Traian Abruda: Zile devastatoare

parte din ziua de ieri prea puțin

folosită cu inimă vie trece cu toată

amărăciunea ei în ziua de azi

tot așa

parte din ziua de azi prea sublim

nefolosită va trece cu toată dulceața

ei în ziua de mâine - devastatoare -

și tot

așa se vor deschide-închide mereu

zilele noastre cu nume confuze

de parcă n-am ști că astăzi e soare

Nr: 17-18(32) 2020, ISSN: 2668 - 5620

 Revistă de Cultură, Artă și Literatură

Apare la Oradea (bilunar/online)

Biblioteca Națională a României, 

ISSN:2668-5620                                                  DIRECTOR/FONDATOR: Teodor Dume

Accesați prin Google link/ul. https://revistaextemporalliric.blogspot.com/
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
- REDACTOR-ȘEF, Teodor Dume, scriitor, Oradea/Romania
- REDACTOR, MIOARA BĂLUȚĂ, scriitor, Bacău/Romania
- VERONICA LERNER, scriitor/Canada
ÎN ACEST NUMĂR:

Poezie, Eseu, Cronici, Proză, Evenimente, etc...

SEMNEAZĂ un număr de peste 100 de autori

***

* Gheorghe Grigurcu,*Daniel Corbu,*Ionuț Caragea,*Ionel Bota, *Nicolae Silade,*Viorel Boldiș(Italia), *Geo Galetaru, *George Pașa, *Atila Racz (Dublin), Paul Coculeanu, *Teodor Dume, *Ottilia Ardeleanu, *Cristina Ștefan, *Amalia Achard,(Franța). *Daniel Luca,   *George Terziu, *Dumitru Ichim, *Cezarina Adamescu, *Gina Zaharia, *Mioara Băluță, * Liviu Ofileanu, *Costel Zăgan, *Dragnea Gabriel, *Reznic Cristian, *Valentin Valceanu Catană, Eugenia Bucur,  *Ella Poenaru, * Ștefan Teodor Cabel, *Violetta Petre, *Camelia Iuliana Radu, *Vasilisia - Lazăr da Coza, (în memoriam: Ion Lazar da Coza)*Camelia Bot, *Bădescu Alexia, *Marcel Vișa, *Savu Popa, *Cadar Katalin, *Alexia Emma, *Ramona Muler, *Nicu Gavrilovici, *Pasat Carmen, *Boris Mehr, *Adrian Păpăruz, *Military surplus:promovare, *Ion-Cristea Marilena, *Nelu Cazan, *Loredana A. Știrbu, *Maria Vasilescu, *Nely Vieru, *Gheorghe Luchian, *Alexandru Lascu, *Calistrat Robu, * Ileana Vlădusel, *Eduard Bucium, Daniel Conovală, *Ioan-Mircea Popovici, *Ovidiu Bojan, *Pavel Ilica, *Viorel Horj (în memoriam), *Vasile Culidiuc, *Marian Florentin Ursu, *Marian Malciu, *Gabriel Stănciulescu, *Dan Casuneanu, * Alin Ghiorghieș, *Marin Rada, *Frențescu Ioana, *Doina Filip Pavel, *Elena Lucia Spatariu-Tudose, *Ionuț Tiberiu Bălan, *Sebastian Golomoz, *Claudia M.Vlase, *Dani Anton, *Radu-Andrei Popa, *Cristina David, *Vasile Dan Marchiș, *Vlad Anghelescu, *Mioara Manoilă, *George Adrian Popescu, *Eduard Bucium, *Vasile Culidiuc, *Constantin Costel Enescu, *Daniel Ioniță, *Viorica Crecan, *Mihaela Poduț Ienuțaș, *Alexandru Berceanu, *Gheorghe Apetroae, *Firoiu Cristina Maria, *Cojocaru Ion, *Mioara Olteanu, Vasile Ionac, *Maria-Ileana Tănase, *Cristian Nae, *Daniela Mancaș Balaiita, *Viorel Birtu Piraianu, *Constantina Dumitrescu, *Mihaela Poduț Lenuțaș, *Maria Vasilescu, *Radu-Andrei Popa, *Vasile Dan Marchiș, *Dan Tipuriță, *Floarea Dutulescu, *Sânzâiana Emanoil, * George Adrian Popescu, *Carmen Pasat, *Cami Cornea, , *Bădescu Alexia, *Ion-Cristea Marilena, * Sorin Micuțiu, * Gabriel Nam, etc....

***GRUPUL ZBOR SPE ÎNĂLȚIMI:

(administrator: Camelia Boț

- Gheorghe Ungureanu,

- Daniela Konovală,

- Aurelia Oancă,

- Ana Maria Petrache (debut)

CONCURS, grup Zbor spre înălțimi (administrator, Camelia Boț)

* premiul I, Ionuț Zamfira

* premiul II, Ana Vacarașu,

- premiul III, Cristina Ghindar Greuruș

Concurs duminical:

Zbor spre înălțimi:

- premiul i, Gheorghe Ungureanu,

- premiul II, Cristina Tunsoiu,

- premiul III, Andreea Pîrlea

* Ellys, *Cojocaru Ion, *Viorica Crecan, *Constanta Popescu, *Felix Cuceanu, 

ORDINEA ESTE ALEATORIE

Vă mulțumesc pentru colaborare!

Teodor Dume, redactor-șef

Gabriel Nan: Zidul plângerii

Zidul pe care l-am mângâiat aseară
m-a strivit și nu-și mai ridică greutatea de pe degetele mele.
Simt cum îmi cresc rădăcini cuprinzându-i temelia.
Seva istoriei îmi electrifică venele.
Miile de săruturi, gemetele muribunzilor, 

rugile aproape de transă respiră prin mine,
îmi cer glasul.
Inima mea donează căldurā pietrei,
trupul mi-e granit viu.
Din ochii mei corabia de robi își scufundă ancora în zid.
Sub rana istoriei mă pietrific. 

Raniții mă pipăie,
buze vinete și mute, glezne roase,
brațe de lemn, obraji uscați, priviri depresive mă caută.
Puterea nu stă ascunsă-n istorie.

Speranța-i o rocă rece.
Aș striga din toate veacurile dacă viitorul ar avea urechi.
Din piatră nu răsare nimic.
Deschid porțile simțirii...
țipete fara chip mā strivesc în goana lor.
Închid ochii. 

trupuri biciuite mă răstignesc în propriul meu glas.
Ard...

...Nu, moartea nu a fost reală, moartea nu are glas!
Sunt mult prea tânăr,
noi vom fi mereu tinerii lumii, moartea nu există!
Dați-mi bucurie, dați-mi joc , moartea nu există!
Chipuri contorsionate cer prețul conștiinței.
Durerea nu poate fi reală!
Îmi pun mâna la ochi,
îmi smulg rādācina, răstorn temelia zidului,
...moartea nu există, biciul nu există,
noi suntem oameni, oameni...
Pietrele n-au învățat să păstreze un secret.

(din volumul O altă Romă)

Sorin Micuțiu: Anii vieții mele

de mine însumi mă tem
nu de moarte
gândul că mă voi întâlni cu ea
nu-mi strică bucuriile vieții
este ca un vis
unde nu poți lua trupul cu tine
mi-am împărțit viața
până mai ieri
în anii după mama
prezentul îl număr și după tata
accept suferința nefiresc de ușor
mă înălță deasupra tuturor umbrelor
trecutul este ca o fereastră
peste care nu pot trage obloanele
ascund de ochii lumii
o colecție de ani netrăiți
stăpâniți de un destin orb
în jocul pasiv al vieții
până când în cartea exodului meu
Dumnezeu a scris cu litere mari 

ASTĂZI

Patruzeci / Sorin Micuţiu ; pref.: Cristina Ștefan - Bacău : Art Book, 2014

Ion-Cristea Marilena: Bucuria gustului...

Am încercat astăzi bucuria gustului..
Cereale cu spice ascunse in ziua de ieri,
sub brazda profundă a unei taceri,
să-mi dospească și să-mi crească firesc,
iubiri ce pe câmp hoinăresc..
Semințe de in albăstrii, culese tot ieri de prin vii,
cu gust de must și amurguri târzii..
Sămânța de floare de soare, cu uleiuri prelinse-n uitare,
dar cu gust de-nceput și mirare..
Sămânța dovleacului din grădină,
să-mi pună pe masă lumina, într-un festin de rutină..
Și-un pumn de stafide rebele, aruncate ca o ploaie de stele,
aromate, uscate, frumos colorate,
vise ale boabelor de struguri, trezite din somnuri ciudate,
pe întomnate..
Și ca un corolar, ca gustul să nu fie bizar,
un strop de miere, o adiere de aripi transparente, ușoare,
gust de ceară topită și de albină în floare..
O revelație încântătoare,
ce-mi mângâie papilele atât de subtil,
într-o bucurie a gustului meu de copil..

Bădescu Alexia:***

și fiindcă ne iubim
prea indigo
ca ultimii incași ai nepăsării
vânzând hard sex și bere
la angro
în noaptea infinită a uitării
și fiindcă ne iubim
arhetipal
cu nemurirea prinsă între șoapte
cu sufletul ascuns într-un țambal
alergători în elegii de-o noapte
și fiindcă ne iubim
instantaneu
ca urletul luminii-n întuneric
rătăcitori avizi din eu în eu
strângând în pumni același vis isteric
și fiindcă ne iubim
fosforescent
tăciuni nestinși în focul pasiunii
brodând speranțe oarbe
indecent
pe fața nevăzută a minciunii
și fiindcă ne iubim
futil
ca locatarii unei morți prea lente
tăcerea-n doi e mersul cel fragil
al unei decadențe
inocente

Alin Ghiorghieș: Nu știm...

Noi nu știm asta
dar în fiecare dimineață după ce le povestim viselor
întâmplări cu personaje reale
scoatem toate cărțile din bibliotecă
ne mânjim pe față cu primele balustrade ieșite în cale
fără ocupație
hrănim bordurile cu pantofii vărsați în asfalt
pe potecă
aruncați dincolo de orice imaginație.
Noi nu știm asta. E bine că nu știm asta.
Cum ar fi să ne trezim în plină stradă
un om o carte alt om
un șir interminabil
adâncindu-ne de la înălțime peste scările ființei noastre
într-o mulțime

Cami Cornea: mâinile mele

Mâinile mele te-au zărit
Printre țărmurile de întuneric
Ce pluteau deasupra orașului
Când nopțile nu aveau somn.

Carmen Pasat: Ne-om vindeca de noi...

Pe gardul toamnei, parc-a-nflorit un zâmbet
Cu trup de dor, clipita spală umbre
Eu mă târăsc în zborurile sumbre
Asemeni păsării ce șchioapătă în umblet.

Tu mă iubești cu punct și de la capăt
Și fără întrebări îmi dai răspunsuri,
O altă toamnă curge în apusuri
Și -un gând fără rostire parcă scapăt...

În cântecul luminii, peste veacuri,
Va trece trenul nostru printr-o gară.
Ne vom opri o clipă, și-ntr-o doară
Ne vom privi adânc, spunând doar fleacuri.

Apoi, tristeți îmbătrânite în iluzii
Vor umple golul tot al rătăcirii
Și-n lacrima de sânge a iubirii
Ne-om vindeca de noi, doar cu perfuzii.

Ștefan Teodor Cabel: întâlnire neașteptată

Poezia a ieșit în stradă.
Cu rochia vaporoasă, de zefir,
Trecea de la un om la altul în ochi adânci;
Fura zâmbete, vise,
Să le ascundă în ani neașezați
în calendar.
Rochia vaporoasă flutura peste chipuri în valuri.
Alergam să prind clipele,
Atinse de pulpele ei, metafore bronzate,
Multe mi se spărgeau în amintiri,
Începutul versului nu își găsea locul
Și titlul nu avea rădăcini.

În valurile străzii,
Înotând într-o mare de ochi,
Cu valuri înalte, suflete adânci,
În recifuri colțuroase, pestilențiale,
Oricând te poți îneca în mulțime
Chiar și pe trecerea de pietoni.

Trece pe lângă îmbrobonate halbe de bere;
Zgribulită, la umbra restaurantului,
Preferă Anca Parghel la un pahar de vin,
Delirul surdinei.

La semafor
M-a atins cu părul mătăsos.
Așteptam să spună ceva,
Când m-a privit cu ochii aceia, de tău,
Cuvinte memorabile, nemuritoare

Nu a spus nimic,
A trecut mai departe.
Mirosea a mere verzi urma ei.
Ritm cu aromă de tei
Se-ndepărta cu pași de ciută.

(Labirintul - editura Brumar 2017)

Traian Abruda: dimineața

dacă ți-am sărutat dimineața
vezi
s-a risipit înfricoșată ceața
și acum
vezi, poate vezi
traian abruda

Cezarina Adamescu: Crug

Îmi aţipesc toţi greierii în sân
robiţi de taină şi de molcom cântec
e prea rotund prezentul să-l amân
şi să-mi alung simţirile din pântec.
.
Să nasc aş vrea, din dragoste plămadă
Hyperioni strălucitori, fecunzi
nemuritori când anii stau să-mi cadă
hlamidă peste umerii plăpânzi.
.
Şi ascultând al timpului meu bucium
să dăruiesc, statornică, supusă,
Lăuntrica mea cumpănă de zbucium
de mreaja apei să mă las sedusă.
.
Şi limpezind veşmântul cu lavanda
sărată din ţărâna obrindită
vreau unei mănăstiri să-i fiu ofranda
ca Ana lui Manole înzidită…

PREȚUL NEMURIRII                     

Cobori din vis ca din străveche rună
cum ochiul de Luceafăr luminează
întreagă bolta de simţire trează
şi lauri veşnici fruntea-ţi încunună.
.
Străbaţi genune şi te-ntrupi aieve
cutreierând adâncuri răcoroase
şi te-nsoţesc ondine luminoase
născute chiar dintr-ale apei seve.
.
Se risipesc în urmă tulburi, nouri
şi zvonuri de daimonic frig – hlamidă
desăvârşesc privirea ta lividă
şi blânde se aud pe rând, ecouri;
.
Te rătăceşti fecund în somnul Firii
străluminând o lume fără seamăn
alături de Hyperionul geamăn
născând u vis cu preţul nemuririi.

RÂS ÎN FLĂCĂRI

Mai viu ca niciodată e timpu-n al meu trup;
Desculţ – aleargă slobod, mă tot visez oprindu-l.
Cândva, ademenită, nutream să mă strecor
şi marginea să-i aflu întocmai presimţindu-l.
.
Ca un aluat năvalnic dospeşte-n mine Timpul
şi nu mă-ncumet încă să-l torn în forme noi;
să mă găsească nudă, cu braţele desculţe
mlădiţă fără aripi, copac fără altoi…
.
Şi tot mai desfrunzită de-atâta râs în flăcări
ciopli-voi pe-ndelete secunda – lemn de rug –
la judecata dreaptă să-mi car în spate morţii
şi ca o stea polară să mă cufund în Crug…

PÂNĂ LACRIMA DĂ-N SÂNGE

Ia cuvântul şi-l cuvântă
până lacrima se zvântă.
.
Ia tăcerea şi o tace
lacrima când nu-ţi dă pace;
.
Ţipătul durerii-l ţipă
lacrima când se-nfiripă.
.
Ia o ciutură şi-o varsă
lacrima când este arsă,
.
cu zăpadă albă ninge
până lacrima se stinge.
.
Scurge-ţi ochiul de albeaţă
până lacrima îngheaţă.
.
Ia un vis şi-l răstigneşte
până sângele ţâşneşte.
.
Ia o lacrimă şi-o plânge
până lacrima dă-n sânge
.
cu Isus pe cruce suie
sângele să-l baţi n cuie….

George Adrian Popescu: Cina cea de taină

cea mai de taină lucrare nu este o foame
pe care cineva să o împartă
în taină
unor năluci de sâmbătă seara
îmi zise el care avea formă de sabie și tăia
văzduhul
cea mai întinsă și mai fără să înceapă
cunoaștere
nu este atingerea de sunet
nici surpriza de a te lumina cu ai fiecăruia ochi
trecuți prin neliniște
sau prin iarbă
îmi zise cu grabă de desfrâu al zilei
zeul cu palmele arse de cai și de câini
cea mai sigură întrebare nu este despre ou
și despre găină
ori despre cum se sprijină umerii unui atlant
de aerul gol
mai spuse el cu brațele întinse spre nașterea generală
a nimănuia
tu mă asculți tu ești tot ce nu se poate
în fierea ascuțită a nemuririi
tu
îmi spuse el aproape strigând
aproape lăcrimând
aproape om
ești închipuirea de furie care nu moare
nici măcar în secunda slujbei
tu afurisitule să te cuprindă inima
pe întindere și atât
în raza ta care pare imparțială
chiar și la cina de taină a unui vis
tu care te visezi și te naști din dragoste
mai mult decât cerul
tu ești
restul sunt nume de cuvinte
îmi zise domnul nașterii mele care îmi semăna

Emanoil Sânzâiana: ***

ntreaga existență e-o lecție a morții
ce lumea o separă cu nesperate ziduri
să ierți nu-i greu căci adevărul vieții
în cimitirul minții vrea ca să-l descoperi

și despărțirea umbrei e numai din iluzii
n-am să-ncetez a cauta izvorul
e împlinirea sorții în flama libertății
numai există milă demult doar adevărul 

cum șarpele își schimbă cu focul minții pielea
e frunza sursa vieții n-am să le-adun pe toate
încorona-vom toamna și lunii - i vom fi calea
ca lacrima să fie sărutul tău de moarte !

Cristina Ștefan: cântec de joi

să nu mai vii ca ieri, ca joi
de prin pădurile de cetini
şi eu să îţi pictez apoi
incendiarii umeri goi
să nu mai vii din ape grele
plutind pe filiforme frezii
şi eu să te culeg din stele
solarul prea întreg amiezii
să nu mai vii ca joi,
ca ieri
să vii ca mâine şi ca vineri
un trup prin trupul roi
de miere şi albine
să vii din zile sparte
tu...descifrând aldine
între iubiri şi moarte
...să vii ca Marte!

cuiburi de nori

mai simplu mi-ai fi
printre grote de nori
decât în aceste
revoluţii terestre
să-ţi pictez uneori
pe ziduri de aburi
poezii
în silabe rupestre
mai simplu ai cânta
din aripi
ca din clape
mi-ai urca liniştea
plutitoare
pe altfel de ape
şi iubind
le-ai aduce curate
în pleoape
mai simplu vei şti
cât mai sus levitând
peste jonglerii
pământene
să mă afli
în cuiburi
de aer şi gând

citron de toamnă

transfugi ne iubeam
prin paturile reci
compuneai un noiembrie
în galben exagerat
şi ne-am iubi
dacă pe Marte
ar răsări urme oarbe
să devenim
fostul tânăr pământ
dar noi umblăm
doni quijoţi
pe tărâmuri interzise
călărim cai sfielnici
spre marile goluri solare
acum e noiembrie
luna noastră de miere
în al doilea mijloc
tropăim revărsarea
acestei acre anestezii
suntem o deltă inelară şi lentă
a cerului stins

alors adieu

am vrut să te chem
în călătoria lanţurilor până departe
dincolo de hotarul lupilor albi singuratici
am vrut să m-auzi
pe claviatura crivăţelor de lumină
spre notele care abia mai seamănă cu soarele
am vrut să mă vezi
până în ochiul arsurii de pasăre albă
odihnind freamătul rătăcirilor tale
şi am vrut
imperfectă şi rea să te doară
tot acest univers ca rană a mea
tu
mi-ai scrijelat umărul cu un plâns
Cristina Ștefan- Lumea de rezervă, ArtBook, 2020

Floarea Dutulescu: Acum...

Așază-mă-n conexiunea unui vis,

Un infinit de ani să ne iubim,

Să ne ascundem pe vecie-n paradis,

Prin universul fericirii să plutim.

Cu tine am creat alt anotimp,

Frunze de rouă pe buze îmi cobor,

Trăim minunea asta în același timp,

Steaua-ți strălucește în marea de amor.

Prin galaxii, zbor magic, în brațele iubirii,

Splendori de vis, sub pleape, ușor tremur,

Săruturi se topesc la țărmurile firii,

Imensități de fluturi, lanuri de maci cutremur.

Acum, nu altădată, ești tot ce îmi doresc,

În glasul tău ai pus doar miere și lumină,

În clipa de tandrețe, ochii tăi mă vrăjesc,

Zilele toate-s împreună, sub pavăza divină.

Dan Tipuriță: Mirajul frunzei

Vreau să așez în rama cea roșie a buzei
noul tablou: un zâmbet, strălucitor și mut,
el să-mi fie nudul iubitei mele muze
culcate-n patul minții, întinsă pe-un sărut.
Voi pleca, desigur, dar cartea-mi va păstra
cu foșnet scurt dorința pe foaia de hârtie,
voi exista mai mult decât ființa mea:
cât voi fi o frunză în crângul poeziei.
Dar vă promit! Nicicând nu voi sta ascuns,
voi fi-n răsfățul ploii, în plânsul râs mereu.
Voi avea atâtea de spus, îndeajuns
să credeți că-s o șoaptă a frunzelor.
Și eu.

Vasile Dan Marchiș:Încercarea cea mai grea -3

S-a constituit încă un certificat medical
al Limbii române.
Acest nou virus a făcut
ca textele de orice natură
din mâinile unor medici specialiști,clerici și critici
să pară refugiate....
Lipsurile semnalate în rândul
unor elemente gramaticale
și mulțimea cuvintelor adiacente
rămase ca sihaștrii,
au făcut ca gramatica să se poată conjuga
doar la timpul trecut
riscând astfel să devină istorie...
În acest sens iubirea s–a manifestat
doar prin semne,fără cuvinte
pentru a nu se arunca declarațiile,
pe un teren fără acoperire.
S-a constatat că doar gesturile de mim sau actor
(fără a te exprima și prin viu grai)
în fața celor cu deficiențe de vorbire și auz,
sunt imune la acest virus,
Însă nu se știe care gest
sau semn este curat
deoarece acestea nu se fac întotdeauna
din respect doar pentru cei care nu pot vorbi și auzi
ci mai ales pentru că vrei să maschezi ceva
ce nu poate fi dat spre auz din cauze suspecte,ilicite...
Încercarea cea mai grea
a specialiștilor de diferite domenii
este să bocească cuvintele dispărute
pentru ca gramatica să se mențină identificabilă...
Vasile Dan Marchiș

Marin Rada: Frunzele toamnei

Tremură frunzele toamnei
ca o corabie cu pânze
ancorată pe cer,
luna se ascunde
într-un trup de femeie
și, până la ziuă,
una câte una,
toate stelele pier.
Tremură frunzele toamnei
ca un trup de femeie
cu sufletul risipit în aval...
Curge o liniște mare
de parcă răsună un clopot
la biserica mică
din deal.
Tremură frunza galbenă
de parcă e viața mea
purtată de vânt...
Te chem lângă mine, iubito,
cât mai umbli prin sufletul meu,
cât mai sunt.

Amalia Achard:*** ersuri, versuri...

 La scenă deschisă

zorii, lunea, prima zi din an,
atâtea noi începuturi
în aceeaşi continuitate -
repetiţii pentru scene simulate
ale unui mare spectacol
în care doar finalul
se joacă neexagerat

Aproape zbor

Zbor cu burta la pământ
când zborul nu mai e decât
o iluzie cu pielea uscată.
Scriu pe pista zborurilor anulate
despre eroismul aripilor căzute
sub povara unei desfaceri
prea ample.