George Terziu: Sfârșitul unui poet dubios

De când am murit e pace în România

Cred că eram un tip dubios

Serviciile secrete se interesau de mine în fiecare seară

Dădeau rapoarte, se primeau rapoarte

Numai eu ştiam declinarea verbului a simţi

Numai eu înţelegeam răsăritul şi apusul

Dar mi-a intrat un cui în talpa

Cuiul fundamental prezis de Einstein

Am dat apoi în starea de triunghi şi am murit,

Lăsând pe toţi cu gura căscată

S-a vorbit la moartea mea, ca şi la alţii

Uite domnule a murit George Terziu,

vai, era o valoare

Şi m-au dus la cimitir

Printre mii de oameni de neînlocuit

Morţii noştri lucrează pentru naţiune

Emit legi şi decrete ciudate

Ne trimit veşnicii să nu ne fie frig

Ne trimit sărbători inutile

Ne trimit Moş crăciuni enervanţi

Ai zice că lucrează pentru companii multinaţionale

Pentru masonerie,

Dar ei sunt doar departe, neştiuţi

Pe câmpuri mirosind a scorţişoară

Şi ape duhnind a palinca

Morţii noştri au murit de prea multă tăcere

Şi alţii vorbesc în numele lor