Geo Vasile: Testo bilingue

Lavi

În fiecare femeie este înveșnicită
fetița, dublul obscur ce doarme în ea.
Deși se exprimă în românește,
folosește adesea o limbă ție
străină, plină de glose neterminate,
de embrioni de fraze, de pauze ce
răsfrâng oarece blocaje, lacune în
judecată sau oculte epifanii….
Lavi
este ființa ce te inspiră chiar mai mult
decât adâncul mineral al unei oglinzi,
dublul obscur ce doarme în orice
femeie, fetița…

Lavi

In ogni donna c’è per l’eternità
la ragazzina, il doppio che dorme in lei…
Anche se parla il romeno, spesso fa uso
d’un idioma che ti riesce straniero,
ricolmo di glosse incompiute, d’embrioni
fraseologici, di pause che riflettono
altrettanti blocchi, lacune nel giudizio,
oppure epifanie arcane…
Lavi è l essere
che t’ispira più del profondo minerale
d’uno specchio, l’oscuro doppio che dorme
in ogni donna, la ragazzina

===============================

Geo Vasile: Testo bilingue

Sigura ta creație
Pe arborii jupuiţi de coajă ai vieţii
ar trebui să rescrii evangheliile
începând cu istoria primului asasinat,
a florii soarelui, a heliotropului,
a Fiului Omului,
să sapi cu unghiile a doua Iliadă
pe platoul granitic...
În schimb ochii tăi
coboară spre sexul elicoidal al morţii,
apoi sufletul
ţâşneşte în zbor înalt
să se regenereze

………………………………………

din când în când trimite pe pământ
mici descărcări electrice de mâhnire
cuvinte nedesluşite precum marea...
incontinent şuvoi de sânge
înlăuntrul forfotitoarei Himere
Globulare: desfrânarea iluziei,
singura ta creaţie.

La tua sola creazione
Sugli alberi scortecciati della vita
dovresti riscrivere i vangeli a partire
dalla storia del primo assassinio,
del girasole e dell’eliotropio,
del Figlio dell’Uomo,
scavare con le unghie la
seconda Iliade sull’ altipiano granitico,
Il tuoi occhi però scendono giù
al sesso elicoidale della morte...
Poi la tua anima
spicca nell’alto volo per rigenerarsi
............................................................
a quando a quando manda in terra
piccole scariche eletttriche
di rammarico,
parole inspiegabili come il mare,
incontinente flusso di sangue
dentro la brulicante Chimera
Globulare: lussuria dell’illusione,
la tua sola creazione.

Geo Vasile: Piatra Arsă/Pietra Arsa*

 Piatra Arsă

Fluvii de timp au trecut neobservate
în timp ce tu aici aşteptai ca Piatra
Arsă* de focul rece al securilor lunare
figura salvatoare de care te lega un
jurământ, acel tu aşteaptă şi-acum
buimăcit, după ce a sărutat istoria
maşteră pe gură în dezolanta provincie
sud-est europeană, zisă ghetoul
paralelei patruzeci şi cinci, sosirea
strămoşului analfabet, graţie căruia ai avut
un tată, o mamă, fraţi şi surori, vei fi din
nou cu ei, în sfârşit liber, neînfricat, demn
să te joci cu ei în groapa comună
de-a macii şi buburuzele şi jocuri de noroc,
recitând un coup de dés n’abolira jamais
le hazard şi mai ales l’après midi d’un faune

Pietra Arsa*

Torrenti di tempo passaron inosservati
mentre tu qui attendevi come Pietra
Arsa* dal freddo fuoco delle falci lunari,
la figura salvifica a cui avevi fatto voto,
quel tu attende pure ora stralunato,
dopo aver baciato la storia matrigna
sulla bocca nella squallida provincia
sud-est europea, detto ghetto sul parallelo
quarantacinque, l’avvento dell’illetterato
capostipite, che fece sì che tu abbia un padre,
una madre, fratelli e sorelle, sarai nuovamente
con loro, finalmente libero, impavido e degno
di giocare nella fossa comune ai papaveri
e alle coccinelle, giochi d’azzardo, recitando
un coup de dés n’abolira jamais le hazard
e soprattuto l’après midi d’une faune
* nome di una vetta della catena montuosa dei Carpazi

Daniel Corbu: LE MANUEL DU BON SOLITAIRE

                  A apărut de curând în Franţa cartea de poeme             

Daniel CORBU

LE MANUEL DU BON SOLITAIRE

                                 References:

Un grand poète que j'apprécie beaucoup. Une influence de taille dans le monde littéraire contemporain. Félicitations, monsieur Daniel Corbu!
Amalia ACHARD
Poésie libérée
Les poèmes de Daniel Corbu me plaisent pour plusieurs raisons : leur ironie peut-être d’abord qui permet de tempérer le lyrisme, de lui donner plus de force, – leur dimension métaphysique ensuite : le poète parvient à nous faire sentir les questions essentielles de l’homme dans une expression et un vocabulaire concret, quotidien.
Daniel Corbu développe au quotidien un univers de fables qui se sauvent pas du désastre. De fables qui ouvrent sur le vide.
Jean-Marie Le SIDANER
Critique littéraire (France)
Je connais Daniel Corbu depuis longtemps. Il est mon poète roumain contemporain préféré. Il est aussi un modèle pour moi. Je me retrouve dans ses paroles qui m'inspirent. Son livre, que j'ai lu en roumain, est une odyssée intérieure, mais c'est aussi l'apocalypse d'une solitude atroce dans laquelle seuls les grands poètes peuvent survivre. Félicitations pour ce livre merveilleux, cher Daniel Corbu!
Ionut CARAGEA
La poésie c'est le chaos condamné à rêver
(Daniel Corbu)
Traducerea poemelor: poetul Miron Kiropol, autoexilat la Paris din 1967.
***
A apărut de curând în Franţa cartea noastră de poeme
Daniel CORBU
MANUALUL BUNULUI SINGUR.
Referințe:
Un mare poet pe care îl apreciez mult. O influență semnificativă în lumea literară contemporană. Felicitări, domnule Daniel Corbu!
Amalia ACHARD
S-a lansat poezia
Îmi plac poeziile lui Daniel Corbu din mai multe motive: ironia lor poate mai întâi care permite temperarea lirismului, să-i dea mai multă forță, - dimensiunea lor metafizică în continuare: poetul reușește să ne facă să simțim întrebările esențiale ale omului într-un singur expr. esiune și un vocabular concret, zilnic.
Daniel Corbu dezvoltă pe zi ce trece un univers de fabule care nu scapă de dezastru. Țesături care se deschid din gol
Jean-Marie SIDANERUL
Critic literar (Franța)
Îl cunosc pe Daniel Corbu de mult timp. Este poetul meu român contemporan preferat. El este și un model pentru mine. Mă regăsesc în cuvintele sale inspirate. Cartea lui, pe care am citit-o în limba română, este o odisee lăuntrică, dar este și apocalipsa singurătății atroce în care pot supraviețui doar marii poeți. Felicitări Daniel Corbu pentru această carte minunată!
Ionut CARAGEA
Poezia este haos condamnată la visare
(Daniel Corbu)
Traducerea poemelor: poetul Miron Kiropol, autoexilat la Paris din 1967.

Lidia Popa:***

La vita - un oblio troppo caro

L'inganno del nostro tempo migliore,
fiorisce la solitudine nelle stanze,
sbocciata dalla sofferenza.
Amicizie vaporizzate nelle nubi,
soggettivi contesti appassiscono -
foglie ingiallite dei libri nelle biblioteche.
Alcun richiamo suona la campanella,
l'insegnamento è diventato il castigo
per le lepri dai nascondigli camuffati.
Il verde irrobustisce sotto il cielo,
ma non è più cuscino degli innamorati
delle parole custodite dal sincero.

Viața - o uitare prea scumpă

Înșelătoria timpului nostru cel mai bun,
singurătatea înflorește în camere,
îmbobocită din suferință.
Prietenii s-au vaporizat în nori,
contextele subiective se ofilesc -
foile îngălbenite ale cărților din biblioteci.
Niciun apel nu sună,
învățătura a devenit pedeapsă
pentru iepuri cu ascunzători deghizate.
Verdele se călește sub cer,
dar nu mai este perna iubitorilor
cuvintelor păzite de sincer.

Life - an overpriced oblivion

The deception of our best time,
solitude blooms in the rooms,
blossomed from suffering.
Friendships vaporized in the clouds,
subjective contexts wither -
yellowed leaves of books in libraries.
No call rings the bell,
teaching has become the punishment
for hares with disguised hiding places.
Green strengthens under the sky,
but it is no longer a lover's pillow
of the words guarded by the sincere.

La vida - un olvido caro

El engaño de nuestro mejor tiempo,
la soledad florece en las habitaciones,
abrumada por el sufrimiento.
Amistades vaporizadas en las nubes,
los contextos subjetivos se marchitan -
hojas amarillentas de libros en bibliotecas.
Ninguna llamada suena,
la enseñanza se ha convertido en el castigo
para liebres con escondites disfrazados.
El verde se fortalece bajo el cielo,
pero ya no es almohada de enamorados
de las palabras custodiadas por los sinceros.

La vie - un oubli hors de prix

La déception de notre meilleur temps,
la solitude fleurit dans les chambres,
accablé par la souffrance.
Amitiés vaporisées dans les nuages,
les contextes subjectifs se flétrissent -
pages jaunies des livres dans les bibliothèques.
Aucun appel ne sonne à la cloche,
l'enseignement est devenu la punition
pour les lièvres aux cachettes déguisées.
Le vert se renforce sous le ciel,
mais ce n'est plus l'oreiller d'un amant
des paroles gardées par les sincères.

Das Leben - ein überteuertes Vergessen

Die Täuschung unserer besten Zeit,
Einsamkeit blüht in den Zimmern,
vom Leiden überwältigt.
Freundschaften verdampften in den Wolken,
subjektive Kontexte verkümmern -
vergilbte Blätter von Büchern in Bibliotheken.
Kein Anruf klingelt,
Lehren ist zur Strafe geworden
für Hasen mit getarnten Verstecken.
Grün stärkt sich unter dem Himmel,
aber es ist kein Liebhaberkissen mehr
der Worte, die von den Aufrichtigen bewacht werden.

Vida - um esquecimento superfaturado

A decepção do nosso melhor tempo,
a solidão floresce nos quartos,
dominada pelo sofrimento.
Amizades vaporizadas nas nuvens,
contextos subjetivos murcham -
folhas amareladas de livros em bibliotecas.
Nenhuma chamada toca a campainha,
ensinar tornou-se o castigo
para lebres com esconderijos disfarçados.
O verde se fortalece sob o céu,
mas não é mais o travesseiro de um amante
das palavras guardadas pelos sinceros.

© ️Lidia Popa                                                                                                

Geo Vasile: Agorafobic/Agorafobico

 Agorafobic

Abia ce terminai de scris un text
ce încă fumega, îl reciteai sub lupă
și-l urâțeai, împovărându-i răsuflarea,
și-așa agorafobică, atrium în fibrilație.
Schimbai lexeme, figuri sintactice,
plantai capcane test, și piedici,
făceai și mai alunecos țesutul.
Credeai că e o faptă de creație,
sau altfel spus, de reproducere,
de fapt era o tentativă ratată de
comunicare, textul tău e asfixie,
rezistență arsă a cugetului,
fișă clinică a celui ce l-a scris.

Agorafobico

Non appena finivi di scrivere un testo,
poco tempo dopo vi ritornavi per
imbruttirlo, per renderlo pesante,
agorafobico, un atrio fibrillante.
Cambiavi lessico, figure sintattiche,
tentavi di piantare trappole, intoppi,
facevi sempre più scivoloso il tessuto.
Credevi sia un atto di creazione,
o meglio detto, di riproduzione,
era comunque un tentativo mancato
di comunicare... il tuo testo è asfissia,
resistenza bruciata del pensiero,
referto clinico dello scrivente.

Jorge Luis Borges: poeme

Traducerea: Victor Stir                                                               

O grădină

Cu târziul
se ostenesc două, trei culori ale grădinii.
Noaptea acesta, luna; cerul limpede
nu stăpâneşte întinderile sale.
Grădina, cer rânduit.
Grădina este povârnişul
pe care cerul se revarsă în casă.
Liniştea,
Eternitatea aşteaptă în răspântia stelelor.
Plăcută e prietenia umbrei
în tindă, sub bolta de vie ori la fântână.

Inscripţie tombală

Pentru străbunicul meu, colonelul Isidor Suarez
Faima lui depăşeşte Anzii
Astfel ca munţii şi oştile.
Îndrăzneala a fost obiceiul spadei sale.
Viteaz pe câmpurile lui Jupiter
a terminat fericit bătălia
şi cu sânge spaniol a adăpat lăncile Perului.
Şi-a scris isprăvile de război
în proza trompetei marţiale.
A ales cinstitul exil.
Acum e doar cenuşă şi glorie.

(Jorge Luis Borges: Poezii alese
Rditura George Coșbuc)

Geo Vasile: Cercel de perlă/Orecchino di perla

 testo bilingue

Oh, Manon, te rog să-ți lipești urechea
cu cercel de perlă de coronarele mele
croșetate din bisturiu, îmi deschizi doar
puțin pieptul ca pe o carte pe care toți
s-au abținut și s-or abține s-o citească
temându-se să vadă intimitatea arderii pe rug.
Inima n-ai cum s-o auzi, palpitul ei e încă
oprit ca ceasul din filmul acela de Bergman,
zace pe masa chirurgului lângă electrozi...
Arde-ți veșmintele la polul nord al morgii
și-ntinde-te lângă mine, roagă-te pentru
mine și citește-mă, bate tu în locul inimii mele
cât timp sunt plecat, poate fără întoarcere,
fii tu cronica vieții și cărții mele, fii tu, oh Manon,
amintirea absenței mele din orașul impur
unde “zadarnic flaute cântă
în aste zile zile păgâne
la vânt s-au dus aspirații
nimic nu rămâne"
- poate doar trandafirul de-azur -

Orecchino di perla

O, Manon, ti prego d’incollare l’orecchio
dall’orecchino di perla alle mie coronarie
lavorate al bisturi, apri un po’ il mio petto
come un libro che tutti si sono astenuti
e si asterranno dal leggerlo evitando di
vedere l’intimità dell’immolazione sul rogo.
Il cuore non lo sentirai, il suo palpito è ancora
fermo come l’orologio di quel film di Bergman,
giace sul tavolino del chirurgo accanto agli elettrodi...
Incendia il tuo vestito al polo nord dell’obitorio
stenditi accanto a me, prega per me, leggi il mio libro,
batti tu al posto del mio cuore il tempo che fossi partito,
forse senza ritorno, sia tu la cronaca della mia vita,
del mio libro, sia tu, oh Manon,
il ricordo della mia assenza dalla metropoli impura
ove ”indarno flauti suonano
in queste giornate pagane,
scompaiono col vento speranze
e nulla rimane ”
- forse solo la rosa azzurra -

Amalia Achard, traduceri poezii de Marin Sorescu

 J’ai bandé les yeux…

Marin Sorescu

D’un foulard vert

J’ai bandé les yeux des arbres :

Trouvez-moi, j’ai leur ai dit.

Les arbres m’ont trouvé très vite

À l’aide d’un éclat de feuilles.

D’un foulard de nuages

J’ai bandé les yeux des oiseaux :

Trouvez-moi, j’ai leur ai dit.

Les oiseaux m’ont trouvé

À l’aide d’une chanson.

D’un sourire

J’ai bandé les yeux de la tristesse

Et la tristesse m’a trouvé le lendemain

Dans une histoire d’amour.

De mes nuits

J’ai bandé les yeux du soleil :

Trouve-moi, je lui ai dit.

Te voilà, dit le soleil,

Derrière ce temps !

Cesse de te cacher,

Cesse de te cacher !

Me disaient toutes les choses

Et tous les sentiments

Auxquels je bandais

Les yeux.

(traduction d'Amalia Achard)

Am legat

Marin Sorescu

Am legat copacii la ochi

Cu-o basma verde

Şi le-am spus să mă găsească.

Şi copacii m-au găsit imediat

Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi

Cu-o basma de nori

Şi le-am spus să mă găsească.

Şi păsările m-au găsit

Cu un cântec.

Am legat tristeţea la ochi

Cu un zâmbet,

Şi tristeţea m-a găsit a doua zi

Într-o iubire.

Am legat soarele la ochi

Cu nopţile mele

Şi i-am spus să mă găsească.

Eşti acolo, a zis soarele,

După timpul acela,

Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,

Mi-au zis toate lucrurile

Şi toate sentimentele

Pe care am încercat să le leg

La ochi.

Jean-Paul Gavard-Perret: Teodor Dume entre ombres et lumière

critique recenzie

Editions Stellamaris
Thèmes Poésie
jean-paul gavard-perret
critique
Engagé dans le monde culturel de son pays (la Roumanie), Teodor Dune est un de ses poètes majeurs. Il explore l’identité dans un jeu d'éros et de thanatos comme dans celui du corps et de l'esprit.
Ces postulations contradictoires conduisent à une sublimation de leurs pulsions. Surgit une approche qui se démarque du dualisme des rationalités dans une œuvre où les tabous s'effacent selon des processus de remplacement et de déplacement. L'auteur se concentre sur un substitut de l’objet de désir. Celui-ci prend divers aspects et parcours plusieurs champs.
La mélancolie – qui souvent n'est qu'un sentiment introverti selon l’ancienne doctrine des humeurs – trahit ici le manque de quelque chose qui est identifié avec une partie de soi. Ce quelque chose est censé avoir été trouvé mais il a encore été perdu : d'où l'errance du poète en ses parties de vérités.
Dans le sentiment actuel d’un monde globalisé, la solitude et l’isolement prévalent en une telle poésie où les valeurs ne sont pas des prétextes pour attirer consensus et foules. Elles créent une cohérence réelle. La capacité poésie projette, à la place d'un carpe diem, un principe d'incertitude chronique dans la vie de celui qui écrit, je sais seulement que je ne m'appartiens pas.
En ce processus d’identification, fondement du «circuit» des poèmes, ceux-ci recueillent la psyché de Teodor Dume. Existe une projection fantasmatique de sa sensibilité, son ego, ses joies, ses secrets, ses tourments et sa vie.
Cette identification est transmuée en une force qui génère l’acquisition ou, plus précisément, la possession de l'être au profit de l'avoir. Et ce, au moment où le poète génère un dialogue entre des "simulacres". Ils apparaissent comme réels mais l'auteur les défait dans une esthétique circonscrite au sein de cette relation symbolique et totalisante entre l'amour (sous différentes formes) et le sacré.
Jean-Paul Gavard-Perret

***

Teodor Dume între umbre și lumină

Editor Editions Stellamaris

Teme de poezie
jean-paul gavard-perret 24/04/2020
recenzie
Angajat în lumea culturală a țării sale (România), Teodor Dune este unul dintre poeții săi majori. El explorează identitatea într-un joc de eros și thanatos ca în cel al corpului și minții.
Aceste postulări contradictorii duc la o sublimare a impulsurilor lor. O abordare care se deosebește de dualismul raționalităților apare într-o lucrare în care tabuurile sunt șterse prin procese de înlocuire și deplasare. Autorul se concentrează pe un substitut pentru obiectul dorinței. Aceasta preia diverse aspecte și trece prin mai multe domenii.
Melancolia - care este adesea doar un sentiment introvertit conform vechii doctrine a dispozițiilor - trădează aici lipsa a ceva care este identificat cu o parte din sine. Acest lucru se presupune că a fost găsit, dar a fost încă pierdut: de aici rătăcirea poetului în părțile sale de adevăruri.
În sentimentul actual al unei lumi globalizate, singurătatea și izolarea predomină într-o astfel de poezie în care valorile nu sunt pretexte pentru a atrage consensul și mulțimile. Acestea creează o coerență reală. Capacitatea de poezie proiectează, în locul unui carpe diem , un principiu al incertitudinii cronice în viața celui care scrie, știu doar că nu îmi aparțin .
În acest proces de identificare, baza „circuitului” poeziilor, ei colectează psihicul lui Teodor Dume. Există o proiecție fantastică a sensibilității sale, a egoului său, a bucuriilor sale, a secretelor sale, a chinurilor și a vieții sale.
Această identificare este transmutată într-o forță care generează dobândirea sau, mai exact, posesia ființei în beneficiul de a avea. Și asta, când poetul generează un dialog între „simulacre”. Ele apar ca reale, dar autorul le învinge într-o estetică circumscrisă în cadrul acestei relații simbolice și totalizatoare dintre iubire (în diferite forme) și sacru.

Geo Vasile: ***

 TESTO BILINGUE

Seducție

Rădăcinile Innei se regăseau într-un
baroc oleacă sinistru, și totodată
emoționant, grație familiarității ei
încă din copilărie cu fauna orfelinatelor
și a barurilor și pub-urilor de noapte…
Așa se face că va fi inițiată de un englez
în taina amorului și opiumului într-un fel
de conac tip Poe, ceea ce corespunde
întru totul canoanelor tale de artă vizuală
prin încărcătura mefitică a episoadelor,
altfel spus fetidă sau sordidă, vorbele fiind
pentru tine un pur exercițiu de seducție…
Sub masca rousseauistă a elogiului naturii,
ademenești cititorul, fățișă pradă a civilizației,
să-mpărtășească propovăduirea
egalității tuturor între coapsele Innei…

Seduzione

Le radici di Inna scaturivano
da un barocco un po’ sinistro,
e nel contempo commovente
grazie alle sua dimestichezza
fin dall’infanzia con la fauna
degli orfanotrofi e i bar notturni…
Così si spiega il suo tirocinio dovuto
ad un inglese nell’arcano
dell’amore e dell’oppio in una specie
di maniero tipo Poe,
ciò che corrisponde ai tuoi canoni
d’arte visuale per la carica mefitica
degli episodi, per non dire
fetida o sordida, le parole essendo
per te un puro esercizio di seduzione…
Sotto la maschera rousseauista
dell’elogio della natura, invogli
il lettore, ovvia preda della civiltà,
a condividere la diramazione dell’
egualianza di tutti tra le cosce di Inna

Geo Vasile: Despre fericire adesea eziți

      Despre fericire adesea eziți,

despre șansă eziți, abcesul se
vindecă doar prin crăpare ca și
vulcanul, dar momente fericite
asta nu, nu înainte de Christ, poate
cu Christ după Christ, timpuri imense..
lacrimi de sânge și spini cunună pe
tâmple, din când în când lăuntrică
o perlă a nefericirii de-a trăi..
dar zâmbetul fermecătoarei Lighea
era aproape-o bucurie animalică
de a trăi, o fericire aproape divină
ce-i izvora din ochii verzi larg deschiși
de-o puritate infantilă, din pletele de
culoarea soarelui de apa mării botezate:
amnios, leagăn, mormânt de fericirie …

Sulla felicità esiti spesso, sulla

chance esiti, l’ascesso guarisce
solo se inciso come il volcano,
ma attimi felici questo no, prima
di Cristo…forse sì con Cristo e
dopo Cristo… tempi sconfinati…
lacrime di sangue e spine - corona
alle tempie - di quando in quando intima
una perla del mal di vivere …
però il sorriso dell’affascinante
Lighea era una gioia quasi
animalica di vivere, una felicità
quasi divina che le sgorgava dagli
occhi verdi spalancati, di una purezza
infantile, dalle chiome color sole
battezzate dall’acqua del mare:
amnios, culla e tomba di felicità

Geo Vasile: Mihai Eminescu

    Mihai Eminescu *Mihai Eminescu *Mihai Eminescu  

Cu mâne zilele-ţi adaogi…
Cu mâne zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.
Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.
Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.
Naintea nopţii noastre îmblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un visternic de vieţi.
Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.
De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.
Cu mâne zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.
Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

Accresci col domani i giorni…

Accresci col domani i giorni,
Coll’ieri la tua vita scade,
Innanzi hai, ciò nonostante,
Eternamente il giorno d’oggi.
Quand’uno passa, l’altro viene
Qual successor a questo mondo,
Così il sole mentre cala,
Risorge pure in qualche luogo.
A quanto sembra altri flutti
Trovano sempre stesso guado,
E pare sia altro autunno,
Benché le stesse foglie cadan.
Innanzi alla nostra notte
Va la regina del mattino;
La stessa morte è illusione
Nonché di vite tesoriere.
Di ogni istante passeggiero
Intendo questa verità,
Che esso appoggia lo eterno
E volge l’universo intero.
Per ciò quest’anno pur s’involi
A seppellirsi nel passato;
Tu hai tutt’ora il tesoro
Della tua alma, sempre intatto.
Accresci col domani i giorni,
Coll’ieri la tua vita scade,
Innanzi hai, ciò nonostante,
Eternamente il giorno d’oggi.
I paesaggi corruscanti,
Che a file rapide s’incalzan,
Riposan sempre immutati
Nel raggio del pensier eterno.

                                                                                                              

Amalia Achard: Ce înseamnă viața

                                     

Ader la opiniile albastre

din cer

Stabilesc ritmul inimii mele

La spasme cosmos

și lățimea fiecărui pas

la distanta dintre doua stele

Mă dilatez în fiecare secundă

și o umplu de lumină

Apoi încep

ca pe un tobogan

pe o rază de fericire

și mă scufund în mijlocul unei vieți

calculat matematic

ca să nu dureze

decât spațiul unei nașteri

și o moarte.

o excursie pe care o voi spune

spre eternitate să-l uimesc

pentru că ce știe ea

Despre ce înseamnă viața?

Veronica Pavel Lerner: La glace/ Oglinda

      LA GLACE

Si bleu, si blanc, si beige
Devient le lac en ombre!
Le parapluie sous neige
Répand le noir, le sombre.

Si beige, si bleue, si blanche,
La pluie des mots s’écrase
Entre les vides branches
Glacées. Fini l’extase!
----------------------------------

Fini l’extase. Glacée
Entre les vides branches,
La pluie des mots s’écrase
Si beige, si bleue, si blanche!

Répand le noir, le sombre
Le parapluie sous neige;
Le lac devient, en ombre,
Si bleu, si blanc, si beige….

OGLINDA

Ce bej, ce alb, ce-albastru!
Se schimbǎ lacul sumbru
Umbrela-n nea, sub astru,
Reflectă negru-n umbrǎ

Ce bej, albastrǎ, albǎ
E ploaia din cuvânt
Pe ram, gerul e salbǎ,
Extazu-i în mormânt

-----------------------------------

Extazu-i în mormânt
Pe ram geru-i o salbǎ
Iar ploaia din cuvânt
E bej, albastrǎ, albǎ

Reflectǎ negrul sumbru
Umbrela-n nea, sub astru
Se schimbǎ lacu-n umbrǎ
Din bej în alb, albastru

Lidia Popa: ***

Scrisul cu litere mari

Pare un plâns,
atât de necesar pe cât de inutil,
anulează orice mesaj coerent,
pentru că este deranjant.
Mesajul strident
este ca mugetul iepurelui.
Prefer literele mici
dacă nu este o exigență specifică.
Superioritatea nu este o majusculă,
folosită prea des devine o minusculă.

Lo scritto con il maiuscolo

Assomiglia ad un grido,
tanto necessario come inutile,
annulla ogni messaggio coerente,
perché è stridente.

Il messaggio stridulo
è come il ruggito del coniglio.
Preferisco il minuscolo
se non è una esigenza specifica.

La superiorità non è una lettera maiuscola,
usata troppo spesso diventa minuscola.

The written with a capital letter

It looks like a cry,
as much necessary as useless,
cancel any coherent message,
because it is jarring.
The shrill message
it is like the roar of the rabbit.
I prefer the lower case
if it is not a specific need.
Superiority is not a capital letter,
used too often becomes tiny.

El escrito con mayúscula

Parece un llanto

tanto necesario como inútil,

cancelar cualquier mensaje coherente,

porque es discordante.

El mensaje estridente

es como el rugido del conejo.

Prefiero la minúscula

si no es una necesidad específica.

La superioridad no es una letra mayúscula,

usada con demasiada frecuencia se vuelve minúscula.

L'écrit avec les majuscules

Cela ressemble à un cri,
autant nécessaire qu'inutile,
annuler tout message cohérent,

parce que c'est choquant.
Le message strident
c'est comme le rugissement du lapin.
Je préfère les minuscules
s'il ne s'agit pas d'un besoin spécifique.

La supériorité n'est pas une majuscule,
utilisé trop souvent devient minuscule.

Die mit einem Großbuchstaben geschrieben

Es sieht aus wie ein Schrei,
so viel notwendig wie nutzlos,
eine zusammenhängende Nachricht
abbrechen, weil es nervt.
Die schrille Nachricht
es ist wie das Brüllen des Kaninchens.
Ich bevorzuge die Kleinbuchstaben
wenn es kein spezifischer Bedarf ist.
Überlegenheit ist kein Großbuchstabe,
zu oft verwendet wird winzig.

© Lidia Popa

Angela Nache Mamier: La veuve

 La veuve (BILINGUE)

La matrone a des mains âpres
Elle trait, pétrit des pains,
Laboure les lopins de terre,
-Jardins de survie-
Remplit des matelas de fleurs des champs
Si forts en arômes,
Allume le feu dans l âtre,
Pose des cierges à l’Est
Au soleil levant,
Se signe,
Éperdue, collée à l’écorce noire
Du noyer centenaire,
Elle parle toute seule
Sous la couronne maudite-
Qui garde la rosée des pensées
A l’orée du silence-
Dévêtue de paroles d’amour,
Elle enlève son fichu noir,
Dégrafe le chignon sombre,
Verse dans ses paumes
Une goutte de pétrole lampant,
Peigne et démêle lentement
Ses cheveux, cette féminité cachée
Rare et suprême
Ses longues nattes tombent
Sur ses cuisses,
Qui ont libéré
Des torrents de sang fou,
Abrités dans la poitrine
Et la bouche sauvage
De son homme d’antan ,
Ce prisonnier perdu,
Et tendre autrefois ,
Dans l’immensité noire,
A l’odeur de pinède,
De leur humble
Lit de vie

Matroana

Matroana are mâini aspre

Mulge, frământă pâini şi grădini

Peticul de pământ de supravieţuire

Umple saltele cu flori de câmp

Tari în parfumuri

Aprinde focul în vatră

Depune lumânări

Şi se închină la Răsărit

Pierdută în gânduri

Lipită de scoarţa neagră

A nucului centenar

Vorbeşte singură, bombăne

Sub coroana blestemului

Care păstrează roua gândurilor

La liziera liniştii

Văduvită de cuvinte de dragoste

Îşi scoate baticul negru

Agrafele cocului sumbru

Cad pe podele

Pune o picătură de gaz

Lampant

Se piaptănă şi descurcă încet

Părul ei fin,

Această feminitate ascunsă

Supremă şi rară

Cozile lungi cad

Pe coapsele slabe

Care liberau odinioară

Torenţii de sânge

Adapostiţi în pieptul larg

Şi gura sălbatică

A bărbatului

Prizonier pierdut

Şi înduioşat odinioară

În imensitatea neagră

În mirosul de pin

Al modestului lor pat

De oameni vii

Lidia Popa: ***

Ofrandă

Drumurile pe care le-au făcut alții
sunt doar căi mijlocitoare de studiat.

Nu vom putea repeta a lor povară,
nici neliniștea vremurilor ce s-au schimbat.

Doar zbuciumul ne va rămâne ca o rană
descifrând colocviile din constelații.

Iertați vom fi de păcate doar după moarte,
mai înainte toți se vor răzbuna pentru Viață.

Doamne, Cel ce îmi orânduiești sufletul, Iartă!
Sunt doar un călător prin viață.

Vinovați suntem și vom fi de neștiință.
Amin.

Offerta

Le strade che altri hanno intrapreso
sono solo modi intermedi per studiare.

Non saremo in grado di ripetere il loro fardello,
né l'agitazione dei tempi cambiati.

Solo il trambusto rimarrà come una ferita
per decifrare i colloqui nelle costellazioni.

Saremo perdonati, purtroppo, solo dopo la morte,
prima, tutti si vendicheranno della Vita.

Dio, Quello che ordini la mia anima, Perdonami!
Sono solo un viaggiatore attraverso la vita.

Siamo colpevoli e saremo ignoranti.
Amen

Offer

The paths that others have taken
they are only intermediate ways to study.

We won't be able to repeat their burden,
nor the agitation of changed times.

Only the hustle and bustle will remain as a wound
to decipher the talks in the constellations.

We will be forgiven, unfortunately, only after death,
first, everyone will take revenge on Life.

God, the one who orders my soul, Forgive me!
I am just a traveler through life.

We are guilty and we will be ignorant.
Amen.

Oferta

Los caminos que otros han tomado
son solo formas intermedias de estudiar.

No podremos repetir su carga
ni la agitación de los tiempos cambiantes.

Solo el ajetreo y el bullicio quedará como una herida
para descifrar las conversaciones en las constelaciones.

Seremos perdonados, lamentablemente, solo después de la muerte,
primero, todos se vengarán de la Vida.

Dios, Ese que ordena mi alma, ¡Perdóname!
Solo soy un viajero por la vida.

Somos culpables y seremos ignorantes.
Amén.

Offre

Les chemins que d'autres ont empruntés
ce ne sont que des moyens intermédiaires pour étudier.

Nous ne pourrons pas répéter leur fardeau,
ni l'agitation des temps changés.

Seule l'agitation restera comme une blessure
pour déchiffrer les pourparlers dans les constellations.

Nous ne serons pardonnés, malheureusement, qu'après la mort,
d'abord, tout le monde se vengera de la vie.

Dieu, Celui qui commande mon âme, Pardonne-moi!
Je ne suis qu'un voyageur à travers la Vie.

Nous sommes coupables et nous serons ignorants.
Amen.

Angebot

Die Wege, die andere eingeschlagen haben
Sie sind nur Zwischenwege zum Lernen.

Wir werden ihre Last nicht wiederholen können,
noch die Aufregung veränderter Zeiten.

Nur die Hektik bleibt als Wunde
die Gespräche in den Sternbildern zu entschlüsseln.

Uns wird leider erst nach dem Tod vergeben,
Erstens wird sich jeder am Leben rächen.

Gott, Derjenige, der meine Seele befiehlt, Vergib mir!
Ich bin nur ein Reisender durch das Leben.

Wir sind schuldig und werden unwissend sein.
Amen.