Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Nr.15-16(78)august 2022

 Revistă de Cultură, Artă și LiteraturăApare bilunar la Oradea/ România  ISSN 2667-5620    Director: Teodor Dume    








Redactor-șef: Teodor Dume (Romania)  
      Redactor: Petruța Niță (România)                                       
 Redactor: Mioara Băluță (Romania)
          Redactor: Aurelius Belei (România)    

       Cum să depășești limita, când limita ești tu însuț        (Gheorghe Grigurcu)

====================================
Mulțumim tuturor colaboratorilor!
* Revista se poate accesa prin Google
* Selecția textelor, în vederea publicării, se face din Extemporal liric - grup
* Cei care postează cu mențiunea *drepturi de autor rezervate, nu vor fi publicați
Sprijin financiar, benevol: DONAȚII,  Cod IBAN RO76BTRLRONCRT0621981301 Banca Transilvania, Filiala Oradea. Titular: Teodor Dume

Nota Redacției:

===========================================================================


Rugăm insistent pe toți cei care doriți să vi se publice creațiile literare în revista Extemporal liric să respectați câteva reguli:
* Pentru selecție, în vederea publicării în revistă, postați textele numai în Extemporsl liric - grup
* Lângă titlu rog să specificați (pentru selecție revistă)
* Nu specificați sub text Drepturi de autor rezervate pentru că acele texte nu vor fi selectate în vederea publicării
* Nu distribuiți textele de pe alte grupuri pentru a nu crea confuzie privind numele autorului
* Folosiți diacriticele și respectați normele gramaticale
Vă mulțumim pentru înțelegere

Teodor Dume, redactor șef

Daniel Corbu: Scrisoare deschisă

NECITITORILOR MEI

Vouă, celor care nu mă citiţi
pot să vă spun că nu-mi veţi cunoaşte vreodată
cumplitele căi ale cunoaşterii de sine
nu veţi auzi serafimii din poemele mele
rugându-se pentru buna întocmire
a văzduhului
nici Preludiile pentru trompetă şi patru pereţi
unde ca pe coridoare pustii
am împărţit cuvintele şi tăcerea ambiţiile
întunericul
şi unde dezrourat prin sălile de aşteptare
ale istoriei am conversat cu bibliotecarul
lui Dumnezeu
cu soarele negru al cernelii
în aceeaşi măreţie a golului
pe care mereu şi mereu urmează
să-l umplem.
Vouă, celor care nu mă citiţi pot să vă spun
că niciodată nu vă va răsuna în urechi
acel sacadat tha-ka-ti-mu-nu-sipedi
al Păsării negre
thakatimunu sipedi prin livada cu vişini
depărtându-se
printre zarurile şi tomberoanele nopţii
acel thakatimunu sipedi rostit de imperialul
corb alegoric
altădată vizitator de noapte al bunului Poe
cobe a veacurilor poticnite-n visare
Viaţa sau Moartea sau Înfăţişarea Ruinii?
Voi, care nu veţi citi vreodată
Manualul Bunului Singuratic
nu-mi veţi cunoaşte mărturisita cină de taină
unde mâncam din aceiaşi pesmeţi ai poeţilor
blestemaţi
sau mi se umpleau rând pe rând castroane de fulgere
nu veţi vedea gura mea sărutând
lame subţiri
şi nu veţi afla cum se poate muri
în mai multe trupuri deodată.
Vouă, celor care nu mă citiţi
cu privirile afundate în sticla televizoarelor
cu gândul înlănţuit de maşini sofisticate
de înşelătoare glorie internetă şi de alte
abţibilduri sonore
venite din abundenţa realului
vă doresc fastul apolinic al mareelor
şi să fiţi mai bogaţi decât pomul de Crăciun
din casa săracului
şi cu bucurii postmoderne să vă-mpodobiţi
pruncii şi femeile voastre.
Vouă, celor care nu veţi cunoaşte Plimbarea prin flăcări
cu poemele în care stăm atârnaţi
de întrebările noastre ca hainele-n cuiere
şi unde ca în vechea şi incomoda realitate
întotdeauna e salvat un Barabas
şi întotdeauna cineva îşi oferă palmele
pentru cuie vă doresc o viaţă liniştită
departe de lumea dezlănţuit metafizică
o viaţă petrecută în tihnă cu organele voastre
prin urmare un stomac hrănit ştiinţific
o pneumă înnobilată oricând de ozon
un ficat uşor şi rinichi fără dializă.
Vouă, necititorilor, dar şi foiletatorilor mei
surâzânzi
cu adâncă mâhnire vă spun:
nu veţi afla niciodată că fiecare din noi
are măcar un zeu îngropat
în spatele casei
şi că semnele morţilor pun în ordine răsărituri
şi de ce am trăit aproape un secol spânzuraţi
de mustăţile lui Dali.
Nu veţi avea viziunea zorilor începându-şi
rugile sacrosante
nu veţi vedea Caleaşca de fulgere
ca o nălucă trecând prin mijlocul emoţiei
nici nu veţi şti
cum jumătate din viaţă mi-a luat
organizarea pustiului
cum am stat ani şi ani înconjurat de vorbe
precum înecatul de mare
şi cum deseori cărţile pot fi mai tari
decât moartea.
Iar dacă vreodată veţi întâlni Poema sfârşitului
sau, vai vouă!, Documentele Haosului, ocoliţi-le
în mare grabă
ca pe feerice apocalipse, tzunamii, atentate
sinistre la liniştea recurentă.
Iar dacă vreodată printr-un regretabil hazard
vă vor cădea sub ochi Miezonopticele
înţesate de lumini şi urme
din care aţi putea afla cum în contabilitatea
cerească cineva ne numără paşii
şi aţi auzi mormanele de clipe prăbuşite în sine
şi aţi urmări devenirea dialectică a celui ce-şi
chinuie umbra
şi aţi simţi apropierea celui mirosind a trădare
(câţi din neamul lui Cain chipul nu-i poartă?)
şi cuvintele mele: – Răscumpără-mă, frate Iuda,
şi pe câţi arginţi vei vrea
pe mine mie, la nesfârşit vinde-mă!
asemenea să fugiţi
şi cu nobil instinct şi proletară mânie
steagul gri al indiferenţei cu fală arboraţi-l!
Vouă, celor care nu mă citiţi
cu nedisimulată tristeţe vă spun:
nu veţi cunoaşte nicicând înălţarea din
Clarviziunea obscură
nici drumurile celeste Spre Fericitul Nicăieri
unde chiar şiruind cuvintele pot să tac ore în şir
vinovat ca o fereastră înfiptă în ziduri
şi nici Corabia, la care zi de zi am lucrat
ca la o mare construcţie
căreia rând pe rând i-am probat prova, babordul
trirema odgoanele găleţile cu rouă
corabia care nu-i o corabie ca toate corăbiile
corabia de silabe
corabia umplută cu lacrimi
corabia pe care nu veţi urca vreodată
şi nu veţi şti cât de măreţ animal e poetul
sub foaia de cort a memoriei.
Vouă, celor care nu mă citiţi, vă doresc
petreceri îndurătoare
şi tot aşa cum se învârt norii deasupra clopotelor
în lucrare
să mişunaţi deasupra bucuriilor de Disneyland
neîmpovăraţi cu istoria din Drumul Damascului
(pe care – o scriam prin toamna lui 2005)
unde Saul din Tars a primit fulgerarea devenind
un alt om
aşa cum şi eu, pe când mica şi marea istorie
îşi zornăie înfundat ruginitele lanţuri
izbesc fără voie cu picioru-n ţepuşă devenind Celălalt.
Şi mereu Celălalt cu fiecare poem Celălalt
până când poţi deveni o mie de Ceilalţi
care-au primit fulgerarea.
Iar pe voi, necititorii mei,
vă şi văd murind rând pe rând în paturile
voastre scumpe acoperite cu dantelate
cearşafuri în amorţire şi fără de nimb
şi fără de pecetea angoasei primordiale
despre care adesea în Manualul Bunului Singuratic
vorbeam.
Voi, cei care nu mă citiţi
care de litera Evangheliei mele
nu vă veţi atinge şi nu veţi apropia de sinapsele
voastre acele versete cu zornet pământesc
sărutate de cenuşa atâtor trecute disperări
nu veţi şti cum refuzam cu metodă biletul
dus-întors din jacheta conformistului
nu veţi proba odată cu mine ritualul sălbatic
de îmblânzire a spaimei
şi catharsisul şi izbăvirea păcatului ce va
să vină
apocalipsa de fiecare zi cerul orb agitându-se
pe când Dumnezeu e mort – spune Nietzsche
e doar obosit – spun eu – şi câteodată amnezic.
Vouă, necititorilor mei,
ce străine vă vor rămâne Refugiile postmoderne
cu monologul îngerului căzut în visare
vorbind despre mireasma trecutelor glorii trecătoare
ca apa prin cada de baie
a frumoasei madone
sau de fidelitatea neofiţilor.
De aici aţi fi aflat Poezia ce e?:
Poate ruga poate fântâna din tine albastră
cu patru izvoare
poate aripa asta străvezie urcând în înalt
poate drumul cu vise pavat spre Celălalt.
Vouă, celor care nu mă citiţi
nu-mi veţi cunoaşte prietenia cu Borges,
Kavafis, Rilke, Pound sau Nichita Stănescu,
Odysseas Elytis cu care puneam dinamită
sub podurile pe unde trecea poezia leneşă
şi nu veţi şti nici motto-urile la poemele mele
care aş fi vrut să vă fie mult doritul cadou
de Crăciun:
„E o bigamie să iubeşti şi să visezi”
spune Elytis. Şi tot el: „O nimica toată mi-am dorit
şi pedepsit am fost cu prea multul”
„Eu sunt Singurătatea devenită om”, zice
Nietsche iar bunul taumaturg
Rainer Maria Rilke continuă:
„O, spune-mi, poete, ce faci. – Preamăresc.
Dar ce-i muritor şi monstruos
cum înduri, cum primeşti? – Preamăresc.
Dar pe cel fără nume, pe cel anonim,
cum îl invoci tu oare, poete? – Preamăresc.
De unde îţi iei dreptul de a fi adevărat
în orice veşmînt, sub orice mască? – Preamăresc.
Şi cum de te cunoaşte tăcerea şi furia, steaua şi furtuna?
– Pentru că preamăresc.”
Astfel „şi eu voi semăna cu voi, de-acum
nici eu nu mai găsesc întoarceri” (Esenin)
Vouă, celor care nu mă citiţi
purtând nevinovate bandaje în îndoiturile
inimii
deveniţi celebri în acest poem despre
o singurătate a singurătăţii
cu aleasă compătimire vă spun:
aş fi putut să vă fac a iubi pasărea
murind în mijlocul
cântecului
şi citind Lapidariile sau despre sângerarea
păsării în zbor
să înţelegeţi că arta
este minciuna spusă zilnic în faţa morţii
şi că cel mai lung e drumul spre noi înşine.
Iar dacă vreodată mă veţi căuta
pentru cronica unui interviu anunţat
(poate acela de martor la moartea primului zeu!)
mă veţi găsi pe străzile mele
sau dacă din politeţe sau din binecuvântate
pricini
scrisul meu vă va ademeni mă veţi găsi
pe-aceleaşi străzi ce dau buzna în viaţa mea tremurîndă
străzi fumurii străzi cu cîini slăbănogi şi
speriate fantome
străzi cu îndrăgostiţi şi pătimaşe săruturi
străzi ce înghit străzi: bulevardul Carol I
înghite strada Eminescu,
strada Gane înghite strada Pogor
strada Bălcescu înghite strada Grigore Vieru
strada Cimitirului strada Libertăţii...
Străzi ce înghit visele trecătorilor
străzi pentru cei fără casă şi făr’ de coltuc
friguroasele străzi ale săracilor
străzi aşezate-n creierul ologilor lumii
inefabile străzi ale memoriei
străzi ale celor care-şi scandează singurătatea
străzi care duc în ceruri
străzi care duc în pămînt
străzi inerte şi întrebătoare
străzi cîntate de poeţii romantici
melancolice străzi
străzi de pierdut coroana de spaimă
străzi pentru cei fără de zbor
străzi adormite străzi revoltate de orbitoarea
lumină a zorilor.
Atîtea zile şi nopţi în care
mă dor străzile de mers.
Iar voi, necititorii mei,
dacă într-adevăr din cuvântate şi binecuvântate
pricini ceea ce-am scris vă va ademeni
solicitându-vă sistemul nervos vegetativ,
simpatic şi parasimpatic
luând totul ca o probă a probei de probă
mă veţi găsi la locul ştiut
printre fotonii şi frumusonii tăcutei tristeţi
tot mai fărâmiţat de absenţe
potrivindu-mi monadele tăcerii.

Şi dacă găsindu-mă
mă veţi întreba de viaţă de moarte de înger
sau demon
şi mă veţi întreba de cărţile prin care se plimbă
aceleaşi bodegi aceiaşi bărbaţi ce nu obosesc
niciodată
sau despre cel înveşmântat în carcasa de pământ
dospit sau despre acelaşi gust al lepădării
de sine din gură
şi dacă găsindu-mă
mă veţi ademeni cu vorbe goale şi fericiri amânate
aşa cum am şi scris
CU ALTĂ DEŞERTĂCIUNE
VOI RĂSPUNDE DEŞERTĂCIUNII.
(portret de Florin Buciuleac)

Ionuț Caragea: Aș vrea să mor cum nu se moare

Aș vrea să mor de fericire,
Fără regrete sau blesteme,
Fără să pierd vreo amintire,
Fără să scriu în van poeme.

Aș vrea să mor cum nu se moare,
Să sar peste etapa fricii,
Să fie ca o sărbătoare
Scăldată-n foc de artificii.

Aș vrea să mor scriind cuvântul
Care dezleagă veșnicia,
Să simtă cerul și pământul
Când eu desăvârșesc magia.

Aș vrea să mor cum nu se moare,
Să văd întinerind bunicii,
Să fie viața viitoare
La fel ca zborul rândunicii.

Aș vrea să mor fără durere,
Să mă transform într-o lumină,
Să populez și alte sfere
Condus de forța Ta divină.

Teodor Dume: Roșu sau Negru...

umbra se aşază peste mine
nu-i mică şi nici mare
mi se potriveşte ca o mănuşă

(oricum lângă mine
nu mai încape nicio viaţă
fiecare creşte în jurul alteia)

şi pentru că nu mai pot
privi îndărăt
o să aştept
înăuntru
e cald atât de cald încât
îmi ies aburi prin pori
din spatele umbrei vine un zgomot
închid ochii şi aştept
văd multe imagini şi pe Dumnezeu
păşind printre lucrurile mele

pare îngândurat

amorţeala îmi intră în degete
inima bate orizontal
nu e frică
ci mai degrabă un gest
care se fixează în minenu doare deloc
tot ce vreau acum e
să ies din noapte şi să-mi
împreunez mâinile

Gheorghe Grigurcu: Din exces


========================

vă asigur domnilor
doar din simplu exces
amarul devine dulce
iar în întuneric mijește lumina

Nicolae Silade: Sonete

 preaiubirea şi alte scrisori de dragoste

1
în ziua aceea cea mai frumoasă zi
cea mai frumoasă zi din cea mai frumoasă viaţă
cea mai frumoasă viaţă din cea mai frumoasă moarte

în ziua aceea cea mai frumoasă zi
erai cea mai frumoasă fată din cel mai frumos oraş
cea mai frumoasă fată din cea mai frumoasă lume

în ziua aceea cea mai frumoasă dintre zile
mă umplusem de iubire erai plină de iubire
dar ziua aceea cea mai frumoasă dintre zile
s-a dus cu frumuseţea ei cu tot cu tine

şi lumea aceea cea mai frumoasă dintre lumi
s-a dus în lumea celor duşi din lume
iar frumuseţea unei mari iubiri
în cele mai frumoase amintiri

2
nu-i de ajuns că mi-ai ocupat viaţa cu armatele tale
de atracţii irezistibile nu-i de ajuns că ai instaurat dictatura
în sufletul meu centrul de comandă în gândirea mea
care nu mă mai gândeşte în inima mea care doar pentru tine bate

zi după zi noapte de noapte nu-i de ajuns că am ajuns
cel mai umil cel mai servil client al tău al frumuseţii tale
sporind mereu în frumuseţe nu-i de ajuns că am ajuns
să nu mă mai cunosc să nu mă recunosc

mai trebuia să-mi iei şi liniştea şi somnul mai trebuia
şi minţile să-mi iei mai trebuia să vii mai trebuia să pleci
când eşti aici şi peste tot când aşteptarea-i cea mai lungă
şi cea mai neagră dintre nopţi

mai trebuia să pleci?
mai trebuie să vii!

3
mai lasă-mă să te privesc o clipă mai lasă-mă un ceas
să te privesc mai lasă-mă o zi să văd cum faci risipă
de frumuseţe mai lasă-mă o săptămână să ghicesc de ce
doar ochii tăi culoarea-şi schimbă de ce doar ochii tăi nu-mbătrânesc

şi dacă tot mă laşi o săptămână mai lasă-mă o lună
mai un an mai un deceniu mai un veac mai un mileniu
cum bine ştii privitul nu costă nici un ban şi-o să te am
o veşnicie în privire şi-n suflet veşnicul balsam

mai lasă-mă să te gândesc şi în gândire
să-mi stai cu frunza verde-n faţă cum stăteai
odinioară printre frunze prin grădini prin rai
când toamna ţi se aşeza pe buze

mai lasă-mă un timp un anotimp când vrei
ca să mă laşi mai stai

4
mergeam pe un drum de ţară prin ţară mă gândeam
la tine la mine şi mă întrebam dacă mă iubeşti dacă mă
iubesc dacă te iubesc mai mult decât pe mine însumi
nici un răspuns iubirea nu e deci răspunzătoare

şi totuşi dacă te iubesc şi dacă şi iubirea se consumă
eu ce mai pun în loc iubirea ta iar dacă mă iubesc pe mine
păi dacă mă iubesc pe mine draga mea iubirea ta mai are
loc mai are loc iubirea ta de mine

dar te iubesc sută la sută
şi dacă te iubesc sută la sută
pe mine nu mă mai iubesc deloc

păi dacă nici eu măcar nu mă iubesc
cine atunci
m-ar mai putea iubi

5
eu trebuie să uit pentru a fi eu însumi pentru a
începe de undeva pentru a mă începe trebuie să-l uit
pe cel care am fost fără să fiu trebuie să fiu fiind trebuie să uit
ceea ce ştiu trebuie să ştiu că nu voi şti nimic niciodată

şi de la ceea ce se vede şi nu există până la ceea ce
nu se vede dar există eu trebuie să uit totul şi nu e uşor
e un fel de lethe în care trebuie să mă îmbăiez zilnic
un fel de alzheimer controlat un fel de du-te vino prin neant

numai cuvintele nu pot să le uit
numai dragostea nu o pot uita
şi încep să fiu

prin cuvintele pe care ţi le spun de-acum
şi încep să fiu prin dragostea
care cu noi începe

6
dimineaţa la etajul zece într-o zi de rusalii simt
dorul tău cum vine de jos de sus din toate părţile vine şi mă cuprinde
vine şi acoperă ca un nor ca un fum blocurile ceauşiste din jur
numerotate cu litere numerotate cu cifre romane arabe

pe balcoane ies dame cu lenjeria de pat cu rămăşiţele nopţii
de dragoste le scutură peste parcările cu dacii ruginite
cu bmw-uri negre cu jeep-uri şi dragostea urcă tot mai sus
în aerul cel mai pur e aerul de care avem nevoie

mă gândesc la tine în această zi de rusalii
ce dai ce primeşti în sufletul tău
pe care sufletul meu îl tot caută
ce gânduri ce of-uri te-ncearcă

acum când dorul meu te-nvăluie din toate părţile
acum când dorul meu mi te-apropie definitiv

7
după furtuna de ieri astăzi a ieşit soarele
credeam că şi zâmbetul tău va ieşi la iveală dar nu
nu totdeauna imităm natura iar natura nu ne imită deloc
degeaba ne-nvăţau la şcoală că între poet şi natură bla bla bla

poate că e tocmai pe dos: între starea poetului
şi starea naturii între starea poetului şi starea naţiunii
nu e nici o legătură. cel mult o diferenţă
cum de la cer la pământ. de pildă eu

eu pot să fiu fericit când poporul meu suferă
dacă tu mă iubeşti şi sunt trist când se bucură toţi
dacă zâmbetul tău nu răsare cu soarele
dacă tăcerea ta nu se risipeşte ca norii

acum norii se-adună din nou şi plouă şi tună
o fulgerare măcar să fi fost împreună

8
când ţi se face dor de mine să ştii că sunt
un prea însingurat că dorul meu de-atâta aşteptare
e azi bolnav şi stă la pat i-am dat femei i-am dat
virgine dar inimii nu-i fac pe plac ea nu şi nu

te vrea numai pe tine cu nici o bucurie n-o împac
o ţin în întuneric în tăcere în gânduri ca în frâu o ţin
ea însă doar pe tine mi te cere şi nu mai am asupra ei
putere de când puterii tale mă închin

e oare dragostea un chin superputere
e gustul dulce din pelin o vindecare de durere
o îndulcire cu venin

când ţi se face dor de mine
să ştii
că dintre doruri vin

9
o zi fără tine e mai lungă şi mai plictisitoare decât veşnicia
e ca un drum care nu se mai sfârşeşte ca un deşert cu nisipuri
mişcătoare e ca un oraş fără locuitori ca o bere fără alcool ca o mâncare
fără sare e ca un tomberon răsturnat o zi fără tine e o zi de rahat

o zi fără tine e ca ultima zi cum să fiu când nu eşti cum poţi fi
când nu sunt ascultă-mă bine nu vreau să ştiu cum e o zi
fără tine pentru că nu vreau să ştiu nu vreau să mai am
o zi fără tine darmite o săptămână o lună un an

viaţa mi-ar fi de neînchipuit fără tine ar fi
ca o furtună devastatoare ca un taifun ca un uragan
ca un cutremur de pământ ca o întunecare de lumină
ca un sfârşit de lume ca o tăcere de cuvânt

ascultă-mă bine
şi nu fii fără mine

10
ţie ţi-ar trebui nişte operaţii estetice care să facă din
frumuseţea ta ucigătoare o frumuseţe cât de cât normală
ţi-ar trebui un creator de modă al tău care să te facă asemeni
tuturor care să te demodeze puţin ţi-ar trebui

din cinci în cinci minute o lămâie pentru ca surâsul să ţi se
strepezească ţi-ar trebui şi noaptea ochelari de soare
pentru ca privirile tale să nu mă mai străpungă
ca nişte raze laser ţi-ar trebui un orb

să te privească el în locul meu să-ţi vadă el
defectele ţi-ar trebui un călugăr care să
ţi se spovedească doar ţie o mănăstire
în care să te închizi din când în când

altfel când te îmbraci devii criminală
altfel când te dezbraci mă ucizi

11
ador deşertăciunea asta goana asta după vânt
după tine după iubirea ta după urmele paşilor tăi
după mireasma părului tău risipită pe străzi dimineaţa
după aburul cafelei tale împletit cu fumul ţigărilor mele

ador privirile tale parfumul tău original ador surâsul tău
care şterge lacrimă după lacrimă singurătatea nopţii
ador cuvintele tale îndrăgostite de cuvintele mele
ador tăcerea ta îngemănată cu tăcerea mea

cu geamătul nostru ador prezenţa ta în acest oraş
în această clipă care se prelungeşte cu dragostea
noastră care se veşniceşte ador
deşertăciunea asta numai asta

şi goana după vântul
oprit în al tău păr

Florin Tănăsescu: New-Horoscopul lui Gicu’ de la Bragadiru


Lumea evoluează, numai ţara stă. D-aia un tip, pe nume Gicu, de fel din Bragadiru, a întocmit „New-Horoscopul” neamului.
Grăit-a Gicu cu voce tare:
Zodia Leu. „Suntem la final şi intrăm în Fecioară. În zodie, adică.”
Fecioară!, răcnit-a Gicu. „Are ascendent în memoriile „Elevului Dima dintr-a şaptea”. Se deschid şcolile şi băncile pentru credite.
Şi-a tras un fum de ţigară în piept, nea Gicu. Un megieş i-a zis că e naşpa pentru sănătate. A venit şi replica: „Da’ când vă trag pe voi în piept ăştia de i-aţi ales, cum e? Ă?”.
Şi-a continuat:
Cântar. Pardon, Balanţă. „Prin septembrie-octombrie se fredonează «De-oi mai duce-o pân’ la vară/Cu cartofii din cămară». Ştiu pe mulţi care pun pe-un taler o juma de barabulă, iar p-ălalt o lingură de untură. Dacă zic ulei, vorbesc de lucruri sfinte.”
Scorpion! „Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. Aveţi grijă cui faceţi bine în ţara asta! Trecem la…”
Săgetător! „Îndrăgostiţi-vă de cineva cu lovele. Gazul e scump, lumina aşijderea…”.
Capricorn. „Şi mai nasol. Vă treziţi din beţia de Revelion, vine Gerul Bobotezii.
Zodia Vărsător!, i-a luat-o înainte lumea strânsă ciopor. „Ştim, nasoală şi asta!”.
Peşti!, a continuat Gicu. „S-aliniază partidele şi promit că va fi mai bine într-o altă zodie dintr-o altă viaţă”.
Berbeeeec!, a zis norodul. Gicu a tăcut. Ştia el ce ştia de la secţiile de votare…
Taur. „Primăvara, mama noastră/ Ies urzicile pe coastă/ Avaramuuu/Înc-o iarnă trecuuu”.
La Gemeni ce zici?, a întrebat norodul.
„Frate, frate, da’ brânza-i pe bani. Ce dacă au aterizat franţujii şi americanii p-aici? Şi io am fost cu Tanţa la Constanţa”.
Rac, aolooo!, a răcnit cineva din mulţime!
„Nu te mai văita. Ţine minte cinci cuvinte: E mai rău ca înainte!”, i-a atras atenţia dom’ Gicu.
Leu!, zice norodul.
„Ştiu şi eu!”, adăugă Gicu.
„New-Horoscopul” meu zice de ceva mărunţiş aruncat în ochi.
Nu vă fie de deochi pe cine-aţi ales!

Vlad Anghelescu: inexorabil

=====================
nici un ocol
făcut la vreme de primejdie
nu va ascunde
naiva minte,
aprioric
a crede
într-un Dumnezeu...
inexorabil...
fără legătură
cu
restul
universului
de neoprit
din iluzie
=====================

Elena Știrbu: Vară spre apus


Se îngustează zarea, curge în amurguri,
țipă-n zbor spre depărtări cocorii,
adunați în cârduri, spintecă văzduhuri,
vântul duce-n depărtare norii.

Dă rugina-n vie, poama-i aurie,
merg săteni cântând s-adune rodul.
prin ploaia de frunze, alaiuri de gâze,
rândunele-și pregătesc exodul.

Umbra zdrențuită, curge ca o salbă,
luna scaldă vise-n insomnii,
mii de felinare, stele prinse-n care,
caiii nopți-aleargă-n herghelii.

În clepsidra vieții, scurgere de timp
și miros a toamnă iarăși merii,
când apusul arde-n colț de anotimp,
seara trage iar cortina verii.

Geo Vasile: Imagini nocive


Craniul zilei de apoi, cristal al prezicerilor..
În timp ce Sultanul islamizează Turcia
iar activitatea seismică din our country
devine tot mai mai insistentă, noroc că

cifra pe Richter nu depășește 4, Țiriac
achiziționează telefonic ultimul model de
Ferrari, oferind 1 milion de euro, fără să-i
pese nici cât negru’ sub unghie de al doilea

principiu al termodinamicii: surparea-n
dezordine a structurilor universului…
Psihiatrul ți-a zis c-ai avea toate simptomele
îndrăgostitului tipice la 115 grade Fahrenheit:

adică: absorbi ordinea din univers cum ar fi
lumina, căldura, energia, și le dai afară în chip de
dezordine, frustrări, obsesii și alte imagini nocive…
Ca fumul prin gaura cheii se scurge viața ta...

Geo Galetaru: Cineva trebuie s-o facă


1. Cineva trebuie s-o facă: pe tăcute.
Pe dealurile melancoliei a înflorit
Un țipăt. Chipul indecent al
Aerului. Pânda de la capetele
Unei lumi prospere. Mecanismele
Lacrimei, aceste singurătăți care
Vin odată cu seara. Cu viața.
Cineva trebuie s-o facă. Declicul
Frumuseții, când iarna ne umple
De o mânie strălucitoare.
Atunci când un deget
Salvează câmpia de somn.

2. Presupuneri despre ce se întâmplă, despre
Ce ar trebui să vină. O incomensurabilă
Aspirație către muchiile calme, către
Apanaje veridice. Ea a trecut
Într-un cuvânt înaripat. Imperceptibilă
Ca sunetul unei oglinzi înghețate.
Cineva își alungă umbra pe sub nori.
Cineva are instincte ca păsările,
Ca frații tăi vinovați care trăiesc departe.
Întindem mâinile și culegem frunze de aur
Într-o după-amiază în care hainele negre
Stau cuminți în dulap. Este destul
Pentru inima care nu mai vorbește.

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10