Nr: 19-20(82) octombrie 2022

Revistă de Cultură, Artă și Literatură. Apare bilunar la Oradea/ România  ISSN 2667-5620    Director: Teodor Dume    

Director/fondator:Teodor Dume

Redactor-șef: Teodor Dume (Romania)  

      Redactor: Petruța Niță (România)                                       

 Redactor: Mioara Băluță (Romania)

          Redactor: Aurelius Belei (România)    

       Cum să depășești limita, când limita ești tu însuți         (Gheorghe Grigurcu)

====================================

* Mulțumim tuturor colaboratorilor!

* Revista se poate accesa prin Google

* Selecția textelor, în vederea publicării, se face din Extemporal liric - grup

* Cei care postează cu mențiunea *drepturi de autor rezervate, nu vor fi publicați

Sprijin financiar, benevol: DONAȚII,  Cod IBAN RO76BTRLRONCRT0621981301 Banca Transilvania, Filiala Oradea. Titular: Teodor Dume

Nota redacției  ===========================================================================

Rugăm insistent pe toți cei care doriți să vi se publice creațiile literare în revista Extemporal liric să respectați câteva reguli:
* Pentru selecție, în vederea publicării în revistă, postați textele numai în Extemporsl liric - grup
* Lângă titlu rog să specificați (pentru selecție revistă)
* Nu specificați sub text Drepturi de autor rezervate pentru că acele texte nu vor fi selectate în vederea publicării
* Nu distribuiți textele de pe alte grupuri pentru a nu crea confuzie privind numele autorului
* Folosiți diacriticele și respectați normele gramaticale
Vă mulțumim pentru înțelegere

Teodor Dume, redactor șef

Ionuț Caragea: O umbră care te-nvață să mergi, din nou, printre oameni

o insulă pe fluviul uitării

o floare de castan la mijlocul toamnei
surâzându-le frunzelor care cad
un fruct rămas
pe creanga pomului înghețat
o rădăcină plângând
după trunchiul de ieri
o cascadă de șoapte
amuțind într-o lacrimă
o lună care tulbură somnul
o pasăre care bate dimineața în geam
cerând firimituri de iubire
o corabie blestemată rătăcind
pe întinderea nesfârșită a sângelui
o flacără care mușcă
din trupul pereților impasibili
un pumn de cenușă
din care renasc doar iluzii
o fântână care se-mbată
cu propria sa apă rece
un val chemat de mare înapoi
la sânul furtunilor sale
un parfum de cuvinte
la deschiderea cărții
o umbră care te-nvață
să mergi, din nou, printre oameni

Ionuț Caragea, 9 octombrie 2022

Nicolae Silade: compot de cireșe

amintirea e o realitate reluată dintr-o altă perspectivă compotul de cireșe bunăoară pe care îl cumpăram la zece ani cu șapte ouă furate de acasă și măsurate la cooperativa din sat cu măsurătoarea de ouă [care treceau prin fanta aceea nu se puneau la socoteală] nu o interesa pe tanti mili că socoteala de acasă nu se potrivea cu cea de la alimentară nici simbolistica oului nu

o interesa nici cât de mult îmi doream compotul de cireșe ambalat în cutiile acelea de tablă învelite într-o etichetă albastră pe care erau desenate cinci cireșe și două frunze [nu știu dacă numerologia avea vreo importanță pentru comuniști] mai vino tu cu șaizecișicinci de bani spunea tanti mili sau cu un leu și treizeci de bani după caz și veneam și plecam bucuros cu compotul

fericit de această victorie personală îl țineam strâns ca pe un trofeu ca pe o pradă de război acasă îl împărțeam cu soră-mea mai mult eu ziceam mai mult eu că așa e între frați primul născut are întâietate în toate azi merg la penny la lidl la profi îmi cumpăr șapte borcane odată am cămara plină de bunătăți dar nici gustul lor nici aroma nu mă mai îmbie acum ca în copilărie

Mai multe aici:
https://nicolaesilade.blogspot.com/
#nicolaesilade #miniepistole #iubireanubatelausa #silade #poemeinproza #sonete #iubire100% #adouavenire #caleavictoriei #iubiredelaalaz #everest #mergereînainte #visulînlucru #carteapoeților #eternelia

Camelia Boț: O femeie

Într-o zi am văzut-o,
dezbrăcată de demnitatea ei,
fără o fărâmă de bucurie
în propriile sale cuvinte,
Lipsit de orice vină..
Și totuși acea lumină a umanității.
în ochii ei
era atât de puternic încât ardea,
care au ars zidurile indiferenței,
în timp ce ea
custode gelos
o viață nevinovată.
în pântecele ei...

Paulin Octavian Boldiș: Aniversare

Există lucruri ce par importante.
Pe toate ne-am dori să le avem.
Devin, peste o vreme, redundante.
Și nu ne înălțăm. Mai jos cădem.
Și mai există falsele impresii.
Că într-o zi vom câștiga averi.
Dar în unghere, cultivăm depresii
Ce ne sleiesc ființa de puteri.
În acest fel ne tot grăbim prin lume.
Călătorind între iubiri și țări.
Iar inima n-ar vrea să își asume
Surpriza unei noi aniversări.
Un "La mulți ani!" îți spun din depărtare.
Încearcă adevărul să-l trăiești.
De azi încolo, ești c-un an mai mare.
Discerne bine ceea ce-ți dorești.

Daniel Marian: Iată

poemul începe bine începe cu tine
ca un autodenunţ la care te încrunţi

din tablouri strigă privire de ferigă
şi chilimbar violet surâzând piolet

în poarta mirării saltă umbra cătării
arma e-ncărcată cu acum altădată

un mic discurs despre spaime de scurs
ne luăm ca cioclii să celebrăm un apus

Daniel Luca: Epilog

=====================

Inima e o pasăre phoenis
durerea-i
zălog de sânge
în cenușă

=====================

Ottilia Ardeleanu***

i s-au făcut complimente
din toate părțile
toamnei cel puțin când se plimba cu mine
iar ea zâmbea adusă de spate și străvezie
în puloverul roșu scămoșat de vremuri
se scuza pentru vârsta înaintată
totuși pe tocuri de zece
părea de o zveltețe sufletească
norocoasă toamnă dusă de mână pe străzi
sărace în omenie murdare
frunzele scuturate estompează alte gunoaie
o țin de braț distinsă toamnă cu haine mai largi decât trupul
visătoare cum o știu și înverșunată pe atâtea schimbări care
i-au stâlcit felul de a aduna fructe în buzunare
privește lădițele cu mirare ce naiba
doar din urechile ei au fost culese
cu noblețea dăruirii merge gârbovit spre casa veche de când lumea
își caută cheile în poșeta ruptă pe la cusături
sună telefonul e iarna prietena foarte apropiată cu părere de rău
întârzie a făcut o escală în țările calde
tremură a parkinson dar nu e cu supărare
moartea mai poate aștepta

Rodica Ochiș: De ce?

- sonet-
Privesc adeseori prin ochii tăi
Și văd, cum vremea ramu-l desfrunzește
Și visul meu, de-al tău, se despletește
Când lași tăceri să cadă peste văi.

O altă toamnă s-a întors în noi,
Prin frunze arămii vântul suspină...
Pe amintiri cad lacrimi fără vină
Când cerul își revarsă vina-n ploi.

Te-adun, în gând, din umbre și lumini
Să-mi ostoiesc un dor care mă arde,
Dar vâlvătaia a prins rădăcini...

De ce cresc roșii trandafiri din spini

Și mii de fluturii ne străbat în hoarde?
De ce ne-am rătăcit printre străini?

Marin Rada: Îmbrățișare

Scriu pentru că nimeni
nu se oprește,
toate cuvintele de pe mine
s-au rupt,
încerc să dau buzna
într-o toamnă ecvestră
prin care trec caii
cu zăbală de vânt,

Ascult și totul trece
printr-o lacrimă nouă,
ce frumos plânge iarba
cu firul uscat,
călcată--n picioare
e plină de rouă
și nu ne așteaptă
cu trupul plecat...

Scriu pentru că nimeni
nu se oprește,
cerul, cu mâna,
n-o să-l ating,
încerc să dau buzna
într-o nouă poveste
în care, cu o mână
să te cuprind...

Doina Moritz: Doi pași se-ndepărtează...

Când înserarea trece despletită,
Zarea se scaldă-n ploi de nepăsare,
Apoi, îşi şterge-o lacrimă umbrită
De viscolul ce-a cotropit altare.

O Cătălina tristă, în cosițe
Își prinde străluciri de castelană...
Doi nori flămânzi alungă din altițe
Tăcerile şi le ascund în strană.

Păstor peste ruinele iubirii,
Luceafărul de miazăzi valsează,
Împarte stropi de dor din legea firii
Și de pe coama timpului veghează.

Luna îmi cerne-o lacrimă pe mână
Și trece maiestoasă mai departe,
Îşi face din apusuri săptămână,
Când stelelor lumina le-o împarte.

Ce şubredă-i iubirea ce ne leagă,
Doar scârțâitul unei corzi stricate
O ține în blans... Pe-o stea pribeagă,
Se năruie un munte de păcate.

Doi pași se-ndepărtează la răscruce...
Pe drumul vechi uitarea e regină
Și obosită-n calendare duce
Un gând rebel și-ncărunțit de vină.

Rotariu Dorel: La aniversare

Scriu pomii-n grădină prin iarbă,

Că-i rodul prea greu de pe brațe,
Sparg hribii a mușchiului barbă
Și-ncepe ștafeta de rațe!

Din frunze de aur și sânge
E patul ce firea-și gătește,
Fitilul din soare se strânge,
Doar omul speranța și-o crește!

Când toamna-i festin de culori
Și poamele-și urcă parfumul,
Atunci ochii-ți adânci, visători
Din prune răpit-au azurul!

Venit-ai când cerul emite
Mesaje cu duh de balanță,
Pe căi de lumină sfințite,
Destinul ne-a scris o romanță!

De-atunci nu mi-e toamna prea lungă
Iar iarna-i mai blândă, nu rece,
Un zâmbet pe chipu-ți mi-alungă
Tristețea ce viața petrece!

Nicoleta Sere: Autumnală

Mi-e toamnă, iubite, mi-e toamnă!
Se vaită iubirea în gând
C-un vis și-o durere ce-ndeamnă -
În noi să se-ntoamne plângând...

Ascund amintirile-n aștri
Când geme pădurea din noi;
Șoptite-s de cerbii sihaștri,
De clipe și anii în doi.

Și beau băutura vrăjită,
Amestec de-absint cu pelin
Și-i frig și privirea-i sfârșită,
Abisul de lacrimi e plin...

Cu gândul și vocea de doamnă,
Răspunde fantasma cu dor -
Mi-e toamnă, iubite, mi-e toamnă,
Fărâma de timp o ador!

Iar frunzele zboară-n sicrie,
Murind agitate în crâng;
Tu scrie, iubite, tu scrie
Povești de iubire când plâng!

Ascunsă în zarea albastră
Și-n inima unui mudir,
Eu cânt rătăcirea buiastră,
La poarta de ploi, la nadir!

Mă-ntoamnă, iubite, mă-ntoamnă,
Sunt fata ieșită din rând
Și-o stea în cădere condamnă -
Înnoaptă-mă, toamnă, curând!

Tăceri și nămeți or să cearnă,
Aproape-i al toamnei amurg;
E iarnă, iubite, e iarnă
În lume, în sânge și-n burg!

Ce iarnă, iubite, ce iarnă
Cu gânduri albite și nori
Și lumea-i trimite, cu goarnă -
La moarte pe triștii condori...

Alla Tonu: Numele meu e Credință...

Eu mai cred încă în tăria soarelui,
în albastrul cerului,
cred în frumusețea cuvintelor,
în miracole, în basme,
în dragoste,- n dreptate,
în vraja delicată a florilor de câmp,
în sclipitul tainic al stelelor,
în puterea adevărului, în bine;
Mai cred încă în viață și-n visele mele,
învăluite-n speranțe violete;
Cred în puterea aripilor păsărilor,
ce zboară în jurul pământului,
aducându-mi parcă aminte
cât de mult am iubit libertatea și zările…

Iulian Barbu: Vânt de toamnă

Adie vântul afară

Pe banca din parc sorb versul
de pe buzele fericirii
În timp ce citesc
Poemele din care ploaia
Cade peste buchetul de flori
Ce vreau să-l dăruiesc Toamnei .

Vântul bate în rafale
Peste diminețiile de acasă.
La radio se aude
Muzica ce parcă stă-n loc
Să se admire în poezie.

Frunze ruginii cad din copac
Viața îmi iese din trup ,
De parcă încearcă
Să facă o plecăciune
În fața acestei zile de toamnă
Ce adie a poezie

Alexandru Berceanu: Sămânța târzie

=========================================================
Floare rară, întomnată,
aluneca pe pete de lumină,
nimeni nu a chemat-o să înflorească înainte,
acum,
dintr-un orizont ratacit,
cineva fără identitate
a invitat-o la o la plimbăre de duminică
și s-au luat de mână într-o biserică.

Au tăcut o vreme,
apoi au semănat o primăvară.

========================================================

Viorel Birtu Piraianu: Pași

sângerează toamna
pe câmp adormit
se deschide o ușă
a umbrelor pași
pătrunde somnul în mine
tremură frunza
pe ramuri căzând
sunet de lacrimi flămânde sub ultimii pași
în noaptea aceasta
se stinge în tăcere și ultimul gând

Marian Florentin Ursu: Copaci azilanți

==========================
Am rămas doi copaci lângă drum,
Ne mai cad nişte crengi compromise,
Se pornesc toporari de pe-acum
Să doboare păduri fără vis

Am rămas fără muguri pe ram
Când muriră toţi merii şi macii
Şi-am ajuns mai uscaţi cum eram
Iar acum ne fac vreascuri săracii

Suntem doar doi copaci azilanţi
Prin pădurile lumii rămase
Şi am ars printre munţi emigranţi
Şi-n tăcutele focuri din case

=========================

Pande Ionuț: Tăgade

Sunt rob al necredinței mele 

în învieri reduse la absurd
de clipa arderii de stele
peste cadavrul unui orb și surd.

Sunt rob al nemișcărilor de haos,
când ordinea firească se-nspăimântă
în ochii-nțepeniți de un pronaos
cu viziune de revoltă sfântă.

Sunt rob al infinitelor tempeste
zăcând în nemurindul din ființă,
când viața arde-n jerbele funeste,
sub algoritmul vrere-conștiință.

Sunt rob al plănuirilor secrete,
de ambuscade-n timp și universuri,
când moartea-i doar o sumă de regrete,
scăzută din necunoscute sensuri.

Sunt rob al dezrobirii mele
din învieri reduse la absurd;
futilă zbatere de stele
peste cadavrul unui orb și surd.

Ina Dumitrescu: Iubitul meu uitat în mine

Iubitul meu cu tâmplele cărunte,
Încet se face iarnă-n toamna noastră.
Ascunde-mă în ploile mărunte
S-alunec nesfârșit în liniștea-ți albastră.

Iubitul meu cu nume de tristețe,
Încet clepsidra-și termină nisipul.
Ascunde-mă în rouă cu blândețe
Să-ți mângâi nesfârșit și buzele și trupul.

Iubitul meu cu depărtarea-n sânge,
Încet mai moare o speranță-n noi.
Ascunde-mă în lacrima ce plânge
Și las-o să trăiască! Trimite-o înapoi!

Iubitul meu cu brațe părăsite,
Încet uităm simțirea-mbrățișării.
Ascunde-mă în pieptul tău, menite
Să-mi fie numai mie canoanele uitării.