Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Doar piatra din adâncul fântânii îți poate vorbi despre durerea apei (Teodor Dume)

Nr. 3-4(42) 2021. ISSN:2668 - 5620


Revistă de Cultură, Artă și Literatură
Revista apare la Oradea
***
De ziua iubirii, La mulți ani, tuturora!
La mulți ani, români!
La mulți ani tuturor colaboratorilor revistei
Extemporal liric!
 
       Doar cei care și-au trăit și biruit durerea pot vorbi despre viață
(Teodor Dume)

În acest număr:   Nr: 3-4(42)                                             

Gheorghe Grigurcu, *Daniel Corbu, * Nicolae Silade, *Ionuț Caragea, *Florin Mugur, *George Pașa, *Nicu Gavrilovicu, *Cristina Ștefan, *Mioara Băluță, *Ottilia Ardeleanu, *Tănăsescu Florin, *Gina Zaharia, Teodor Dume, *Daniel Luca, *Petruța Niță, *Alexia Emma, *Violetta Petre, Nelu Cazan, *Camelia Boț, *Alexia Bădescu, *Cadar Katalina, *Marcel Vișa, *Toni Chira, *Ionuț Tiberiu Balan, *Marian Vișescu, *Mihaela Meravei, *Lidia Popa, *Petruț Pârvescu, *Paul Coculeanu, *Popa Ștefan, *Vlad Anghelescu, *Traian Abruda, *Daniel Marian, *Doina Filip Pavel, *Nely Vieru, *Getuța Z. Corbu, *Rodica Ochiș, *Florian Lazăr, *Dani Anton, *Eugen Dorcescu, *Veronica Balaj, *Marian Florentin Ursu, *Viorica Crecan, *Vasile Chiliudiuc, *Daniela Mancas Balaiita, *Teodor Morar, *Elvira Elvira Lili Leffter, *Paul Zavo, *Pica Boștină, *Mariana Kiss, *Florentina Savu, *Petronela Apopei,*Nela Talabă, *Ion-Cristea Marilena, *Marin Moscu, *Vasile Ionac, *Jenica Dragan, *Maria Corini, *Teodor Laurean, *Liviu Nedelcu, *Mihaela poduț Ienuțaș, *Floarea Dutulescu Răchițeanu, *Aura Creitan, *Gabriela Garlonta, *Dimitriu Gabriela, *Dorina Neculce, *Alexandru Berceanu, *Lhana Roma-Nova, *Olga Alexandra Diaconu, * Ana Munteanu Drăghici, etc...

Vă mulțumesc tuturor pentru colaborare!

Teodor Dume, Redactor-șef                                                                                                                                 

    Ps:                                                         

Începănd cu numărul viitor selecția textelor în vederea publicării se va face numai din Grupul Extemporal liric. Textele pentru selecție vor avea mențiunea (sub titlu) Pentru selecție revistă!

Comunicat Revista Extemporal liric

       Noua metodologie de selecție a textelor în vederea publicării

《Având în vedere restrângerea spațiului de publicare în revista Extemporal liric, datorită unor nemulțumiri şi intrigi care aparțin unora, şi cărora le- am provocat acum o bucurie, începând cu numărul următor, schimbăm metodologia de selecție a textelor!》

☆☆☆

Dragii mei,
Textele în vederea publicării în Revista Extemporal liric se postează numai în grupul Extemporal liric
■ grupul EXTEMPORAL LIRIC este un grup al ●> Revistei EXTEMPORAL LIRIC.(ISSN 2668 - 5620) din care se face selecția textelor în vederea publicării.
● Cei care doriți să aveți texte selectate vă rog să postați textul doar pe acest grup, cu mențiunea(làngă titlu):PENTRU SELECȚIE REVISTĂ. Postându- l consider că v- ați dat ACORDUL în vederea publicării
● Pentru selecție nu postați textul cu simbolul Copyright, ci numai în situația ìn care nu doriți a vi se selecta şi publica ìn revistă
● Pentru selecție postați (lunar)doar maxim 2 texte pentru un număr al revistei. In rest, dacă doriți, puteți posta zilnic câte un text.
● Cei care nu vor face mențiunea: PENTRU SELECȚIE REVISTĂ nu vor fi publicați.
● Nu voi prelua teste, in vederea publucării, din paginile voastre pentru că am fost invinuit de preluare şi publicare fără acordul autorului.
● Textele selectate NU sunt folosite în alte scopuri decât în vederea publicării lor în Revistă precizând numele autorului.
● Rog insistent să nu mai postați în acest grup dacă nu doriți să vă apară numele în revistă. Unii m-au atenționat în privat ca să le cer acordul. Nu o voi face!.Este o muncă titanică să vă cer și să aștept acordul publicării, (în scris/cum unii au pretenția) la peste 100 de autori de două ori într/o lună.
● Precizez că revista este oficială și este înregistrată la Biblioteca Națională a României
● O puteți accesa doar prin GOOGLE
scriind simplu: revista extemporal liric blogspot com
Vă mulțumesc pentru înțelegere!
Teodor Dume, redactor- şef

Ana Munteanu Drăghici: Gust de primăveri


Alb ocean de zăpadă
În depărtări se destramă
Raze de soare trasează
Insule albe ce-oftează

În lacrimi ce se preling
Pe-obrazul iernii se sting...
Câte-un ghiocel îndrăzneț
Străpunge zăpada semeț.


Parcă născuți din zăpezi,
Candoarea te-mbie să-i vezi
De săbiile verzi străjuiți
Spre izbânda primăverii iviți.

Sufletu-mi, crâng de ghiocei,
Respiră copilăria odată cu ei,
Candoarea în adieri de petale
Primăveri zburdând diafane...

O clipă, ispitită lujeri să frâng,
Tentația pe loc mi-o înfrâng.
Mă tem că petale curând ofilite
Și-ar plânge tristețea în vaze strivite

La fel ca iubirea de om sechestrată
Ce piere când visului e furată...
De-aceea las crângului alba petală
Bucuria privirii să-i fie vestală.

Amintire cu gust de primăveri,
Mă strecor, adiere de petale tăceri...
Și-n mine-nflorește crâng de ghiocei
Gust de primăveri reveria din ei.

Pica Maria N. Boștină: Iubire piatră rară


Cu ochii trimis-ai gândul setos
Şi geană monogram pe-obrazul meu,
A tale buze oxigen pe-ale mele au fost,
La sufletul ce respira odată cu-al tău!

Al tău braț drept perină a fost,
Celălalt braț ai pus dragostea ta,
Perdeaua iubirii pe sânii ca luna
În vraja nopții-n lumină de stea!

Răzoare de maci au împodobit patul,
Flămând de săruturi de patimi atins,
Făcut-ai din brața-nflorite ramuri,
Şi fața de jar cu ele-ai cuprins!

Lumini de stele-nțesară iubire,
Săruturi nestinse din noapte în zi,
Mărgăritare-n dimineți se treziră,
Când dragostea-n gene abia adormi!

Dispăru Luna odată cu roua,
Ca lacrimi pe flori ce răsăseau,
Şi-o ultimă stea ridică rază
Cu dragostea ei, a mea, şi a ta!

Luna ne-a fost o mândră nănaşă,
Şi cerul cu stele al nostru Altar,
Legat-au iubire cu cununia,
Ce-o regăsim cândva peste ani!

Lumini de stele vor fi iară,
Flori albe de ceară vor fi în Altar,
Cu muguri de brad noi geană pe geană,
A noastră iubire ca ultimul dar!

Iubeau bătrânii, iubeau odată,
Când tineri au fost, o viață-n amor,
Iubirea le fuse o rară piatră,
Zmarald,diamantul nemuritor!

Olga Alexandra Diaconu: Intrare în primăvară


Văd pretutindeni mantii de zăpadă,
dar simt că-n mine
a-nflorit un pom
cu rădăcina-n cer și ramuri-roată
și nevăzut de niciun ochi de om


Doar noaptea
pomul meu se înlumină –
cu ochii-nchiși
abia de-l pot roti

Simt clipa doar
cu veșnicie plină
și timpul parcă
nu s-ar mai ivi.

Lhana Roma-Nova: De ziua ta, iubire românească!


De ziua ta, iubire românească, de ziua ta, române călător
prin lumi din care încep să ciripească secundele amăgitor,
cutreier vămi trist spintecate de pruncii nenăscuți acasă
și mă înfior prin clipe disecate de râsul tău, de parcă nu-ți mai pasă!...

Tu ai ales chemarea de arginți, tu ai ales străine neamuri
în care să trăiești și să te minți că ești om liber, făr' de hamuri,
și nu mai simți cum bat în tine poteci de sânge românesc
când ștergi din gând și buletine trecut la care eu râvnesc!...

Tu? te agăți de o frânghie pe care n-o poți face ștreang
când vrei să mori dar nu ai glie, și să trăiești dar n-ai meleag...
Eu? mă agăț de curcubeu ce-a fost rescris în trei culori
atunci când Domnul Dumnezeu de dânsul m-a legat cu flori!...

Or, curcubeul românesc se întinde azi peste-un pământ
în care eu îmbătrânesc lângă cei car' sub jurământ
am supt iubire românească, ne-am sărutat precum Brâncuși
sub poarta sfântă, ca să crească pe cerul românesc brânduși!...

Să se ascundă printre ele perechi-perechi de păsări care
s-or logodi doar cu inele în trei culori... ce provocare!
Roșu, galben și albastru – trei inele vrut-a Domnul
să sculpteze în alabastru, ca să le vegheze somnul
când zbura-vor peste Prut la românii care-așteaptă

Dragobete c-un sărut și c-o soartă dreaptă, dreaptă!
De ziua ta, iubire românească, de ziua ta... Baba Dochia
s-a gândit să hoinărească, să își pună degrab' ia,
să călătorească în zare și să poposească în gânduri
la românii ce cu sare o așteaptă în vise, în cârduri,

unde lacrimi nu mai cad, ci rămas-au înghețate
într-un cer dintr-un nomad, precum roțile dințate...
De ziua ta, iubire românească, el - Român de România
va învăța să gângurească sărut sfânt și 'Jos mânia!'....
Iubirea scrisă de Brâncuși în piatra fără de hotar
ne este dată și...  acuși, semna-vom hartă la notar!
Băieți și fete ce-au plecat prin lumi nedestinate lor
se vor întoarce din oftat în curcubeul tricolor!
(24. 02. 2020)

Alexandru Berceanu; Sfidare


S-a aruncat plasa
pentru a pescui neînțelegerea
și lumea râde
pentru nimic și pentru tot,
într-o deplină înțelegere
se ridică și cade,
cade și se înalță
peste invidie și egoism
înecându-se-n ele.

Doar o pată de cer a plecat
într-o pasăre
neîntorcându-se.

Dorina Neculce:***

(modernism)

poezia a devenit un perete foarte alb
în care s-au aprins miile de galaxii
despre poet nu se mai vorbeşte
cu sfială inima i-a rămas înroşită
într-un trist abandon cu braţele deşarte
despre poet se va vorbi ca despre un nebun
cu ochi injectaţi de la prea multă-trăire
batjocorindu-i noaptea fugară
cu buze pământii
ce poţi să mai spui
despre nebunia lui frumoasă
încătuşată într-un sanatoriu ftizic
doar fluturii toamnei vor mai povesti
îşi vor dezgoli aripa şi gura spre
a ne ofili visarea
într-o poezie obscenă
primenită şi rujată
înflămânzită bocănind vulgar
pe un trotuar al vieților furate
şi mâna ei va strânge
ca într-o menghină masivă
Cuvântul învineţindu-ni-l

Dimitriu Gabriela: Trecutul, labirintul viselor...


Capitolul 41...(in english and spanish, with google translation)
Cartea dragostei...
Viața este legată cu un fir subțire de ață care se poate rupe în orice clipă, când nimeni nu se așteaptă și mereu ne găsește nepregătiți pentru a înfrunta despărțirea pentru totdeauna de cei dragi.
Moartea lui Matei a căzut ca un trăsnet peste Alex și toți cei care l-au cunoscut și iubit...
Laura, iubita acestuia, era susținută din punct de vedere al micșorării laturii emoționale încărcate de suferință și durere, de Ioana și colegele de cameră, însă remușcările ei erau strâns legate de sinuciderea a două persoane dragi ,mama și iubitul.
Pentru oricare dintre acești prieteni implicați direct sau indirect în această tragedie, în cele 6 luni care s-au scurs de la decesul lui Matei, fiecare zi a fost o adevărată provocare și în același timp, o lecție de viață.
Situația tinerilor era delicată, ei trăindu-și intens clipele și mâhnirea care-i înconjurase ca o mantie, nelăsându-le timp să respire fără regrete.
,,De fapt, întotdeauna când se întâmplă un astfel de necaz, oamenii debordează de imaginație închipuindu-și că la rândul lor pot avea parte de o soartă potrivnică și că nimeni în lumea aceasta nu este nemuritor. Bogat sau sărac, inteligent sau sănătos, fericit, bolnav sau trist, destinul se joacă în palmele noastre fără să ne dăm seama și fără să ne avertizeze din timp de apariția neprevăzutului,” așa se confesa Alex, Ioanei de câte ori își aminteau de prietenul lor Matei, acel tânăr care alesese să nu mai lupte cu boala psihică cumplită care-i întunecase de atâtea ori sufletul și mintea.
Alex și Ioana se agățau cu disperare de fiecare întâlnire în doi, tânjind după odihna sufletească și lăsarea în urmă a regretelor. Judecând la rece, fiecare dintre cei patru tineri, suferise în tăcere, încercând să nu mai amplifice amploarea
Alex, se mutase după 3 luni de la dispariția lui Matei în apartamentul acestuia și lucra în timpul liber la un anticariat selectând cărțile în funcție de genul literar, categorisindu-le în funcție de conținutul și tipul acestora(liric, epic, dramatic) al acestora, contribuind astfel la vânzarea acestora în rândul studenților.
Pentru el, implicarea în acel sector reprezenta o muncă izvorâtă în special din plăcerea de a citi sau răsfoi o carte, dar în același timp, efortul depus îl răsplătea și cu bani, Alex reușind între timp să se autoîntrețină, plătindu-și singur chiria fără a fi nevoit să apeleze la familia lui.
Urma ca în scurt Ioana să se mute împreună cu el și Alex era conștient de faptul că trebuia să demonstreze că este capabil să întrețină o familie prin propriile forțe. Ioana aștepta însă ca Laura să depășească și să-și revină din acele traume pe care Matei și mama ei, i le săpaseră adânc în suflet.
Cu fiecare zi care se scurgea, Alex, Ioana, Maria și Laura, deveneau de nedespărțit, sudându-și experiențele proprii pentru a fi capabili să le împărtășească și altor persoane aflate în nevoi.
A fost o perioadă grea pentru toată lumea, condimentată din când în când și cu vești îmbucurătoare.
Una dintre cele mai importante realizări a fost aceea că cei 4 prieteni și- au luat toate examenele, în ciuda experiențelor de viață grave cu care se confruntaseră în tot acest răstimp.
Apoi, la scurt timp după înmormântarea lui Matei, în familia Ioanei se revărsă ca o binecuvântare vestea că Anca va deveni mamă. Doamna Geta și domnul Costel erau în culmea fericirii, ei își doreau din tot sufletul să își ajute fiica mai mare cu bani, pentru cumpărarea unui apartament mai confortabil care să le asigure un spațiu suficient, având în vedere că familia se mărea. Singurul lucru pe care îl puteau face era să-și vândă casa moștenită de la mătușa Viorica, femeia care o crescuse pe mama Ioanei. Casa frumoasă fusese vândută însă pe bani puțini, deoarece nu multă lume se încumeta să trăiască la sat. Oamenii preferau mai degrabă confortul orașului și acesta era unul dintre motivele pentru care nu au existat mulți cumpărători.
Totuși o parte din suma primită, părinți au direcționat-o lui Anca și Nicu, iar ei au putut achiziționa prin rate, un apartament cu 3 camere, oferind un avans care să le înlesnească scoaterea banilor necesari de la Bancă.
Ioana, primi la rândul ei o sumă de bani necesară pornirii în viață, care fusese depusă la CEC de domnul Costel în contul fetei lui.
Lunile au trecut atât de repede pentru toată lumea, încât în scurt timp, Ioana și Alex s-au trezit că vacanța de vară le bătea la ușă.
Ultima lună din anul 2 de facultate, fuseseră împreună, înaintând cu pași timizi în lumea cuplurilor fericite, pline de speranțe și vise. Pasul făcut de Ioana de a abandona căminul studențesc și de a locui cu Alex, putea fi considerat piatra de temelie a relației lor.
,,Îmi doresc ca fiecare zi care-și așterne ochii peste întregul pământ să mă găsească în brațele tale, la pieptul tău! Pentru mine, orice despărțire oricât ar fi de scurtă, e un chin la care nu mai vreau să contribui în viitorul apropiat! Ioana, te întreb acum cu sinceritatea omului care realizează că nu mai poate trăi fără tine: Vrei să fii soția mea? Să ne căsătorim cât mai repede, să ne trăim din plin și în liniște viața care se prelinge cu o grabă uimitoare, fără să mai fim nevoiți să dăm explicații nimănui pentru deciziile comune! Viața este atât de scurtă, amândoi am văzut și trăit asta pe pielea noastră, prin intermediul întâmplărilor care s-au perindat printre noi în ultimul an! Tu ești sufletul meu pereche din ziua în care te-am văzut prima dată! Nu vreau să mă mai despart nici măcar o secundă de tine!”, îi spuse Alex, îngenunchind în fața ei așa cum văzuse el în filme...
,,Iubitul meu, sufletul meu drag, accept să fiu soția ta la bine și la rău!
Am trecut într-un an de zile prin atâtea evenimente împreună încât putem considera că în fața noastră nu mai există obstacole! Chiar dacă ar exista, știu acum că le vom depăși împreună! Da, iubitule, îmi doresc să nu mai fim despărțiți niciodată! Va trebui să vorbim însă cu părinții noștri, să-i pregătim afectiv pentru ca ei să ne întâmpine cererea și dorința noastră de a ne uni destinele, cu bucurie și fără gânduri negative...
Familiile noastre merită ca sinceritatea și așteptările lor în ceea ce ne privește pe noi, copiii lor, să fie într-o armonie totală. Ei trebuie să capete acea încredere de nestrămutat în hotărârea noastră, pentru a fi lângă noi atunci când le vom cere ajutorul și pentru a putea fi fericiți pe deplin când vor descoperi dragostea din ochii noștri! Pentru o mamă, de exemplu, este important când copilul lui este fericit, când zărește acel licăr de lumină care le inundă privirea și chipul, ființei căreia ea i-a dat viață. Îi vom pregăti din timp pentru vestea pe care le-o vom da împreună!”, spuse Ioana!...
Cei doi iubiți înfloreau fizic și psihic pe măsură ce își făceau planuri cu privire la viitorul lor și la modul în care-și vor promova idealurile și țelurile în fața părinților, care nu bănuiau nimic din planurile lor. Doi tineri de 22 și 23 de ani, așteptau fascinați vacanța de vară, pentru a merge la familiile lor și a le da vestea căsătoriei. În adâncul sufletului, amândoi știau că părinții lor vor fi de acord cu aceste planuri ticluite pas cu pas de Ioana și Alex în nopțile de nesomn și iubire.
Între timp, Maria trăia o adevărată poveste de dragoste, iubea și se simțea iubită, iar Laura își găsise o nouă pasiune. Picta...Tablourile ei răzbăteau dincolo de pânză în inimile oamenilor, datorită sensibilității afișate și ajunseseră în scurt timp recunoscute nu doar în orașul B, ci depășiseră chiar și granițele acestuia.
Un tânăr pictor pe nume Alin, o încurajase și o ajutase pe Laura să-și expună 2 tablouri la Galeria de Artă din capitală, în București. Picturile ei avuseseră un succes colosal, fiind vândute în scurt timp de la poposirea lor în acel loc plin de frumusețe, dăruire și mister, care încântă ochii celor care iubesc arta. Laura era încântată de noul hobby și începuse să întrevadă eliberarea inimii ei greu încercate. Spera că va putea reîncepe o viață nouă lăsând trecutul în urmă și luând totul de la capăt.
Uneori, Laura îi spunea Ioanei că mama ei, se transformase într-un înger care-o veghea dintre stele și-i călăuzea fiecare pas. Simțise acea atingere enigmatică din momentul în care luase în joacă, pensula în mână, la o lună după moartea lui Matei. Primele linii pe pânză le făcuse în joacă, adăugând versatilitatea culorilor pe măsură ce simțea liniștea sufletească care pusese stăpânire pe inima ei, simțindu-se invadată de o lumină energizantă și caldă, care începuse să-i dezghețe rând pe rând toate cotloanele corpului care începuse să se predea fără rezistență, acelui nou sentiment de reînnoire care punea stăpânire pe ea. Acel sentiment fusese pentru Laura actul propriei renașteri prin care divinitatea își făcuse cunoscută prezența! Din acel moment, Laura își trăia trecutul pe aripile noului prezent și fiecare zi reprezenta pentru ea un nou drum. Nu-și mai dorea tristețe și nici gustul amar cu care fusese obișnuită ani în șir! Laura își dorea cu ardoare să-și trăiască propriul prezent. Și reușise, datorită picturii.
Maria, călătorea pe aripile iubirii împreună cu noul iubit, pe nume Florin, un coleg de facultate pasional și extrem de inteligent și modest.
Întâmplările prin care trecuse Maria de la venirea ei pe lume nu-l speriaseră, ci din contra, îl determinaseră s-o prețuiască și mai mult pe acea fată care avusese de la o vârstă fragedă de traume greu de imaginat.
Florin, îi respecta tăcerile ocazionale ale Mariei, misterul ei. Maria povestea rar despre viața ei deoarece și ea, la fel ca Ioana, Alex și Laura, voia să uite... Toți voiau un nou început și o nouă șansă la o viață normală, fără griji și probleme...
Orice început este greu, dar niciodată imposibil.
O nouă filă din cartea Ioanei și a lui Alex avea să se deschidă, iar paginile lor parfumate de iubire și loialitate, aveau să întregească conținutul unui roman de dragoste plin de învățăminte necesare pentru arderea continuă a acestui sentiment care se naște inevitabil între un El și o Ea care aleg să-și unească destinele până când: ,,moartea îi va despărți!”, pentru că așa își închipuiau cei doi îndrăgostiți, povestea căsătoriei lor...
(va urma)
english:
The past, the labyrinth of dreams ...
Chapter 41 ...
The book of love ...
Life is tied with a thin thread that can break at any moment, when no one expects and always finds us unprepared to face separation forever from loved ones.
Matei's death fell like lightning on Alex and all those who knew and loved him ...
Laura, his girlfriend, was supported in terms of reducing the emotional side of suffering and pain by Ioana and her roommates, but her remorse was closely linked to the suicide of two loved ones, her mother and her boyfriend.
For any of these friends directly or indirectly involved in this tragedy, in the 6 months that have elapsed since Matei's death, every day has been a real challenge and at the same time, a life lesson.
The situation of the young people was delicate, they lived intensely the moments and the grief that had surrounded them like a cloak, not giving them time to breathe without regrets.
"In fact, whenever such trouble happens, people overflow with imagination, imagining that they, in turn, may face an adversary's fate and that no one in this world is immortal. Rich or poor, intelligent or healthy, happy, sick or sad, destiny plays in our palms without us realizing it and without warning us in advance of the appearance of the unexpected, ”this is how Alex confessed to Ioana whenever they remembered their friend to them Matthew, that young man who had chosen not to fight the terrible mental illness that had so darkened his soul and mind.
Alex and Ioana clung desperately to each meeting in two, longing for peace of mind and leaving regrets behind. Judging by the cold, each of the four young men had suffered in silence, trying not to increase the scale.
Alex, had moved 3 months after Matei's disappearance to his apartment and worked in his spare time at an antique shop selecting books according to their literary genre, categorizing them according to their content and type (lyrical, epic, dramatic). , thus contributing to their sale among students.
For him, involvement in that sector was a job springing mainly from the pleasure of reading or browsing a book, but at the same time, the effort paid off with money, Alex meanwhile managed to support himself, paying his own rent without to have to turn to his family.
Ioana was about to move in with him, and Alex was aware that he had to prove that he was capable of supporting a family on his own. But Ioana waited for Laura to overcome and recover from those traumas that Matei and her mother had dug deep into her soul.
With each passing day, Alex, Ioana, Maria and Laura became inseparable, welding their own experiences to be able to share them with other people in need.
It was a difficult time for everyone, spiced from time to time with good news.
One of the most important achievements was that the 4 friends took all the exams, despite the serious life experiences they had faced during all this time.
Then, shortly after Matei's funeral, the news that Anca would become a mother flowed into Ioana's family as a blessing. Mrs. Geta and Mr. Costel were at the height of their happiness, they wanted with all their heart to help their eldest daughter with money, to buy a more comfortable apartment that would provide them with enough space, given that the family was growing. The only thing they could do was sell their house inherited from Aunt Viorica, the woman who had raised Ioana's mother. However, the beautiful house had been sold for little money, because not many people dared to live in the village. People preferred the comfort of the city and this was one of the reasons why there were not many buyers.
However, part of the amount received, the parents directed it to Anca and Nicu, and they were able to purchase in installments, a 3-room apartment, offering an advance that would facilitate the withdrawal of the necessary money from the Bank.
Ioana, in turn, received a sum of money necessary to start life, which had been deposited at the CEC by Mr. Costel on behalf of his daughter.
The months passed so quickly for everyone, that in a short time, Ioana and Alex found out that the summer vacation was knocking on their door.
The last month of the 2nd year of college, they had been together, advancing with timid steps in the world of happy couples, full of hopes and dreams. Ioana's step of leaving the dormitory and living with Alex could be considered the cornerstone of their relationship.
"I wish every day that lays its eyes on the whole earth to find me in your arms, on your chest!" For me, any parting, no matter how short, is a torment to which I no longer want to contribute in the near future! Ioana, I ask you now with the sincerity of the man who realizes that he can no longer live without you: Do you want to be my wife? Let's get married as soon as possible, let's live our lives to the fullest and quietest, dripping with amazing haste, without having to explain to anyone about common decisions! Life is so short, we both saw and lived this on our own skin, through the events that have perished among us in the last year! You are my soul mate from the day I first saw you! I don't want to be separated from you for a second! ”, Alex told her, kneeling in front of her as he had seen in the movies ...
,, My lover, my dear soul, I accept to be your wife for better or for worse!
We have gone through so many events together in one year that we can consider that there are no more obstacles in front of us! Even if they existed, I now know that we will overcome them together! Yes, honey, I wish we were never separated again! But we will have to talk to our parents, to prepare them emotionally so that they will meet our request and our desire to unite our destinies, with joy and without negative thoughts ...
Our families deserve their sincerity and expectations of us, their children, to be in total harmony. They must gain that unshakable trust in our determination to be by our side when we ask for their help, and to be fully happy when they discover the love in our eyes! For a mother, for example, it is important when her child is happy, when she sees that glimmer of light that floods their eyes and face, the being she gave life to. We will prepare them in advance for the news we will give them together! ”, Said Ioana! ...
The two lovers flourished physically and mentally as they made plans about their future and how they would promote their ideals and goals in front of their parents, who did not suspect anything of their plans. Two young people, aged 22 and 23, were fascinated waiting for the summer vacation, to go to their families and give them the news of their marriage. Deep down, they both knew that their parents would agree to these plans devised step by step by Ioana and Alex on sleepless and loving nights.
Meanwhile, Maria was living a true love story, she loved and felt loved, and Laura had found a new passion. Painting ... Her paintings penetrated beyond the canvas in people's hearts, due to the sensitivity displayed and had soon become recognized not only in city B, but had even exceeded its borders.
A young painter named Alin, had encouraged and helped Laura to exhibit 2 paintings at the Art Gallery in the capital, in Bucharest. Her paintings had been a colossal success, being sold shortly after their stop in that place full of beauty, dedication and mystery, which delights the eyes of those who love art. Laura was delighted with the new hobby and had begun to see the release of her hard-pressed heart. He hoped he could start a new life by leaving the past behind and starting over.
Sometimes Laura would tell Ioana that her mother had turned into an angel who watched her from the stars and guided her every step. He had felt that enigmatic touch from the moment he played, brush in hand, a month after Matthew's death. She had played the first lines on the canvas, adding the versatility of the colors as she felt the peace of mind that had taken over her heart, feeling invaded by an energizing and warm light that began to thaw one by one all the corners of her body that had begun. to surrender without resistance to that new feeling of renewal that was taking over her. That feeling had been for Laura the act of her own rebirth by which the divinity had made its presence known! From that moment, Laura lived her past on the wings of the new present and every day represented a new path for her. She didn't want the sadness or the bitter taste she had been used to for years! Laura longed to live her own present. And he had succeeded, thanks to painting.
Maria was traveling on the wings of love with her new boyfriend, named Florin, a passionate and extremely intelligent and modest college colleague.
The events that Maria had gone through since she was born had not frightened him, but on the contrary, had determined him to value even more that girl who had had an unimaginable trauma from an early age.
Florin, he respected Maria's occasional silences, her mystery. Maria rarely told about her life because she, like Ioana, Alex and Laura, wanted to forget ... Everyone wanted a new beginning and a new chance at a normal life, without worries and problems ...
Any beginning is difficult, but never impossible.
A new page in the book of Joanna and Alex would open, and their fragrant pages of love and loyalty would complete the content of a love novel full of lessons needed to continually burn this feeling that inevitably arises between a He and o She who chooses to unite their destinies until: “death will separate them!”, because this is how the two lovers imagined, the story of their marriage ...
(will follow)
spanish:
El pasado, el laberinto de los sueños ...
Capítulo 41 ...
El libro del amor ...
La vida está atada con un hilo delgado que puede romperse en cualquier momento, cuando nadie espera y siempre nos encuentra desprevenidos para enfrentar la separación para siempre de nuestros seres queridos.
La muerte de Matei cayó como un rayo sobre Alex y todos los que lo conocían y amaban ...
Laura, su novia, fue apoyada en términos de reducir el lado emocional del sufrimiento y el dolor por parte de Ioana y sus compañeras de cuarto, pero su remordimiento estuvo íntimamente ligado al suicidio de dos seres queridos, su madre y su novio.
Para cualquiera de estos amigos implicados directa o indirectamente en esta tragedia, en los 6 meses que han transcurrido desde la muerte de Matthew, cada día ha sido un verdadero desafío y al mismo tiempo una lección de vida.
La situación de los jóvenes era delicada, vivían intensamente los momentos y el dolor que los había envuelto como un manto, sin darles tiempo para respirar sin remordimientos.
"De hecho, siempre que ocurren tales problemas, la gente se desborda de imaginación, imaginando que ellos, a su vez, pueden tener un destino adverso y que nadie en este mundo es inmortal. Ricos o pobres, inteligentes o sanos, felices, enfermos o tristes, el destino juega en nuestras palmas sin que nos demos cuenta y sin avisarnos de antemano de la aparición de lo inesperado ”, así le confesó Alex a Ioana cada vez que recordaban a su amigo. ellos Matthew, ese joven que había elegido no luchar contra la terrible enfermedad mental que tanto había oscurecido su alma y su mente.
Alex e Ioana se aferraron desesperadamente a cada encuentro en dos, anhelando la paz mental y dejando atrás los lamentos. A juzgar por el frío, cada uno de los cuatro jóvenes había sufrido en silencio, tratando de no aumentar la escala.
Alex, 3 meses después de la desaparición de Matei se había mudado a su apartamento y trabajaba en sus ratos libres en una tienda de antigüedades seleccionando libros según su género literario, categorizándolos según su contenido y tipo (lírico, épico, dramático)., Contribuyendo así a su venta entre estudiantes.
Para él, involucrarse en ese sector era un trabajo que nacía principalmente del placer de leer o hojear un libro, pero al mismo tiempo, el esfuerzo valía la pena con dinero, Alex mientras tanto lograba mantenerse, pagando su propio alquiler sin tener que hacerlo. recurrir a su familia.
Ioana estaba a punto de mudarse con él, y Alex sabía que tenía que demostrar que era capaz de mantener a una familia por su cuenta. Pero Ioana esperó a que Laura superara y se recuperara de esos traumas que Matei y su madre habían cavado profundamente en su alma.
Con cada día que pasa, Alex, Ioana, María y Laura se vuelven inseparables, soldando sus propias experiencias para poder compartirlas con otras personas necesitadas.
Fue un momento difícil para todos, aderezado de vez en cuando con buenas noticias.
Uno de los logros más importantes fue que los 4 amigos tomaron todos los exámenes, a pesar de las serias experiencias de vida que habían enfrentado durante todo este tiempo.
Luego, poco después del funeral de Matei, la noticia de que Anca se convertiría en madre fluyó a la familia de Ioana como una bendición. La señora Geta y el señor Costel estaban en el colmo de su felicidad, querían de todo corazón ayudar con dinero a su hija mayor, comprar un departamento más cómodo que les diera suficiente espacio, dado que la familia iba creciendo. Lo único que pudieron hacer fue vender su casa heredada de la tía Viorica, la mujer que había criado a la madre de Ioana. Sin embargo, la hermosa casa se había vendido por poco dinero, porque poca gente se atrevía a vivir en el pueblo. La gente prefería la comodidad de la ciudad y esta era una de las razones por las que no había muchos compradores.
Sin embargo, parte de la cantidad recibida, los padres la dirigieron a Anca y Nicu, y pudieron comprar a plazos, un departamento de 3 habitaciones, ofreciendo un anticipo que facilitaría el retiro del dinero necesario del Banco.
Ioana, a su vez, recibió una suma de dinero necesaria para iniciar la vida, la cual había sido depositada en la CEC por el señor Costel en nombre de su hija.
Los meses pasaron tan rápido para todos, que en poco tiempo, Ioana y Alex se enteraron de que las vacaciones de verano estaban llamando a su puerta.
El último mes del segundo año de la universidad, habían estado juntos, dando pasos tímidos en el mundo de las parejas felices, llenas de esperanza y sueños. El paso de Ioana de dejar el dormitorio y vivir con Alex podría considerarse la piedra angular de su relación.
"¡Deseo que cada día que pone sus ojos en la tierra entera me encuentre en tus brazos, en tu pecho!" Para mí, cualquier despedida, por breve que sea, es un tormento al que ya no quiero contribuir en un futuro próximo. Ioana, te pregunto ahora con la sinceridad del hombre que se da cuenta de que ya no puede vivir sin ti: ¿Quieres ser mi esposa? ¡Casémonos lo antes posible, vivamos nuestras vidas al máximo y en silencio, goteando con una prisa asombrosa, sin tener que explicarle a nadie las decisiones comunes! ¡La vida es tan corta, ambos lo vimos y lo vivimos en nuestra propia piel, a través de los eventos que perecieron entre nosotros en el último año! ¡Eres mi alma gemela desde el día en que te vi por primera vez! ¡No quiero separarme de ti ni un segundo! ”Le dijo Alex, arrodillándose frente a ella como había visto en las películas ...
,, Mi amante, mi querida alma, ¡acepto ser tu esposa para bien o para mal!
¡Hemos pasado por tantos eventos juntos en un año que podemos considerar que no hay más obstáculos frente a nosotros! ¡Incluso si existieran, ahora sé que los superaremos juntos! Sí, cariño, ¡ojalá no nos separáramos nunca más! Pero tendremos que hablar con nuestros padres, prepararlos emocionalmente para que cumplan con nuestra petición y nuestro deseo de unir nuestros destinos, con alegría y sin pensamientos negativos ...
Nuestras familias merecen su sinceridad y expectativas de que nosotros, sus hijos, estemos en total armonía. ¡Deben ganarse esa confianza inquebrantable en nuestra determinación de estar a nuestro lado cuando les pedimos ayuda y de ser completamente felices cuando descubren el amor en nuestros ojos! Para una madre, por ejemplo, es importante cuando su hijo es feliz, cuando ve ese destello de luz que inunda sus ojos y su rostro, el ser al que dio vida. ¡Los prepararemos con anticipación para la noticia que les daremos juntos! ”, ¡Dijo Ioana! ...
Los dos amantes florecieron física y mentalmente mientras hacían planes sobre su futuro y cómo promoverían sus ideales y metas a sus padres, quienes no sospechaban nada de sus planes. Dos jóvenes, de 22 y 23 años, estaban fascinados esperando sus vacaciones de verano, para acudir a sus familias y darles la noticia de su matrimonio. En el fondo, ambos sabían que sus padres estarían de acuerdo con estos planes ideados paso a paso por Ioana y Alex en noches de insomnio y amor.
Mientras tanto, María estaba viviendo una verdadera historia de amor, amaba y se sentía amada, y Laura había encontrado una nueva pasión. Pintura ... Sus pinturas penetraron más allá del lienzo en el corazón de las personas, debido a la sensibilidad desplegada y pronto fueron reconocidas no solo en la ciudad B, sino que incluso traspasaron sus fronteras.
Un joven pintor llamado Alin, había animado y ayudado a Laura a exponer 2 pinturas en la Galería de Arte de la capital, Bucarest. Sus cuadros habían sido un éxito colosal, siendo vendidos poco después de su parada en ese lugar lleno de belleza, dedicación y misterio, que deleita la mirada de los amantes del arte. Laura estaba encantada con el nuevo pasatiempo y había comenzado a ver la liberación de su corazón apretado. Esperaba poder comenzar una nueva vida dejando atrás el pasado y comenzando de nuevo.
A veces, Laura le decía a Ioana que su madre se había convertido en un ángel que la miraba desde las estrellas y la guiaba en cada paso. Había sentido ese toque enigmático desde el momento en que tocó, pincel en mano, un mes después de la muerte de Matthew. Había jugado las primeras líneas en el lienzo, sumando la versatilidad de los colores al sentir la paz mental que se había apoderado de su corazón, sintiéndose invadida por una luz energizante y cálida que comenzó a descongelar uno a uno todos los rincones de su cuerpo. cuerpo que había comenzado a rendirse sin resistencia a ese nuevo sentimiento de renovación que se apoderaba de ella. ¡Ese sentimiento había sido para Laura el acto de su propio renacimiento por el cual la divinidad había dado a conocer su presencia! A partir de ese momento, Laura vivió su pasado en alas del nuevo presente y cada día representó un nuevo camino para ella. ¡No quería la tristeza o el sabor amargo al que había estado acostumbrada durante años! Laura anhelaba vivir su propio presente. Y lo había conseguido gracias a la pintura.
María viajaba en las alas del amor con su nuevo novio, llamado Florin, un colega universitario apasionado, extremadamente inteligente y modesto.
Los hechos por los que había pasado María desde que nació no lo habían asustado, al contrario, lo habían decidido a valorar aún más a esa niña que había tenido un trauma inimaginable desde temprana edad.
Florin, respetaba los silencios ocasionales de María, su misterio. María rara vez hablaba de su vida porque ella, como Ioana, Alex y Laura, quería olvidar ... Todos querían un nuevo comienzo y una nueva oportunidad para una vida normal, sin preocupaciones ni problemas ...
Cualquier comienzo es difícil, pero nunca imposible.
Se abriría una nueva página en el libro de Joanna y Alex, y sus fragantes páginas de amor y lealtad completarían el contenido de una novela de amor llena de lecciones necesarias para quemar continuamente este sentimiento que inevitablemente surge entre un Él y una o Ella que elige unen sus destinos hasta que: “¡la muerte los separará!”, porque así se imaginaron los dos amantes, la historia de su matrimonio ...
(seguirá)

Gabriela Garlonta: Spațiul gol


am băut cer
și verde infantil de iarbă
strânsă în somn
îl țin în palmă
îndrăzneață arhitectură
fluidă mișcare
gol de sprijinit în oase
(Casa Amintirilor,pagina 15)

Liviu Nedelcu: Poezii

 Pietà

De zile-ntregi bătea,
în lung și-n lat,
a Carrarei mare carieră
și-ncepuse, chiar să creadă,
că aleargă dup-o himeră.

Dar se-ntâmplă ceva neașteptat, când

Hieroglife
Hieroglife vin spre mine
din vechi papirusuri, uitate
de preoți, ce-n nopțile senine,
citeau în zodiacuri înstelate.

Hieroglife vin spre mine
din vechi temple egiptene,
cu ale lor grafii, străine:
de păsări, animale, în desene.

Hieroglife vin spre mine
ca moşteniri din alte vieți,
cu premoniții de destine
pe-ale sarcofagelor peceți.

Hieroglife vin spre mine
din vechi papirusuri uitate,
cu-al lor adagio, ce devine
o Carte a morții, anunțate!

Hieroglife vin spre mine,
mesajul lor, al morții vis,
ne pregătește clipa care vine:
oniricul tărâm al lui Ossiris.

Hieroglife vin spre mine,
ca un memento mori, repetat,
care, din veacuri, iar revine
cu-al său destin neînduplecat !

Dorință
Hai să urcăm Înalturi,
pe căi nebănuite,
ținându-ne de mână
ca doi copii ferice,
să nu cunoaștem teama
de-acel necunoscut,
să ne privim în inimi
precum într-o oglindă
și să purcedem, iară,
spre-al Lumii Început!

Doina Pavel: Iubirea cu degete ude...

        versuri         

Cu glasuri subțiri de glezne legate
Se -ntorc din război iubirile mele,
Nu pot sa le număr, ele, cu toate,
Nu sunt mai mult ca o ploaie de stele.

Una e Țărmul de la Rasarit
Cu nerăbdarea -n secunde nătânge
Las timpul să curgă încet și smerit
Pe la ferestre cu umeri de sânge.

Apoi vine alta cu Țărmul tăcut
Cu Nord sfărâmat într-un un fel de final,
Îmi este mai toamnă ca anul trecut
cu visul plecat spre un țărm hibernal.

Nici sfinții nu pot sa se- adune - nadins
Când scutur' cireși roz floare pe mal,
A treia iubire e-un fluture- aprins
O lebădă vie cu glas de cristal
............
Priviririle mele cu degete ude
In jur se intind peste frigul din zori,
Tu pari o iubire venind de niciunde
Cu degete ude ca o umbră de sori.

Teodor Laurean: Sonet pomelnic

(dedicat părinților: Vasile și Ana)

Acela care pleacă, cel plecatul,
Acela veșnic nu se mai întoarce,
Precum silaba ultimă ce zace
Între cel viu și-acela răposatul!

Se ospătează cu cei vii păcatul,
Pe acei duși încearcă să-i împace--
Încaieră dreptcredincioșii, drace!,
Cât își cioplesc din patru scânduri patul!

Căci nu mai înverzește uscăciune
Pe uscăciunea trupului uscată,
Verdeața care-a fost e-n veci plecată
Și nu se mai întoarce din genune!

Cândva, prin flăcări vinete, ruine
Vor da luminii viața noastră toată!

Teodor Laurean: Înșirat pe sfoară


iar tu în veșmintele zăpezii sfâșiate
vei ilumina poteci
cu viscolul irimilor tinere
și flăcări târâtoare
pe arăturile aride!

întrucât
sângerezi în ființă,
pentru că
simți cum cerul trece
subțiat ca o sfoară
prin întrupare--

se balansează duhul
deasupra mucului de ceară
ce te mai fumegă!

Maria Corini: Era El, Grigore Vieru...

la aniversare                

Am trecut prin iarba Terrei
M-a atins un pas discret.
Era El, Grigore Vieru,
Singur, simplu, dar Poet!

Am purces prin gândul mării,
L-am văzut în infinit.
Era El, Poetul nostru,
Avea ochii în zenit!

Mi-a pus ceru’-un dar, în palmă,
Suflu viu, ce l-am simțit,
Era El, de pretutindeni
Steauă, zori și asfințit!

Plânsul lui în dor de țară,
Îngerii mi l-au adus,
Este El, Grigore Vieru,
E aici, El nu s-a dus!

Patimă cu dor de casă
Și pământul strămoșesc
Azi poetul nostru lasă
Lacrimă din gând ceresc!

Prefăcut în stropi de ploaie
Îmbrăcând cărări târzii
Nedreptățile răzmoaie
Lacrimile ce–i sunt vii!

Am trecut prin iarba Terrei,
M-a atins un pas discret,
Era El, Grigore Vieru,
Singur, simplu, dar Poet!

Nely Vieru: Album, petale de lumină

    File de miercuri                                                                                                          

De-ar fi marți nu știu ce-aș scrie,
Poate-aș scrie poezie,
Poate că buzele toate
Cu săruturi tatuate
Le-aș rescrie-n miez de noapte,
Sau în spatele urechei
I-aș răspunde ,,neperechei" ,
Să rămâie-un ceas sau două...
-Uite, vezi, afară plouă !...
Sau aș născocit ceva :
-Uite vezi , se poate-așa
Să mai zăbovești cumva?!...
Aștenuturile-s moi
Așteptându-ne pe noi!...
Aș deschide-ncet o carte,
Cu săruturi tatuate,
Mângâieri și mii de șoapte
Aș picta filele toate,
Măcar pân'la jumătate.
Restul le-aș păstra la noapte
Să scriu pe nărăsuflate
Toate filele din carte .
Fiindcă nu știu azi ce zi,
A fost, este sau va fi
Am să scriu doar poezii,
Iar fiindcă e miez de noapte
Am să le termin pe toate.
Am să scriu despre iubire,
Frumusețe, fericire,
Chipuri înflorind sub soare,
Stelele strălucitoare,
Inimioare, fluturi,cercuri...
Te iubesc fiindcă e miercuri!
Am să scriu mai la sfârșit
Când tu vei fi adormit !

Paul Zavo:Lovește

       poezie      

Tai lemne
sub fierăstrăul… care încheie
viaţa copacului rupt…
Am ajuns în sufletul tău,
plâns de floarea tristeţii
arse pe rugul tăcerii.

Nu-mi
roade fiinţa pe care
demult încerc să o reazem de versuri,
dar mucegăieşte
fără nici o altă încercare de a Fi.
Mor puţin
în fiecare secundă
care se naşte orfană.

Loveşte! Loveşte! Loveşte!
Ca-ntr-un câine.
Sufletul meu te va urî
continuu
fără nici un drept de apel!

Nicolae Silade, între marile proiecte ale ființei, în general, și cele vocaționale de identificare a ființei

cronică,de Teodor Dume   

 La Nicolae Silade cuvintele, prin senzualitatea lor, amplifică activitatea simțului
tactil alăturându-i și rolul de a sensibiliza sufletul ca mai apoi să poată interacționa cu celelalte componente ale trupului. . Acea tensiune subtilă sălăsluieşte ìn ìntreg sufletul și ca drept recompensă contribuie la crearea unor noi punți de legătură ìntre trup şi minte, angrenând, în acest fel, un întreg absolut.
        A- l poziționa pe Nicolae Silade într- un anumit unghi în spațiul literaturii e ca și cum ai avea curajul să- l apostrofezi public pe Dumnezeu pentru fărădelegile tale. Știm bine că Dumnezeu este partea nevăzută din noi și că disponibilitatea lui este veşnică atât timp cât partea umană este percepută ca pe ceva sacru .Privindu- l pe Nicolae Silade, din unghiul meu de vedere, aşezat pe cel mai de sus palier al literaturii, nu îndrăsnesc să mă aşez decât lângă umbra frumuseții cuvântului său. Iată de ce Nicolae Silade, prin creațiile sale, se identifică, fàră greş, cu viața, şi la rândul său, prin metode viabile, identifică fiecare părticică a sufletului.
Spun asta, pentru că am avut privilegiul, de la o vreme încoace, să însoțesc, "sub acoperire", fiecare scriere ce poartă semnătura, Nicolae Silade. Şi pentru că mă pot autoproclama " fan" Nicolae Silade ìmi permit să-l diagnostichez, din punct de vedere literar, ca fiind unul dintre scriitorii care, ìn momentele de explorare lăuntrică, uită de sine şi ìşi smulge bucăți din suflet pentru a ni- le dărui nouă tuturora, chiar şi acelora care au aruncat primii cu piatra.
Nicolae Silade este un pervetit irecuperabil care ìşi găseşte plăcerea şi satisfacția âîìn durerea cuvintelor. Şi totul doar pentru a descoperi rolul sacru al sufletului. Sub incidența acestui gest autorul caută să separe trupul de suflet ca mai apoi să reconstruiască acea punte care ìl va ajuta sà traversezeî ìnspre imaginarul unui întreg binecuvântat al ființei.În faţa mea am părți din sufletul său pe care şi le- a aşezat pe palme şi mi le- a dăruit prin cartea sa "everest". O carte cu un format altfel decât cele cu care ne- am obişnuit, 143 de pagini pe care sunt alocate 49 de titluri. Carte elegantă, prin ținută şi conținut, apărută la binecunoscuta editură, Brumar din Timişoara, ìn 2020. O contribuție aparte, la reuşita acestei lucrări, au avut-o: Loredana Tîrzioru (editare şi copertă), precum şi Alina Guțuleac (tehnoredactare).
O carte "care ìi fac pe oameni să se bucure să se întristeze când minunele / se înşiră una după alta şi înăuntru şi afară unde copiii nu mai ştiu să/ rămână copii unde oamenii nu mai ştiu să fie oameni" (printre troiene şi troieni), pag. 93. Citind cartea te trezeşti absorbit cu totul de ființa din lăuntrul cuvântelor în care a găzduit deopotrivă: lumina,întunericul, fericirea, tristețea, dragostea a acelui cuvânt "mama", dependența de ființa care a hărăzit lumea prin care va trece înspre o altă lume "ìn copilărie iubeam deopotrivă lumina şi întunerucul (...) acum lumina are alt înțeles iar întunericul acelaşi/ şi fie că ìnțelegem fie că nu soarele tot răsare şi nicio noapte nu e nesfârştă" (lumina şi ìntunericul),pag.56/57.
Şi cum să nu ți- se interpună, în calea oricărei pete de întuneric, lumina din sufletul mamei! "pe mama o chema elisabeta nu nu e regina angliei dar e frumoasă(...)e altfel(...)mă sună mereu şi- mi citeşte din/ biblie şi are o oră a ei pe care o ține ascunsă o oră a ei ìn care se ascunde/ o oră de taină o oră de dragoste ìn care numără toate orele lumii / până la o nouă ìntâlnire cu mine şi ìn ora aceea ìşi mută pe ascuns toate irele/ adunate şi ìn ora aceea trăieşte ca într- o casă nouă într- o lume pe/ care lumea de azi nu o cunoaşte"(elisabeta),pag.53/54.
        Nu, nu pot să nu îmi caut lacrima pe care am scăpat- o citind acest text şi în care să nu ìl caut pe Dumnezeu să-l rog să vegheze asupra tuturor mamelor de aici şi a acelora plecate, poate mult prea devreme.
        Ştiu că sufletul lui Nicolae Silade este unul autentic, dovadă firimiturile existenței sale. carantinându-le, preventiv, între coperțile acestei cărți. Spun "preventiv" nu ca măsură de detenție, ci de prevenție pentru a le proteja până la găsirea celui mai bun confort în sufletul cititorului. Elementele componente ale fiecărui text de aici sunt filtrate cu grijă şi mai apoi controlate sub aspectul emoției pe care o produc, fie chiar şi printr- o simplă atingere a cuvântelor: mamă, lumină, ìntuneric, dragoste, răsărit, bunătate, pâine, apă, dureri, oameni, trăiri şi fapte.
Explicația folosirii acestor cuvinte (liantul dintre trup şi suflet) vine din naturalețea ființei, din exprimarea simplă care imunizează în timp ce şi menține tensiunea dintre stări şi o face credibilă. Poate că rafinamentul existențial consolidat odată cu trecerea anilor il fac pe autor să se supună adevărului absolut, un adevăr care îi va implini trecerea prin viață.
Ceea ce am constatat la Nicolae Silade, şi imi place acest aspect, este raportul dintre cantitate şi calitate, modul in care ocoleşte, cu tact, procedeele ermetice folosite de unii care se învârt in jurul cuvintelor tehnice, reci, robotizate, fără acoperire valorică, din punct de vedere literar, încadrându- le, zic ei, ca opțiune de redimensionare a scriiturii "noii generații".Da, atàt timp, zic eu, cât sufletul creează frumusețea umană şi nu reziduurile de pe fundul lui, vom avea "hrană" pentru toată perioada existenței omului pe pământ. Nu o spun numai eu, ci o spune chiar şi autorul, sub o altă formă, "eu prefer să locuiesc (...) într- o casă de 4x4 cu un frigider într- un colț şi un calorifer in altul/ pe malul unui râu de munte sau la marginea mării / eu prefer să locuiesc in mine însumi" (everest v),pag.16.
Da, aceasta este lumea pe care Dumnezeu a populat-o cu oameni "după chipul şi asemănarea Sa".Revin, totuşi, la cuvintele lui Nicolae Silade,"incepe realitatea cine al cui vis este cine a visat pe cine şi cine a fost/ viu în vis și cine este viu în realitate în realitatea care este tot / un vis"(o realitate de vis),pag.107. Nu- mi permit să definesc sau să redefinesc poezia lui Nicolae Silade, ca fiind o poezie hermeneutică dacă alții nu şi-au permis, dar imi permit să declar că am sesizat valoarea ca simbol al interpretării vieții, bine conturată în tot ceea ce scrie Nicolae Silade.
        Aş fi vrut să consemnez discret delicatețea cu care Nicolae Silade îşi stoarce emoțional sufletul , dar având la îndemână doar opțiunea "cititor" ori "consumator" al frumosului din cuvânt, m- am limitat doar la " materia primă" pusă la dispoziție de către însusi autorul prin volumul " everest" şi prin încă câteva volume de autor pe care am avut şansa de a le citi, fără să mai contabilizez aparițiile in revistele de cultură care l- au găzduit.
Vorbind aceeaşi limbă, care ne călăuzeşte pe drumul literaturii şi care ne uneşte sufleteşte, voi incheia cu un citat dintre copertile " everest"- ului, care ori de câte ori il intorci sau il rostogoleşti, cu acesaşi inţelepciune, găseşti cheia sub preşul din faţa uşii, ceea ce inseamnă incredere, recunoştință,şi sinceritate, "era atât de intuneric pe pământ / că m- am gândit să vin şi eu/ să fac lumină" , pag.87

Teodor Dume, membru U.S.E

Postare prezentată

Teodor Dume: De ce, tată?...

Tata s-a dus într-o zi de iarnă cu foarte multă zăpadă. De fapt, nici nu știu dacă s-a dus de tot.Indiferent de zi, cu privirile încețoșat...

Top 10