Într-un spațiu mioritic,cu salcâmul
înflorit,
Plâng mușcate la fereastră ca un copil
părăsit;
Ani pribegi decând plecară în albastru
infinit
Doi bătrâni la altă casă,la doi metrii
sub pământ,
Ozeiță rândunică,cuib la streșini
și-a făcut.
Și de-atunci, ea și copiii, cuibul nu și-au
părăsit.
Casa mea cu streșini plânse ,și cu cuib
de rândunici
Dormi în tainele ascunse,noi n-am dat deloc
pe-aici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu