Ottilia Ardeleanu: Întunericul

o capcană uriașă blindată
miros greu metalic apocaliptic
primejdia rigidizării sinelui spulberă orice liniște
mă refugiez în sufletul tău mobil nevolatilizat
îmi scriu pinul din caracterul meu multiplicat
salvez în memorie ultima rămășiță de iubire
îmi pun câteva conserve din cele mai bune cuvinte tăiate în silabe pentru potolirea foamei de poezie
apa sâmbetelor mele limpezite cu lacrimi
câteva fructe din pomul cunoașterii
și Cartea care mă încredințează că Acolo ești Tu
pentru orice siguranță armez gânduri tulburătoare
mă camuflez sub o mască îndrăzneață și
forțând o revoltă interioară
mă înrolez pentru găsirea luminii ascunsă în buncăre inumane
bomba mileniului e o încărcătură biologică mignonă
cu spori de teamă și panică
oameni cu două fețe mă urmăresc și nu știu cât de apropiați sunt
dacă să-i consider un plus de putere
uneori ochii lor sunt niște licurici ard aerul lăsând mărunte viduri de viață
irespirabil întunericul iubirii devine anafilactic