Azi, plâng păpuşi, la-nchise uşi, să ceară drept la viaţă,
S-au săturat, m-am săturat să fiu doar o paiaţă.
Am ochi frumoşi, dar găunoşi, şi chiar de sunt albaştri
Sticlesc tăceri, printre năieri de undeva din aştri
În părul des îmi prinde-ades un păpuşar cunună
Dar nu m-ating lumini când ning în nopţile cu lună.
În braţe strâng, ca iele-n crâng iluzii de mătase,
Nu simt nici dor şi nu mă dor nici iernile din oase.
Pe glezna mea de catifea, sărutul de m-atinge,
Orice fior rătăcitor, sub pielea mea se stinge.
Şi de-ai putea-n tăcerea mea, să pui un pic din tine,
Un vis cu noi, un dans în doi, să-mi tremure-n retine.
Nu cer averi, decât un ieri, spre mâine să mă ducă,
Căci eu n-am timp, nici anotimp şi sunt doar o nălucă.
Mereu la fel, fără vreun ţel şi doar o noapte lungă
Mă-nghite iar în calendar, c-o moarte grea pe lângă.
Azi, plâng păpuşi, pe după uşi, de dorul de vitrine,
Treceai ades, (m-ai fi ales?), şi te uitai la mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu