Ionuț-Tiberiu Balan: plângea ploaia ploilor prin ploi

plîngea muntele în culori
mai șterse
mai surde
plîngea ploaia ploilor prin ploi
de se cutremura orfanul
că aude
vocea mamei prin urechea lumii

altă plîngere îți cresta pieptul
curgea rîul liniilor din palmă
și-ți inunda tîmplele

aveai să-mi spui că nimic
nu există-n afara luminii care te cheamă
iar becul meu galben nu-ți amintea
decît de vîrful degetelor îngălbenite
de-acum cîțiva zeci de ani

Ionuț-Tiberiu Balan