Muzeul Național al Literaturii Române este gazda lansării volumului de poezie „Nuduri şi semne”, Editura Rafet, semnat de Ionuţ Calotă, joi, 26 septembrie 2019, de la ora 17.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Volumul a fost recent premiat la Festivalul „Titel Constantinescu” de la Râmnicu Sărat,. Invitați: Constantin Marafet, editor, şi Daniela Toma, poetă.
Lansarea oferă lecturi experimentale, muzică reinterpretată, „nudificarea” unei damigene de vin şi o „exploziţie” de colaje poetice. Proiectul de grafică numit Imperfect reunește câteva dintre lucrările Danielei Toma, un exerciţiu personal, metaforic şi abstract, în acelaşi timp, un discurs de semne care ţine locul celui liric, pe tema volumului, numitorul comun fiind acela de recuperare a sensibilităţii şi a altor forme de exprimare artistică.
Ionuț Calotă (n. 1964, Bucureşti) este membru co-fondator al Cenaclului de urgenţă din Bucureşti, în 2014, co-organizator al unor evenimente precum: Campionatul Naţional de Poezie, Gala Poeziei de Dragoste, Târgul de carte Book-Tik, Revelionul Poeţilor, Turneul Naţional „Poezie de Colecţie”, campania „Adoptă o Carte!”, tabere de poezie, concursuri literare, lansări de carte şi alte diverse serate literar-muzicale. În 2019 a lansat revista literară Monitorul de Poezie pe care o coordonează ca director. A publicat poezii în volumul personal de debut „Cum să supraviețuiești în dragoste”, Editura Art Creativ, 2017 (ediţia I), 2018 (ediţia a II-a). A primit numeroase premii literare: Premiul de debut la Festivalul Naţional „Virgil Carianopol”, Premiul de debut la Concursul național de volume „Poezia – Oglindă a sufletului”, Premiul pentru volum la a XXX-a ediție a Concursului Național de Literatură „Eminescu la Oravița” şi Premiul de debut al Editurii Art Creativ, în volumul Manifest pentru globalizarea poeziei, Editura Eurostampa, 2018 (carte unicat, cu traduceri în 14 limbi străine), în volumul Cum am salvat lumea, Editura Sitech, 2018 (include şi alte genuri literare), în volumul semnat de doi autori „Ziua când am semănat cu tine”, Editura Art Creativ, 2014, împreună cu poeta Daniela Toma (locul 4 în topul Bookaholic).
(sursa, facebook)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu