Dan Casuneanu: Versuri

Mă pierd din peneluri, stau lipit de pământ                                                
vântul își leapădă cămașa unde sunt
incandescent, soarele țese brocartul de rouă
un colaj pastelat din florile nopții
hrănesc rând pe rând puii din cuib
un bursuc mângâie firele de grâu
îmi dau cât de cât un indiciu
neghina se înmulțește năvalnic
unul intră și iese din mine fără să-l văd
clocește în aer, reușesc să sparg coaja
și totul înverzește până sus, consistent
între canelurile câlțoase de carpen
și crenelurile albe de fluturi ale garnizoanei.
Dan Casuneanu