Nu plâng încărunţiţii ani ce mă urmează,
în care anotimpurile sunt tot mai clare.
Am învăţat că timpul nu serbează
pasajele triste, ascunse-n fiecare.
Sosirile, plecările din gări fără păcat,
în care am aşteptat o sumă de speranţe.
Am încercat să fentez viaţa, suspendat
între trăiri profunde și ale plăţii creanţe.
Nu plâng etapele ce au fost stinse
în cicluri existenţiale fără urmă.
Poate regretul că nu sunt atinse
visările ce stau ascunse în urnă!
Continui să trăiesc tot mai arzând
să împlinesc ce nu am avut răgaz.
Şi încerc să trăiesc zilele râzând,
un fluviu de flăcări fără zăgaz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu