... noi doi știam
cândva,
să umblăm pe urmele Zeilor
ținându-ne de mână,
umăr lângă umăr,
eram sculptorii nemuritori
de șoapte…
urcată pe soclul nopții,
iubirea
îngenunchea vântul,
ploaia
și zăpezile…
armele rugineau
într-un pod uitat
închis
de timp.
astăzi,
suntem purtători de doliu
la un priveghi
impus
și mâine,
nu ne vom mai aminti nimic
din ceea ce am fost
vreodată…
privind răsăritul și apusul
cu jumătatea unui ochi.
Cadar Katalin
Purtători de doliu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu