pe primul trecător îl ajut să îşi ducă
una din cruci.
După un timp
ne oprim.
Nu am ajuns încă
în locul unde crucea
ar putea fi împlântată.
Şi nici cei doi tâlhari
nu sunt prin preajmă
sau au devenit de nerecunoscut,
crescându-le bărbile sălbatice
până la os.
Din când în când,
privim cerul.
Asta face și mai grea
purtarea poverii.
La ieşirea din oraş,
îmi dăruiește piroanele.
Eliberate, mâinile lui
nu îşi mai găsesc astâmpărul,
caută ceva prin buzunare,
răsuflă imediat uşurat,
îmi aruncă la picioare
30 de arginţi,
apoi pleacă
lăsându-și propria cruce
să mă ducă mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu