Capitolul 22 (fragment)
Planuri
Discuția purtată cu mama lui, îi făcuse bine, se simțea în acel moment, capabil să-și refacă traseul destinului și să înfrunte frica și neputința care se instalaseră în trupul lui vlăguit de sentimente contradictorii.
,,Andrei, este gata micul dejun! Te aștept să mâncăm împreună, dragul meu!”, îi strigă doamna Ana deschizând încet ușa dormitorului lui.
,,Vin mamă numaidecât!”, răspunse acesta, cu un glas voios.
,,Dragul meu copil...L-am zărit pentru câteva clipe și mi s-a părut că-i regăsesc acea sclipire a ochilor pe care o credeam pierdută.
Poate este un semn de la Dumnezeu această nouă zi!”, își spuse pentru sine, doamna Condurescu mergând spre bucătărie.
Sunetul telefonului mobil se auzi pentru prima dată, după multe zile de tăcere, ultima oară îl sunase sora lui Emilia, aflată la o perfecționare profesională în Timișoara.
Vorbiseră doar câteva secunde, el inventând că are o problemă urgentă de rezolvat.
La auzul acestui clinchet, Andrei realiză cât de mitocănește se com-portase cu ea. Deschise convorbirea apăsând butonul verde și își impuse să fie cât mai calm și să abordeze o voce prietenoasă cu cel/ cea de la capătul firului.
O voce baritonală și impunătoare, îl anunță felicitându-l: ,,ultimul tău roman apărut în urmă cu 8 luni, s-a impus pe piața din România, ajungând să fie una dintre cele mai căutate și vândute cărți”.
Acest bărbat care-i raporta aceste detalii, nu era altcineva, decât însuși Directorul Editurii X, dragul lui prieten, Marcel Udrea. Cu doi ani mai mare decât Andrei, Marcel înființase Editura X, imediat după terminarea Facultății de Litere, dispunând de ajutorul financiar al familiei lui, ambii părinți având propriile afaceri din care scoteau bani frumoși. Marcel fusese un răzvrătit și un norocos, șansa realizării în viață fiind mereu de partea lui. Bărbatul de 31 de ani cu ochii de culoarea verdelui crud al ierbii și o statură impunătoare, îi fusese prezentat de Ramona în urmă cu 4 ani, când Andrei începuse să evadeze din Universul searbăd creat de el, avântându-se în lumea plină de miracol a scrisului. Marcel, băcăuan de origine, locuia de 10 ani în București, unde părinții îi cumpăraseră o casă în faimosul cartier de lux, Pipera. Locuia singur, încă nu avea o familie și o prietenă stabilă, însă acest lucru nu-l deranja, el obișnuindu-se în tot acest timp cu viața de celibatar. Muncea mult la Editură și era un nume cunoscut, rostit cu admirație, în culisele scriitorilor și poeților.
,,Andrei, am nevoie de ajutorul tău! Te vreau lângă mine aici, în București! Vreau să te desprinzi de Bacău cât mai repede și să-mi dai o mână de ajutor la lansarea noii reviste! Te voi numi redactor șef, vei avea la început o muncă serioasă de făcut, dar sunt convins că vom face o treabă grozavă împreună! Ce zici de oferta mea, accepți?”, întrebă Marcel nerăbdător.
,,Dragă prietene, oferă-mi timp de gândire! Ce fac cu mama? Cum îi explic că voi pleca din Bacău lăsând-o singură?”, răspunse Andrei.
,,Ești sigur că mama ta ar avea ceva împotrivă? Eu sunt convins că nu...Dar este normal să vorbești prima dată cu ea, aștept o veste pozitivă de la tine! Ne reauzim mâine!”, spuse Marcel cu o voce șoptită.
,,Emilia încă nu a reușit să vorbească cu Andrei despre acest nou proiect oglindit în planurile noastre. Oare Andrei trece din nou prin aceleași stări de acum 10 ani?”, se întreba gânditor Marcel Udrea în timp ce căuta în agenda telefonului, numărul Emiliei Condurescu.
Emilia îl sunase cu două zile în urmă, rugându-l s-o ajute cu fratele ei Andrei, care intrase din nou, într-o depresie.
,,Marcel, fratele meu trebuie să-și găsească neapărat o nouă îndeletnicire, are nevoie să evadeze din acest oraș care i-a acaparat întreaga existență prin întâmplările tragice care s-au perindat fără întrerupere, ca un coșmar din care se trezește și se reîntoarce încontinuu. El nu strigă, nu se destăinuie, doar suferă în tăcere și nu mai suportăm nici eu nici mama să-i mai zărim latura aceasta întunecată din nou. Tu ești prietenul nostru comun, dar mai presus de toate acestea, ești omul în care Andrei are deplină încredere. Poate vei putea să mă ajuți, să ne ajuți!”, i se confesase atunci Emilia.
Marcel luase încă de a doua zi, hotărârea de a-l atrage pe Andrei în noua aventură literară, încercând să pună bazele unei reviste literare la care să fie părtaș și prietenul lui.
,,Să dea Dumnezeu să reușesc să-l aduc la mine, la București! Voi face tot ce pot să-l scot din carapacea lui! Mulțumesc că m-ai sunat și mi-ai dat ocazia să-l ajut! O fac din iubire pentru voi amândoi”, îi spuse acesta Emiliei, înainte de terminarea convorbirii.
(va urma)
