nu cad în beznă,
grădinile rămân suspendate peste timp
ca o lumină peste plumburiu.
În toamna ce vine, cu margine
de toleranță, te iubesc veșnicie.
O neprihănire de galben tocmai
a revigorat firea cu dorințe.
Noiembrie nu este o pustiire ci doar
o nostalgică zidire.
Când te-am iubit erai o frunză
și eram speranță.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu