Ciobanu Mihai:Singur

mă joc cu iubita mea din copilărie
de-a v-aţi ascunselea printre coastele mele fierbinţi
şi cădem în vis precum fulgii aceia cât oul de prepeliţă
în iernile abundente din copilărie
un inorog ne plimba printr-un crâng
în care crengile erau versuri albe sub clar de lună
totul se petrece în măseaua de minte a unei amazoane nebune
noi doi alunecând silenţios pe iţele colorate ce-asigură structura universului
haiducim printre versuri
tu călare pe iapa ta albă şi strălucitoare
eu pe armăsarul meu pur-sânge negru-metal
te sărut pe coapse şi te privesc intens
să mă hrănesc cu plăcerea de pe chipul tău
şi ca să te cutremuri de plăcerea din ochii mei
stau în echilibru fragil pe acoperişul lumii
împrăştii fantasmele din sufletul meu
peste acest schelet descărnat
umplu acest vis cu singurătatea mea
cine ştie ce păcate ispăşesc arcuind pădurea urduroasă
şi de ce pescăruşii plâng atât de trist sub lumina lunii
ascult pădurile cum ghemotoc se vaită
ce-ai fi cu mine de-ai veni?