Melania Cuc, pictură și poezie

MĂNÂNC PE GENUNCHI

Eu sunt casa.

Eu ţin soba cu plita încinsă.

Palma mea-i aburindă

şi doar ciozvârta din carne de miel neînţărcat

Mai are curajul  de-a merge de-a buşilea

În jurul meu

 De trei ori

Cerându-mi

Apă.

Ţi-am iertat demult sărutul

Moarte

Şi locul  e liber

 Între lungul şi latul

Spin

Pe care nu-l revendică nimeni.

În coroană nu am nume,

Nu am număr, nu am prieteni

Cu care să joc tabinet în acele după-amiezi

Când dibuiesc toate parfumurile din alifiile

Extrase din lemnul crucii

La care

Îmi plec capul

Pentru ca ştiutele şi neştiutele mele păcate

Să se picure, să se piardă

În iarbă.

Mănânc de pe genunchi

Simt  gustul ploii trecute

Şi te strig cu silabe ce nu au cum

Să evadeze din creier.

E pace relativă în cercul de cretă,

Casa e casă

Masa e masă

Doar imaginea pe care o decupez  din ziar,

Îi dau formă de avion

Ce-şi ia zborul, iese prin fereastră,

Face înconjurul grădinii

În care

Plouă întruna de ieri dimineaţă.

——————

Melania CUC

Bistriţa, decembrie 2017