Zace în tăcere, parcursu-i e rotund,
Și răsunând în noapte sună a chemare
La fel cum marea valul, când e-nghițit de prund.
Vine din adâncuri și fără de lumină,
Ochii triști de astru au găzduit iubirea.
Sub magicul ascuns de-a cerului cortină,
Cu aripi îngerești, așa i-a fost menirea.
Pe tot parcursul vieții cu vise și dorințe
Mai e umbra iubirii, încă sângerează.
Brume de speranță înmuguresc răzlețe
Cu încercări e drumul, dorul mai ghidează
Aștept astăzi răspunsul, e mult preatemător.
Lacrima-noptării, sau cea a nerăbdării,
Sfințeşte, modelează un trup de-nvingător,
Plânsul l-o așterne în brațele uitării.
Azi în cartea toamnei scriu versuri de iubire
Cu gândurile strânse, în vechiul calendar,
Din amintiri păstrate iau ce-i dezrobire
Brodată-n fir de aștri, divinu-i solidar…
Un comentariu:
Felicitări autoarei!
Trimiteți un comentariu