Strada fără nume
autor, Cristina Tunsoiu
Eu locuiesc pe strada fără nume...
Nici n-a avut sau poate l-am uitat,
M-am rătăcit stingher prin astă lume,
Și visele atunci au încetat!
Pe strada mea, așa necunoscută,
Mai locuiesc și alți necunoscuți...
Ce trec prin viața searbădă și slută
În case mari și gri stau zăvorâți!
Căci oamenii sunt triști și împovărați,
Nici nu mai știu ce este bucuria...
De griji și de nevoi sunt măcinați,
Și au uitat să-și spună bună ziua!
Aș vrea să torn o pată de culoare,
Chiar pe vecinul trist de vizavi,
Sau o petală ruptă dintr-o floare...
Ca să zămbească-n fiecare zi!
Apoi chiar bunicuței de la colț
Cu ochi ca două picături de cer,
Ce iese doar în zilele cu soț
Un an din viață, aș vrea să îi ofer!
Apoi femeia, mamă a trei prunci..
Ce zilnic cară plase făr' de odihnă,
Văd lacrimile ades în ochii seci,
I-aș dărui un ceas măcar de tihnă.
Și-aș transforma poverile în flori,
Și firimiturile în proaspeți cozonaci,
Pentru micuții ei, ce dulci comori,
Iar lacrimile în roșii flori de maci!
Încet, încet s-ar mai schimba ceva...
Făcăndu-le o mică bucurie,
Iar strada mea, altfel va arăta,
Și am numi-o simplu... ,,Omenie"!
25/31/08. 07.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu