Pășesc peste ape,
ca pe niște clape,
din care se ridică, spre stele,
notele muzicii mele.
Din mine izvorăsc toate culorile,
ce-mi luminează gândurile
și-mi spală amurgurile
de praful zadarnic,
cu care m-acoperă ceasul hotarnic.
Stânca, de care se izbesc valurile,
e ca o durere crescută,
ce-mpiedică malurile
să fie scăldate, în noaptea tăcută
din sufletul meu.
Cu fruntea ating nori roșiatici,
în care apusul îmi cuprinde trupul
rătăcit, printre copacii tomnatici.
Din umeri se desfac aripi mișcătoare,
ca ale unei pierdute păsări călătoare,
ce-abia a învățat să zboare,
printre atâtea clipe curgătoare.
Străpung cu ele
zidul, ce mă desparte de stele,
de toate visele,
pe care le ating
cu ritmul inimii mele.
(vol:" Suflet desculț, printre cuvinte)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu