Ionuț-Tiberiu Balan: Poezie

de-ai ști ce ușor e să îmbătrînești intrînd cu privirea

în ultima lumină stradală de pe strada ta
pînă la poartă mai sînt 50 de metri de întuneric pur
poleiul marchează începutul unui dezastru
alunec șidau cu fruntea de marginea balconului

am ațipit, sînt puțin obosit, am băut cîteva pahare de vin

dintr-o sticlă de cinci litri luată de la crama aia mizeră

orice oraș are crama lui

bidonul ăsta îmi aduce aminte că obișnuiam să merg la izvor cînd eram copil

doamne, ce somn m-a prins așa deodată

te superi dacă

prea tîrziu, sînt la foișor, am cărat mașina de scris după mine

a dracului de grea și nici nu o pot folosi, am uitat că trebuie să-i schimb tușul

și-mi scot un carnețel umed la colțuri de la buzunarul drept

iar în cel stîng, cel rupt, mi-a încăput o bere ieftină care s-a și încălzit de cît timp mă tot plimb

așa

între zile

ce cald e aici! deschideți ușa larg, mai larg

să iasă și fumul de țigară

nici septembrie nu e și 18 grade sînt mai mult decît suficiente

ca să adorm după

un

mă deranjează pătura la picioare, am tălpile reci

asta ar putea să fie ultima iarnă, citisem o poezie astfel

că nu există putere mai mare decît

nu îmi mai amintesc de aici, oricum - n-am mai recitat cu adevărat

de cînd fugeam dezbrăcat prin camere și rodeam cartofi aproape cruzi

și-mi desenam pe brațe flori și tot pomeneam de nichita

și nu puteam să-i recit o poezie cap-coadă

parcă aș mai închide ochii

poate doar o

secundă