Poate fiece poem al meu e poema celei
nescrise un corn de alamă din care curg
despletite melancoliile noastre din mâine
o alveolă din care răsăriși-n loc să dispari
și doar mi te înfiripi fir de ață-n absurdul
labirintului unde locuiești cică totdeauna
Poate fiece poem ni-i acerba luptă haină
o grenadă explodată-n spatele soldatului
baionetă înfiptă în inima mea mai albastră
glonț fierbinte cuibărit în mintea-mi oarbă
albă garoafă pe lespede iubirii puse odată
speranță din visul unei nenăscutei crisalide
cum umbra ta-mbrățișează cu mâini de aer
lumina orfană din inima cântului de lebădă
unde dorm ghemuit fetal așteptând să revii
acasă de unde nu ai plecat nicicând femeie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu