Aurie și rotundă ca pâinea coaptă mare,
Apus, ori răsărit mă-ntreb oare cine-i de vină
De-acest spectacol minunat, festin de lună plină?
Cu strălucirea ei de foc, culoare dă și viață
Și zi și noapte la un loc prin frunze se răsfață,
Este atâta tihnă-n jur și multă strălucire,
Iar pomii dorm hipnotizați de unda-i de sclipire.
Privesc spre cer și sunt uimită de măreția ei
Căci este strașnica zeiță cuprinsă-n ochii mei
Ce mă atrage cu-al ei farmec, mereu misterios,
Iar eu, în vers, ca un descântec, o scriu armonios.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu