ca semn de noblețe, dar pentru mustrarea câinilor care nu știau cine este Moș Gheorghe Camară.
E cald și noroc că pe lângă sorbitul cafelei ne-am aprovizionat rucsacul cu apă ( o apă aici te costă cât o bere ''Blue Lobster''). Țin sticla de ''Nestle Pure Life'': ''Matei, știi ce să mâncăm pentru dietă? Eu îmi ascund șuncile pe sub reverendă, dar tu? '' Și încep să-i citesc de pe sticlă ''Nutrition Facts'' ( valoarea nutritivă): calorii- zero, grăsimuri - zero, glucide - zero, proteine - zero, fibre - zero, colesterol - zero, calcium - 4%, sodium - 1 %. Dar nici Matei nu e din ăla care a supt de la cloșcă. ''Dar nu ai citit analiza PPM: HCO3 - 285, Ca - 100, Cl - 100, SO4 - 61, Na - 50. Mg - 35, K - 2, F - 04, NO3 - 0, As - 0, Pb -0, Cu - 0, Zn-0. '' Eu la chimie nu am fost bun niciodată. Il cred ce spune. Profesoara nu ne-a explicat niciodată ce înseamnă această cabalistică așa că atunci când m-am prins că nici ea nu fusese curioasă să afle aceste necunoscute căi ale Domnului, la teză să fi văzut cu câtă ingenuitate scriam ecuațiile chimice puneam din burtă cifre și litere și cum la celelalte obiecte navigam cu 8,9,10 mă alegeam când cu-n 8, când cu-n 10, depindea de prognoza ei hormonală. Vă rog să nu râdeți de ignoranța mea dar n-am înțeles ce rost are să-mi gâdile mândria carnivoră cu ispite vegane că apa nu conține colesterol, glucide, grăsimuri și fibre? Ce fibre în apă? Vreun pai? Sau ca în țigările ''Carpați'' când găseai câte o fibră că dacă o scoteai rămâneai doar cu hârtia.
In fine, pauza de cafea a luat sfârșit, și încă ne minunăm de acest Kjipuktum ( Magnificul Port) cum îl numeau triburile de indieni Mi'kmaq. Și este. E lung de 3.5 km lung, 3.2 km lat și adâncimea la debarcader de 76 m.
Câteva decenii înainte de Vasile Lupu, exploratorul francez Samuel de Champlain prin 1607 avea cuvinte numai de laudă la adresa portului și a golfului perfect navigării, iar peste un secol mai târziu, guvernatorul francez al Acadiei Jacques Champlain îl declară cel mai fain port pe care natura l-a înzestrat cu toate cerințele maritime.
Trecem dintr-o sală în alta si citim cu interes, cu carnețelul în mână, pagini din istoria Canadei. Astfel aflăm că în 1711 inginerul francez a făcut planurile pentru fortificarea orașului la nord de portul Halifax, dar realizarea lor au fost puse în practică 1749 când peste 2500 de coloniști britanici pentru a realiza The British Halifax care nu putea fi atacat sau învins de pe mare sau de pe uscat. Oricât mă grăbește Matei nu pot să nu zăbovesc citind poemul '' Veghetorul de Onoare al Nordului'' de Ruyard Kipling.
În 1775 americanii sunt învinși în Quebec și de asemenea în 1812 când invadatorii pierd lupta de a cuceri Canada. Prin tratatul de pace Statele Unite recunosc existența unei Americi de Nord britanică, iar în 1848 America de Nord britanică câștigă dreptul de guvern responsabil recomandat de Lord Durham. Aceasta marchează și politica de eliberare de Anglia, iar în 1867 a fost desemnat Dominionul Canadei când coloniile britanice din Canada de Jos ( Quebec), Canada de Sus ( Ontario) și Nova Scoția și New Brunswick s-au unit pentru a crea o națiune canadiană.
În 1919 prin Tratatul de la Versailles Canada a fost recunoscută în mod internațional pentru luptele eroice din timpul Primului Război Mondial.
În 1926 prin Conferința Imperială de la Londra se recunoaște statutul egal al Canadei cu Anglia, iar după cinci ani prin Statutul de la Westminster este proclamată independența Canadei.
După masă am plecat să stăm de vorbă cu oceanul. Indicator rutier: Tantalon, atâția km. Atent la condus mașina totuși Matei nu a pierdut simțul umorului citind indicatorul Tantalon: ''Daddy, cum se scrie pe românește Tăntălău?''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu