Ioan Draga: Destin de lumină

Uneori mă opresc și stau să mă gândesc.

La ce mă gândesc? Poate la emoții netrăite din anotimpurile vieții.Nedumerit, privesc focurile aprinse pe țărmul meu de suflet, care mistuie clipe netrăite și destine neîmplinite. Mă întreb de ce? Întrebările sunt ca nisipul mării, iar valurile albe aduc din adâncuri, răspunsuri pe care eu nu le înțeleg.
Apoi pornesc pe cărările vieții. Îmbrățișez necunoscutul și încerc să mă obișnuiesc zâmbind, cu toate tainele lui. Pășesc printre gânduri și cuvinte nerostite, încercând să culeg un regret pentru îmbrațișările irosite.Dar din lacrima inimii înflorește speranța, singura floare care vindecă sufletul de durere.Din zbaterea unei tăceri, rănită în adâncul inimii adun toate visele mici și le așez lângă floarea speranței, unde vor crește și vor rodi bucuria.
Lângă arborele vieții îmi odihnesc sufletul obosit, căci lacrimile pe care ochii nu le pot plânge, îmi umplu văile cu emoții pierdute. Speranța mă ascunde în zâmbetul ei de floare și îmi dă putere să trăiesc viața intens. Mă ajută să rămân imun la necaz și durere, până voi intra în eternitate. Mă așteaptă un "Destin în lumina"!
Arad 08.08. 2020