Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)
Se afișează postările cu eticheta Nr.3-4(66)2022. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Nr.3-4(66)2022. Afișați toate postările

Luminița Giurgiu: fără suflare


alergăm unul în brațele celuilalt
în timp ce dimineața rostogolește
ziua
ca pe-un covor roșu sub tălpile noastre
pictate din imaginație cu portretele
morții
mi-am aruncat sandalele-n mare
și tu te-ai încălțat în nisip
ai degete atât de frumoase
m-am îndrăgostit la nebunie de ele
apăs unghiile ca pe clape
și-mi cântă îmi cântă îmi cântă
alergăm unul în brațele celuilalt
comprimând viața ca pe-un
bandoneon pus în piept la păstrare

Alexandru Berceanu: Ferestre de lumină


Desculț ca o buhă
umblă un vraci prin fereastra luminii
să prindă o pradă
în noaptea lui Prometeu!

Heruvimi de zăpadă adorm în lupi
și visează
cum le-nflorește sângele în aripi.

În plopii luminii cu stele înghețate
roade un vierme
pipăind timpul într-un clopot de sticlă!

Petruța Niță: hotare de rouă


necuprinsul
creştea
se-nălţa spre colţul de cer
pe unde se deşertau
hotare de rouă
unul după altul
curcubeiele
se încolăceau
pe după lună

din gura pruncilor
sorbea lapte
un sân de femeie stearpă
cu gura mea
hrăneam nisipul
cu sânge
priveşte cum arde roua
luna scuipă venin
ascultă
glasul pruncului
cum doarme
alăptat de cer
cu o gură
mai puţin de hrănit
cu un sânge mai mult
spre viaţă
vei afla
timpul
pe care l-ai prins
.

Nr: 3-4(66)februarie 2022 /ISSN 2667-5620


Revistă de Cultură, Artă și Literatură                                     Apare bilunar la Oradea/ RomÂnia      
 ISSN 2667-5620  








Redactor-șef: Teodor Dume (Romania)  
      Redactor: Petruța Niță (România)                                       
 Redactor: Mioara Băluță (Romania)
          Redactor: Aurelius Belei (România)    
                                                 *Mulțumim tuturor colaboratorilor!
* Revista se poate accesa prin Google
* Selecția textelor se face din Extemporal liric - grup
În acest număr semnează: 
Marin Sorescu, Grigore Vieru, Florin Mugur (poeți născuți în februarie), Gheorghe Grigurcu, Daniel Corbu, Ionuț Caragea, Nicolae Silade, Geo Galetaru, Geo Vasile, Virgil Diaconu, Cristina Ștefan, Daniel Luca, Daniel Marian, Teodor Dume, Petruța Niță, Ottilia Ardeleanu, Mioara Băluță, Veronica Pavel Lerner, Cezar C. Viziniuck, Elza Hansen, Vasile Dan Marchiș, Violetta Petre, Badescu Alexia, Dragoș Vișan, Cadar Katalin, Ella Poenaru, Melania Briciu Atanasiu, Camelia Boț, Nelu Cazan, Atila Racz, Pande Ionuț, Popa Ștefan, Savu Popa, Ionuț Tiberiu-Balan, Aurelius Belei, Elena Lucia Spatariu, Costel Zăgan, Ionuț Zamfira, Gheorghe Apetroae, Doina Moritz, Petre Stoica, Nely Vieru, Ina Dumitrescu, Eugenia Bucur, Nicole Sere, Elena Știrbu, Alexandru Berceanu, Paulin Boldiș, Iulian Barbu, Cami Cornea, Mioara Manoilă, Mirela Cocheci, Vasile Ionac, Marian Valentin Ursu, Camelia Monica Cornea, George Sangortya, Reznic Cristian, Oana Frențescu, Pavel Ilica, Ileana Vlădusel, Georgeta Rada, Cristina Ghindar Greuruș, Luminița Giurgiu, Valeria Pastin-Gușeilă, Amelia Vlădescu, Marin Rada, Stamate Constantin, Tatiana Stoicescu, Vasile Culidiuc, Voica Rusu, Corneliu Neagu, Iulian Barbu, Rotariu Dorel, Ștefan Moldovan, Zarra Zarra, Florin Pănescu, etc,

***Rubrici permanente: Flori de suflet, Medalion literar, Pe urmele poetului Nicolae Silade, Scriitori născuți în luna..., etc 

* Pentru selecție texte, în vederea publicării în revistă, se pot posta, pentru nr.crt.(până în 20 ale lunii) doar 2 texte lunar. * Pentru grup se pot posta maxim 1 text pe zi. Textele pentru grup rămân pe grup și nu fac obiectul selecției dacă acestea nu au specificația(lângă titlu) PENTRU REVISTĂ. *Textele care au mențiunea " Drepturi de autor rezervate" nu vor face obiectul selecției în vederea publicării în revistă.                                                                                                                         *Având în vedere numărul mare de texte postate în vederea publicării vă reamintim că textele care au fost selectate și nu sunt cuprinse în numărul curent al revistei vor fi publicate în numerele viitoare.

Redacția vă mulțumește tuturor pentru colaborare!

Mulțumesc, în numele redacției și al dv. colegei noastre Petruța Niță, pentru efortul deosebit depus în a analiza fiecare text postat pe grup și a selecta cele bune și foarte bune în vederea publicării în revista Extemporal liric!

Teodor Dume, redactor-șef

Grigore Vieru: A căzut cerul din ochii tăi

A căzut cerul din ochii tăi
Şi s-a fărîmiţat.
A căzut de pe faţa ta soarele
Şi-a îngheţat.
Încremenit e vîntul cel răcoros
Fără harnicele tale mîini.
Căutîndu-te pe tine,
S-au tăinuit izvoarele-n ţărîni.
Ca un pom doborît
Însuşi graiul
Parcă se aude căzînd.
Doamne, atît de singur,
Atît de singur
N-am fost nicicînd!

Grigore Vieru 

(născut la 14 februarie 1935) – poet basarabean, membru al Academiei Române. În anul 1957 debutează editorial cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia.
Grigore Vieru a fost decorat post-mortem la date de 20 ianuarie, fiindu-i conferit Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce
Se stinge din viaţă la 20 ianuarie 2009 la Chișinău, după ce pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident

=================================================

Marin Sorescu: Tunelul

============================
Mai construim noi mult acest tunel,
În care ne-afundăm de generaţii?
Există ceva dincolo de el,
Există, dincolo de hrube, spaţii?

S-aude, în afară, ce vibraţii
Fac icnetele noastre, de oţel?
Mâncăm pământ şi respirăm în raţii:
Economii-n plămâni, şi-n muşchi cârcel.

Dar orice întrebare-i sigilată.
Şi când un revoltat sigiliul rupe,
Sar inşi să-l bată, gura să-i astupe.

Şi, totuşi, unde duceţi astă gloată?
Cu sânge, printre buzele cusute,
Întreabă limba nedisciplinată.
=========================
Marin Sorescu
 
(19 februarie 1936) – a fost un scriitor român, membru titular (din 1992) al Academiei Române. Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur printre poeți”. Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru „Poeme”. Printre volumele cele mai cunoscute se numără „Tușiți” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972), precum și ciclul de 4 volume intitulat „La lilieci” (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici („Unde fugim de acasă?” – 1967, „Cirip-ciorap” – 1993). A decedat la 8 decembrie 1996.
================================================================

Elena Lucia Spatariu: Pe mine nu m-a adus barza


Pesemne era încă frig
și păsările acelea mari
nu se întorseseră pe la cuiburi
de atunci am rămas cu tot frigul in oase

pe mine nu m-a adus barza...
m-a găsit primăvara înainte să plece
încolțisem deja
într-un con de umbră
al păcatului

nu
nu sunt copil din flori
chiar dacă în luna aceea
câmpul ardea de maci
doar văpaia lor
mi-a rămas imprimată pe buze

când am deschis ochii
am văzut mai întâi soarele
-stea ademenitoare-
lumina mi-a rămas imprimată pe retină
ca o dragoste la prima vedere
"până când moartea ne va despărți"...

pe mine nu m-a adus barza...

poate de aceea mi-e zborul frânt
mă simt condamnată nedrept
legată abuziv de pământ...

Iulian Barbu: România mea


România un Rai
la gură de dor și la vale de vis
cu munți semeți
și păduri de brazi.
Înconjurată de izvoare și râuri
care se varsă în Dunăre și apoi în mare.

România e zi de primăvară
pe chipuri de copii
în timp ce mamele se roagă
cu mâinile împreunate
să-i ceară Lui
Dumnezeu să prefacă viața amară
în zi cu soare
și sarea în zahăr.

Țara mea e
timpul ce vine din istorie
în mare viitor
la braț cu doina și dragostea
de pământ a eroilor.

România e grădina
în care speranța
răsare ca o floare
din oasele străbunilor.

Petre Ion Stoica: Lutul liniștii

Lasă-mă să tac.
Nu sunt complicele tău la spartul vitrinelor anotimpului de la care
Mai aștept
Lucruri multe să se întâmple.
Două chipuri din lut plămădesc în adânc, foarte adânc
Un fir de iarbă.
Tu nu ai cum să bănuiești măcar treaba asta
Pentru
Că ești o răzvrătită și nu știi să taci așa cum tace
Până și Dumnezeu
Când privește câte o minune care se mai petrece firesc :
Dragostea.
Lasă-mă să tac
Până când se va face duminică în fiecare cerșetor de lumină.

Nicole Sere: despre dragoste


de jur împrejur e o întunecare nefirească,
toată pădurea freamătă a viață.
serenada privighetorii
renaște primăvara în oase și-n morminte.

în dimineaţa aceea femeia a plâns
până când voalul ei de dragoste
a căzut pentru totdeauna,
îmbrăcându-se-n clipele uitării!

tristă, îl întrebă pe șaman -
bine, bine, înțeleptule...
dar fără iubire, oare,
voi mai putea respira violetul vieții?

of, femeie,
dragostea este mult mai mult
și mai mult
decât timpul nud,
ea este ultima taină a lumii,
ascunsă în ochiul magic al cerului.

da, iubirea se învață pe un ger năpraznic
și rămâi doar un fulg la minus infinit
tu, el, lumea...
sau o cerșetoare oarbă al cărei cer
e o ploaie suavă de vară,
ori o floare pe care pământul o îmbrățișează
ca pe o lacrimă neostoită.

știi, tu, iubirea te-nvață:
să râzi din nimic,
să torci cuvinte din mătase,
să mângâi cu zboruri angelice
jumătatea lui de pasăre
și sufletul să-ți înflorească
în arborele cosmic
din primăvara cuvintelor.

femeie, iubirea ta n-a murit.
am văzut-o printr-un ochean pe lună,
urca muntele alb spre lumină!

înțeleg dragostea, înțeleptule...
e clipa aceea în care până și tu
înveți să strigi: iubito!

Mirela Cocheci: Colț de Univers


În ungher cu nopți și vise îngerii coboară blând
În refugiul minții mele, se strecoară rând pe rând
Și mă-mping ușor, să trecem într-un colț de Univers
Unde sfinții mă așteaptă să mai scriu pe cer un vers…

Și-mi vorbesc despre lumină, de-ntuneric, despre sori,
Despre stele-ndepărtate, de Arhangheli, de culori
Și-mi așază în gândire ca-ntr-o hartă desenată
Universul în cuvinte… și-ntr-o slovă, lumea toată.

Și îmi pun pe frunte raze de cristal furat din stele,
Mii și mii de lampioane fac ocol privirii mele,
E miracolul din slova ce se-ascunde într-un vers
Și se-arată în lumina din-ntr-un colț de Univers.

Mioara Manoilă: Când cheia dintre lumi se răsucește


Se pierde-n fum livada cu măslini
Şi cu blândețe, îmi pansează dorul.
O primăvară-mi râde-n rădăcini
Şi-mi cuibăreşte în bagaj, decorul.

Un dor nebun se cațără pe-un zid,
Iar ochii unui sfânt dintr-o icoană,
Se-aprind pe-o lumânare pâlpâind,
Ce arde într-o lacrimă de mamă.

Portul mai zace pe sub geana mării,
Aşteaptă nava adormită-n radă.
Emoții trec prin nodul ezitării,
De pe un chei, ce-nchide-o acoladā.

Fereastra dintre vămi este deschisă,
Iar ceasul, dintr-o dată se opreşte.
Păşesc timid, spre steaua reaprinsă,
Când cheia dintre lumi se răsuceşte.

Timpul îmbracă straie de argint
Şi-nchide depărtarea-n colivie,
Aruncă-n mare cupa cu absint
Şi pleacă şchiopătând, spre veşnicie.

Cât de departe eşti, ultimă vamă?
Că vreau să ard, pe-o lacrimă de mamă.

Cami Cornea: Hrana pământului


Toporul scrijelea cu sânge
trunchiurile mestecenilor
căzuți peste mărăcini
rădăcinile au rămas scorburi goale
în care cioplea durerea
laptele tâșnea din coajă
hrănind pământul
și copiii nenăscuți
orele lor au trecut
muriseră înainte
să-și sădească semințele
doar inimile plângeau
sacrificate
un noiembrie amar
le va descompune
în capcana uitării
adormindu-le conștiința
în cutii de chibrituri.

Atila Racz: Dacă aș putea...

==================
să privec în mine
dacă aș putea
să te cuprind
să te am
în suflet

să treci prin inima mea
dintr-o cameră-n alta
și cu mâinile
cu palmele
cu degetele fierbinți
să te ating

cât aș vrea să-mi închizi rănile

să ștergi praful din mine

să pot și eu
să mă liniștesc

să adorm
în trupul meu împăcat

să mă lași în pustiul acela
în care tu
ești oaza.
====================

Ottilia Ardeleanu: lecția de răbdare


m-am înscris de curând la un curs online de răbdare
mai întâi trebuie să am răbdare să se deschidă pagina
pot asculta brahms ori completa două trei linii dintr-un rebus pentru avansați
să imortalizez cântul nestânjenit al unei perechi de guguștiuci cazați la geamul dinspre nord
revin în răbdarea pe care trebuie nu numai să o rezum teoretic
aplicabilitatea ei este miza unei diplome de înrămat ulterior
o grilă incertă între true&false nuanța instrumentului de scris este identică
indiferent de celula marcată
mi se cere să scriu două fraze despre răbdare atunci rup din ea un stei și tatuez ecranul de protecție dintre mine și colegii amestecați cu pixeli într-un haos total
mâinile la spate se aude dintr-o străbună portavoce
atunci răbdarea se prezintă la tribună îmbrăcată extravagant și cu fusta mult prea scurtă deși îmi pare trecută de-o vârstă
ce-i drept oferă toate condițiile de-a o ține minte
da cunosc răbdarea din toate unghiurile voi afirma în timp ce închid o sumedenie de ferestre care mai de care mai
înfiorător de încărcată de termeni și condiții

Cristina Ghindar Greuruș: De mă-ntâlnești


De mă-ntâlnești cândva în visul tău,
Nu m-alunga, păstrează-mă cu tine,
Aș suferi și m-ar durea mai rău
Pentru că mor de dor și nu mi-e bine.

De mă-ntâlnești în gândurile tale,
Să nu mă ștergi, mai lasă-mă un pic.
Eu n-am să fug, am să-ți mai ies în cale,
Că ți-am dat tot și n-am primit nimic.

De ai să mă revezi prin amintiri uitate,
Să mă păstrezi cum te păstrez și eu.
Am încercat și am sperat că poate
Vei fi așa cum mi-am dorit, numai al meu.

De ai să mă urăști, nu vreau să știu
C-aș plânge și mai mult ca pân-acum.
N-am să te chem, va fi mult prea târziu...
Voi rătăci și-mi voi găsi alt drum.

De-ai să mă uiți, știu că-ți va fi mai bine,
Deși atât de multe ne-au legat
Dar, egoist, tu ai văzut în mine
Doar omul care te-a-nțeles și te-a iertat.

De mă-ntâlnești vreodată-n gândul tău,
Nu m-alunga, păstrează-mă cu tine.
Te voi iubi și îți voi fi mereu
Un sprijin până îți va fi mai bine.

Georgeta Rada: Iarna cocorilor


N-a mai nins deloc în iarna asta,
Nu mai e nici iarna cum a fost
Zice-se că ne-a lovit năpasta
Drept în rânduială și în rost.

N-au mai râs copiii-n deal la sănii,
Nici colindători n-au mai venit,
S-a umplut văzduhul de dihănii
Și pământul a încremenit.

Ciorile îndoliază plopii,
Bocitori la margine de drum,
Babe negre de pe buza gropii,
Scuturând cădelnițe de scrum.

Ieri am fost pe-acasă, stăteau nucii
Cum stăteau bătrânii mei la porți...
Ne-au lătrat și câinii ca năucii,
Nu știau de suntem vii sau morți.

Era soare și era albastru,
Peste valea mea era senin,
De-ai fi zis că preamăritul astru
Ar fi spus amiezilor amin.

Am rămas ca să prânzim în tindă,
Prea flămânzi de taina din pământ,
Pomii încercau să își întindă
Brațele, mireselor de vânt...

Se părea că le-ar aduce zvonul
Cel ce-i de nuntire și de flori,
Cel de deșteptare din coconul
Fluturilor marilor ninsori.

Doina Moritz: Din când în când...


Din când în când, mai scrie-mi despre tine,
Despre albita tâmplă ce tresare,
Când șoaptele se-opresc pe la vitrine
Să cumpere din răsărituri soare.

Din când în când, mai murmură-mi sonate,
Ferestrele s-adoarmă liniștite...
Un puf de păpădie-n prag de noapte,
Să șteargă lacrimile din cuvinte.

Din când în când, mai pune-mi dor pe rană,
Să nu mai văd ce vină poartă luna,
Momentul desfrunzirii noastre-n strană
A încurcat seninul cu furtuna.

Din când în când, mai vino pe-nserate
Cu ultima ninsoare-n buzunare,
Căldura frunții plină de păcate
S-o răvășesc în plânsele ștergare.

Din când în când, mai scaldă-mă-n petale,
Chiar de-ai plecat să rupi din stele vise...
Adie-mi glasul tău pe-a noastră cale
Și spune-mi doar cuvintele nespuse!

Oana Frențescu : Ne-am iubit


ne-am iubit în albastru;
până s-a făcut mov,
până s-a făcut negru,
până ce ochiul lunii ne-a pierdut
într-o tulburare verde în albastru.

ne-am strecurat printre frunze.
ne-am umplut de galbenul lor și de rugină.
cuvintelor ce te căutau
ca pe o potrivire de gol, de frig, de frică, de liniște,
de noapte,
au muchii strivite.
zvârlindu-le violent au devenit nichelate
cu sunetul ud.
nu mai știu ce fel de rupere doare
într-o explozie de cuvinte cu aripa murdară,
într-un gri corosiv,
ca niște cuie înfipte pe crucea de apă,
fără motiv.
toate direcțiile sunt într-un tot.
dragostea e un abțibild lipit de perete și șters cu var.

Pavel Ilica: Crochiu

===================
Aproape evadând din lume,
în marginea unui
cotidian fragmentat
în derizoriu
===================

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10