Violetta Petre
La ce bun să-mi pun pe masă sufletul fără armură, când sticlesc de pofta cărnii colţii de mistreţ din gură?
Au pornit la vânătoare hoardele înfometate şi pândesc din colţul verde, să dea toamnele pe spate, să le violeze rodul şi să-ngenuncheze merii şi să calce cu bocancul ultima sclipire-a verii...
Cerul spală răni de floare, sângerânde-n Carul Mare, Dumnezeu şi-a luat concediu undeva, pe-un ţărm de mare, îngrozit de-aşa carnagiu, a-nchis porţile de rai şi refugiu pentru rugă, nici la porţi de iad nu ai...
Calc pe cioburi de iubire şi adun cenuşa lunii, dintr-un cer în care zborul şi-a abandonat lăstunii... la priveghi, doar cucuveaua mai jeleşte-o primăvară, exilaţi sunt pământenii-n gheara uliului, să moară...
La ce bun să scriu poeme, umbre jalnice-n ruine, când începe vânătoarea şi fug lupii după mine şi nu am unde m-ascunde, niciun zid n-a mai rămas, niciun anotimp nu strigă dintr-o gură fără glas?
12.10.2019
Cerul spală răni de floare, sângerânde-n Carul Mare, Dumnezeu şi-a luat concediu undeva, pe-un ţărm de mare, îngrozit de-aşa carnagiu, a-nchis porţile de rai şi refugiu pentru rugă, nici la porţi de iad nu ai...
Calc pe cioburi de iubire şi adun cenuşa lunii, dintr-un cer în care zborul şi-a abandonat lăstunii... la priveghi, doar cucuveaua mai jeleşte-o primăvară, exilaţi sunt pământenii-n gheara uliului, să moară...
La ce bun să scriu poeme, umbre jalnice-n ruine, când începe vânătoarea şi fug lupii după mine şi nu am unde m-ascunde, niciun zid n-a mai rămas, niciun anotimp nu strigă dintr-o gură fără glas?
12.10.2019
Amurguri hialine
Când ceru-ngenunchează spre amurg,
Se stinge un tic-tac în partea stângă
Şi dorurile ţipă şi se scurg
Ca ploile ce nu mai ştiu să plângă.
Ai crede că se-opreşte timpu-n loc
Şi veşnicia-ţi cade la picioare,
Plutesc miresmele de busuioc
Şi înfloreşte ruga în altare.
Doar vântul mai adulmecă un ram
Şi în tăcere îi desprinde straiul,
Coboară-n mine-o Evă şi-un Adam
Şi în amurgu-acesta eu sunt raiul.
Întind o mână să gonesc un nor,
Ce îmi umbreşte genele de vină,
Amurgul se ascunde prea uşor,
Când noapte-l vitregeşte de lumină.
E-o clipă de tăcere-n care simt,
Că-s mai presus de orice şi oricine
Şi chiar de ştiu că singură mă mint,
Îmbrăţişez amurguri hialine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu