În “ Hronicul şi cântecul vârstelor” se receptează la Lucian Blaga o satisfacţie metafizică peremptorie, creată de sindinamica investigării şi identificării concretului în universal și a temporalităţii în fatum. În cele din urmă, graţie trecerii sale translative prin “ locuri de mister “, calea unei polarităţi energetice şi spirituale sistemic-antinomice..., ieşirile din acest mister sunt primele determinante structurale noetice,corespondente primelor dimensionări fenomenologice promistere, evidente în fragmentele de text, precum ”(…) răzbăteam uneori în livezi cu linişti ce n-au fost parcă niciodată sparte de cineva “ sau ” (… ) trezeau în mine o luciditate nouă faţă de care fantasmele terifiante se prăvăleau sub plugul conştiinţei”. .. Sunt acele cadre gnoseologice inițiatice configurate în livrescul determinismului epistemologic tot mai implicat cu care filosoful va reuşi să depăşească, într-un scurt timp, simplele relaţionări ontologice şi imagistice, bucuriile primului venit şi o anumită ataraxie, în limite iraţionale, pe care le exprimase, până atunci, în volumul “ Încercări filosofice”, Editura Facla, 1977, segmente ideatice fără prea multă exuberanţă şi cromatică filosofică. Cu siguranţă, magnetismu-i genuin livresc va determina sindinamismul trecerii sale la construirea unui sistem filosofic autentic, configurat cu baza noezică în multele sale studii speculative, laborioase, pe care acesta le va efectua și cu care își va configura și consolida sistemul său filosofic. Lucian Blaga a perseverat şi a reuşit, până la urmă, geneza unui concept ontologic funcţional, cu referinţă fenomenologică sensibil-imaginară şi raţională în templul misterului, uzitând de mijloacele logice de cunoaştere rational-intelectivă şi de mijloacele proprii de natură aletheică, supra-logică și cel de minus-cunoaştere.
Reformulând obiectivele gândirii blagiene în conceptul categorial de cunoaştere - atât axiologică, ca diferenţiale pozitive leibniziene, cât şi cele existenţial - panteistice - spinoziste, acestea sunt larg şi adânc abordate de filosof, și în mare măsură soluţionate prin formalizarea unor termeni liberi din ecuaţiile sistemului noetic al incognoscibilităţii fenomenologice. Soluţiile sunt elaborate şi grupate în cele două volume de valoarea cel puţin a operei kantiene, intitulate Trilogia cunoaşterii" și “Trilogia valorilor”, cu extindere la filosofia culturii “, precum şi în “ Trilogia cosmologică”. Cele trei studii filosofice ample se constituie laitmotivul conceptual triadic şi quadrat, orientat într-o operă ce îl remarcă şi îl individualizează în spiritualitatea europeană, conferindu-i lui Lucian Blaga, un loc binemeritat pe podiumul filosofiei româneşti şi universale...
Pornind , în principal , de la formulele fizicii şi metafizicii aristotelice, precum şi de la dezvoltările neoraţionalismului kantian, Lucian Blaga realizează serii de speculaţii creatoare şi de revelații promistere, reuşind să definească, intuitiv bergsonian, substanţa existenţialului sensibil imaginar în retorta-creuzetului spiritual – raţional, ca entelechie a formelor materiei galactice, în temporalitate, ca rezultat al diferenţialelor divine spirituale leibniziene cvadridimensionale, induse în mister şi extrapolate fenomenologic pozitiv, pentru a fi luate de aici şi proiectate relevatoriu în sinele fanic şi în criptic. Este un domeniu constatat de filosof ca fiind numai al fiinţelor superioare în raportul lor formal transcendendal, între esenţa materiei şi metaformele materiei superior organizate, proiectate ca fiinţialitate parmenidică, într-un context de determinism cazuistic relativ al spiritului față de material, și care pot să declanşeze funcţionalităţi raţionale ce pot să conducă la revelaţii şi la stingerea inefabilului în relaţia cu ontologicul universal...
Prin receptarea analitică, gradientică a sensibilului şi apoi a interioarelor formelor, a propriului lor câmp spiritual, Lucian Blaga a reuşit un control al fluxului dinamizării stărilor lăuntrice și a extrapolării acestora în eternitatea universalului, al magnetismului individual şi universal, să determine întreg spectrul categorial existenţial de natură antinomică, coordonatele misterului din sensibilul catabazic şi nivelul universal al abisalului din lăuntricul anabazic, ca fiind stări sistemice cartezian - spaţiale unice, iar raţionalul să-l identifice ca un dat, ca un principiu ontologic holistic al întregului existenţial fizic și metafizic, fie şi fenomenologic sub raport imaginar- estetic, fie şi numenologic, al identităţii şi cunoasterii sinelui în universal.
Opera blagiană infuzată, prin stoicismu-i caracteristic, de ideea determinismului biologic şi mecanicist - mathematic, graţie studiului newtonian realizat de filosof asupra magnetismului mişcării astrale continui, faptului că a penetrat sistemic și gravitic în conceptele clasicismului filosofic, graţie propagării valenţelor cunoaşterii în structurile fizice metagalactice infinitezimale și infinite în sinteze de concept, a reușit să genereze o epistemologie a cosmicului cu caracterul său diacronic şi sincronic - constituită ca armătură de principii ontologice în complexul de relaţii şi de reflexii asupra activităţilor şi condiţiilor umane interpătrunse şi culisabile în identificarea emergenţelor entive cât şi holistic, în deconstrucţia unicităţii...
Grupuri tot mai largi de admiratori ai operei blagiene încearcă să recepteze şi să asimileze la filosof o fenomenologie promisteră la cotele sale autentice şi majore, apriori, având ca ambază şi releveu speculaţiile şi experienţa filosofilor clasici antropologi şi existenţialişti, începând cu Aristotel, continuând cu Leonardo Davinci, Galilei, Descartes, Spinoza, apoi cu David Hume, Malbranche, Locke, Kant, Hegel, Spengler, cu fenomenaliştii husserlieni de formaţie pozitivă şi cu intuiționismul lui Bergson, ultimul cu filosofia sa dualistă, de conflict permanent între forța vieții (élan vital) și lupta lumii materiale, ca entități independente în spațiul intelectiv, de luptă împotriva acelor forțe determinate de intuiție şi care provin din instinct, oferind o idee de universalitate axiologică despre forța vieții, cea care străbate toate ființele...
Fenomenaliştii husserlieni de formaţie pozitivă, dar şi fizicaliştii neopozitivişti – scientişti, începând cu fizicaliştii metateoreticieni ai şcolilor scientismului modern propagat de Cercul de la Viena, durat şi de cercetătorii naturalişti ai Şcolii filosofice de la Marburg , au avut o influenţă notabilă asupra abordării gnoseologice de către filosoful nostru asupra existenţei în dualitate - antinomică, toate conceptele acestor gânditori fiind cunoscute de Lucian Blaga, amplu analizate şi mai mult sau mai puţin acceptate ori criticate de acesta în studiile sale atât de elaborate pentru construcţia noului său sistem.
Un merit incontestabil al filosofului român este acela de a fi reuşit să delimiteze în Kant originea scientismului, iar pe baza dezvoltărilor teoretice şi a experienţelor creatoare postkantiene, să participe cu unele teorii şi concepte onto-epistemologice la construirea unei cosmologii fizicale într-un spirit nou, postnewtonian pe structura sistemului logico - matriceal wolfian, introvers-noetic și să realizeze prima critică la “ Critica raţiunii pure “, o critică logico-formală a subiacenţelor existenţiale - juxtapuse contiguului sau discontinui de diferenţiale ale spaţialului material - spiritual în aletheia spaţialităţii universale şi o exegeză asupra finitudinii. Cu aceste concepte filosofice-fanice de adevăr, existenţă şi de temporalitate, abordate mai întâi cu succes de Kierkegaard şi cum vom vedea, în postblagian, și de logicianul filosof Anton Dumitriu, Lucian Blaga pune bazele primei epistemologii a metafizicii cu premise şi concluzii intuitive- subiective şi imaginare, dar destul de incerte în decriptarea şi identificarea în mister a “Marelui Anonim”...
În grupajul de studii filosofice intitulat generic “ Trilogia valorilor” se identifică construcţia celui mai calificat răspuns esoteric la esotericul cauzalitate iniţiatică, aristotelic “ cum e posibilă ştiinţa exactă”, o întrebare pusă de Kant şi care avea rolul de a premerge seriile valorice de teorii din diversele ştiinţe, cum ar fi: teoria geometriilor neeuclidiene, a spaţiilor curbate, teoria cuantelor şi câmpurilor magnetice extraparticulare, teoria relativităţii şi mişcării ondulatorii, agregatelor ioni-cuantice etc…
Tot Lucian Blaga a reuşit să pună în evidenţă la Kant conceptele şi metodele de descoperire a izvoarelor fundamentale ale cunoaşterii: intuiţia spenglerian - bergsoniană, culturală, cu formele ei conştiente, anticipate, raţionale şi aportul reflectării sensibilului în senzaţii, percepţia limitată a perathosului pitagoreic și a concretului în imaginar, repere pe baza cărora filosoful a construit tipul de cunoaştere paradisiaco – parnasianică şi a deschis perspective apofantice asupra cunoaşterii lumii sensibilului şi senzualului, iar pe de altă parte,a abordat psihologic gândirea inteligentă, humeiană şi psiho-conceptele kantiene, expresii ale entelehiei metaformelor pure, pe baza cărora şi-a construit filosoful român tipul de cunoaştere luciferic-raţională.
Pentru tipul de cunoaştere luciferică, Lucian Blaga a folosit ca elemente de ansamblare categorială sistemică: spiritul, conştiinţa şi inconştientul, toate acestea fiind abordate ca diferenţiale existenţiale în structuri noetice cvadridimensionale, uzând în primul rând de categoriile cunoaşterii abisale - prin abordarea lor anabazică, în temporalitatea acestora, preluate în mare parte de la Hegel ca şi corespondente ale evoluţiei pozitive a existenţialului material metagalactic, categorii fenomenologice identificate în extinderile paradisiace - narcisice şi parnasian–orfice, cele abordate filosofic–structural pentru prima data de Aristotel. Prin descoperirea sau, mai bine spus, prin delimitarea spaţial-temporală a celor două izvoare ale cunoaşterii: paradisiac-sensibil şi luciferic - raţional şi prin încadrarea categorială a acestora în sistemul filosofului român cu specificitate funcţional-matriceală, într-o configuraţie arhitectonic – raţională, a fost disipată pentru totdeauna starea de conflict din punct de vedere epistemologic-metafizic între senzualiştii (paradisiaci)şi raţionaliştii (luciferici). Aceste două concepte ale cunoaşterii diferenţiale, eterogene prin natura lor, nu au fost reductibile în sistemul său, unul la celălalt, dar, prin studiile întreprinse, în special în domeniul categoriilor abisale şi misterului, în esenţă categorial- antinomice, a concluzionat o egală însemnătate a celor două tipologii filosofice, ca realităţi şi abordări fenomenologice,și ca problematici ale ontologiei universalului și revelări gradientice ale metafizicului în sistemul filosofic blagean.
În contextul delimitării şi înserării funcţiilor categoriale sensibile şi abisale şi al determinării coordonatelor spaţial- temporale ale universalului, Lucian Blaga a definit cunoaşterea în ansamblul structurilor sale pe intervalele cuantic- corpuscular și cosmic- metagalactic, dar tot atât şi în holismul infinitizimal subcuantic populat de nonfiinţa în fiinţa concretă constelar- cardinală în starea de plasmă eterogenă, neuniform distribuită spaţial şi temporal, discontinuă şi culisabilă în interiorul spaţial, promovând ideea de realitate pe domeniul spaţial al unor cardinali care includ între ei lumea lucrurilor concrete dar discontinui ce nonfiinţează şi magnetizează, apoi în dimensiunile lor fizice și spiritual-gnozice, în devenire. Când intuiția percepe realitatea timpului, durata se exprimă din punctul de vedere al vieții scalar şi vectorial în concret și în imaginar, dar nu se poate divide sau măsura în stările interioare estetice. — Rezultatele acestor asocieri sunt complexiuni ale intuiţiei senzitive şi gândirii conceptuale, concluzii la care ajunge Lucian Blaga prin analiza atentă a teoriei kantiene cu privire la rolul ştiinţelor exacte în cunoaşterea senzitiv- raţională şi prin deducerea din aceasta a faptului că natura s-ar orienta după legile pe care spiritul uman şi le-ar impune ca judecăţi “ necesare şi general valabile, ştiinţelor exacte “, rezultate din aplicarea unor intuiţii şi unor concepte categoriale verificate ontologic şi noetic în socialul august-comptean.
De fapt, obiectivul acestui studiu hermeneutic este cel al decelării fenomenologicului și gnoseologicului universal și ţine de structura generală a spiritului uman, găsind la Blaga acel teren epistemologic, al metateoriilor de cunoaştere... În sprijinul studiilor sale speculative, Blaga va readuce în prim plan senzualismul englez, analizele neopozitiviste întreprinse de David Hume în legătură cu conceptele fundamentale intelective ale “ substanţei” şi ale “ cauzalităţii” spontane şi instituite, acele concepte care au preocupat şi au influenţat creator critica filosofică kantiană. Pe toate acestea gânditorul român le-a expus şi supus unei examinări atente, profunde şi le-a individualizat în seria conceptelor categoriale fundamentale asupra universalității ontologice. Abordarea existenţialului din punct de vedere categorial i-a facilitat descoperirea unor structuri noi şi un conţinut diferenţial pozitivist care depăşeşte datele simţurilor, potenţialul de receptare analizatorie, chiar şi raţională a sensibilului, fiind perceput ca perathic, determinat de limita sensibilităţii structurii materiei receptoare a fiinţei umane. Toate acestea, pentru a identifica în cadrul existenţial al misterului proprietăţile esenţiale şi legăturile cele mai generale ale obiectelor şi proceselor realităţii obiective în devenirea spaţial-temporală sindinamică pozitivă, într-un paralelism sau interferenţă materială cu spiritul în forme pure sau în ipostazele respingerii lor duale triale sau guadrate, pe intervalul de la misterul abisal universal, cardinal, la totul posibil.
În cognoscibilul categorial trebuie reţinut, din conceptul blagian, faptul că toate categoriile naturii sensibile ori abisale sunt operante asupra simţurilor şi îşi au geneza într-o inteligenţă individuală, dar nu sunt acoperite în totalitate de potenţialul de receptare- limitat al simţurilor individuale, fiind deci și subiective.
Interpretându-l pe Kant, Lucian Blaga se detaşează de acesta asupra conceptului de cunoaştere raţională imediată şi susţine intuitiv că obiectivitatea categoriilor abisale s-ar putea evidenţia doar printr-un miracol sau ca produse pure ale divinităţii, zămislite şi semănate direct în spiritul uman. Kant consideră conceptele categoriale ca fiind “apriori” şi funcţii inerente, congruențe ale intelegenţei umane, le distribuie “subiectivitate” şi, apoi, “ necesitate” şi “ generalitate”, pe când Lucian Blaga le consideră părți holistice ale imperiului ontologicului, al existenţialului universal, al microcosmosului cu magnitudini intra și extra particulare care transcend în universal şi rămân în continuare ca neinvestigate, puterea de receptare a concretului prin sensibilul uman fiind limitată în mister... De aceea, în condițiile relevate, determinarea unor noi principii şi elemente de geneză rămâne pentru cunoaştere doar o ipoteză bergsoniană, ce nu poate fi încă demonstrată, decât numai intuită.
Intuiţiile realizate, astfel, poartă amprenta aleatoriului, rezultat al unor raţionamente silogistice de completare gnozică a multiplelor valenţe libere în structurile neuronale umane şi realizarea unor selecţii de inducţie în cortexul imaginar, de reflectare- extrapolare cosmică a unor termeni în ecuaţia universalului, deducerea prin relaţionare a adevărului genezei universale din necunoscutele apriori ale limbajelor metafizice luciferic-abisale, în speța teoriei perathosului pitagoreic.
Conceptul categorial de cunoaştere pentru Blaga este, în principiu, expresia apercepţiilor transcendentale induse în forma organizată a eului gânditor cu posibilităţi de desfinire şi de desmărginire a conştiinţei în devenire, cu tendinţa de depăşire a limitelor cunoaşterii... De la acest nivel de investigare, în fond kantian, pornea şi Hegel în elaborarea idealismului obiectiv, a dialecticii categoriale de cunoaştere pozitivă - analitică, sintetică și antitezică, pentru care nu s-a ferit să uzeze de reacţiile antinomiilor existenţiale și de inducerea combustiilor entropice ale unor categorii de genul: substanţă, câmp bioelectric și magnetic şi spiritual, energie, precum şi de surprinderea acestora în rivalitatea lor cosmică duală, antinomică, ori în forme de coabitare şi de susţinere în magnetismul mişcării relative a spiritului generalizat în materie, făcând astfel înţeleasă funcţia, auzit şi urmărit îndeaproape motorul mişcării diacronice şi sincronice a universalului în infinitățile sale fizice și noetice metagalactice, în sens scientist-pozitivist, dar neluînd în calcul limitele structural fenomenologice ale peratologicului uman.
În studiile întreprinse asupra celor două tipuri de cunoaştere, filosoful accentuează propensiv discontinuitatea cunoaşterii în orizontul lumii sensibile pentru deschiderea obiectuală a orizontului misterului, în vederea revelării acestuia în climaxul spaţialităţii gradientice şi ondulatorii, în variabilitatea polifactorială și în destrucția misterului. Se realizează hiatusuri, discontinuul autoconservării, ca urmare a abordării directe a lumii sensibile şi a relevării ei prin seria de plăsmuiri teoretice, rol al fizicalismului şi al scientismului neopozitivist, ideatici noetico-ontice promovate și de B. Russel, L. Wittgenstein, R. Carnap, H. Reichenbach, A. Ayer şi de funcţionaliştii și structuraliștii fenomenologi contemporani în actul cunoaşterii.
Lucian Blaga sesizează sensibilul ca fiind pentru ştiinţă ”numai un prag de pe care se încearcă salturi în mister şi nu singura realitate”, aşa cum sunt prezentate fenomenologic obiectele cunoaşterii, ca simple aparenţe de pozitivismul pur al lui Mach, ori de neopozitivismul şi ficţionismul lui Waihinger. Ştiinţa este, după filosoful român, rezultatul unui < proces infinit al gândirii “posteriori” care, prin etape gnozice categoriale, procedează(…) evoluţionist, spre constituirea unui dat problematic > cu rolul distrucționist în câmpul misterului. Acesta este, în fapt, şi conceptul şcolii lui Heinrich Rikert, de la Baden şi conceptual argumentativ al Şcolii lui H. Cohen, de orientare logico-formală, al Scolii de la Marburg în teoria cunoaşterii istorice, concept de care uzează filosoful român atunci când abordează analitic cel de-al doilea tip de cunoaştere, abisal-luciferic, reuşind astfel să separe cele două orizonturi ale cunoaşterii şi să disocieze sincretismul relativ pronunţat, al cunoaşterii categoriale de tip kantian și să reveleze spațialitatea ondulatorie. Acel “ dat problematic” este “ indeterminatul” infinit depărtat sau infinit apropiat, a cărei determinare este tocmai ţinta infinită a procesului de gândire conceptuală iar, în acest proces, categoriile abisale inconştiente apar ca o necesitate dialectică, istorică (Sc de la Baden), modelează plăsmuirile ştiinţifice, problematicul cunoaşterii adevărului prin elementele aletheice sincategoriale, încercându-se nu mai puţin şi disocierea obiectelor, ajungerea evolutivă la părţile ascunse ale acestora, la desfinirea fiinţială parmenidică şi la revelarea posibilă a misterelor, la determinarea indeterminatului. Ori, pentru fundamentarea categorială a acestui tip de cunoaştere şi pentru determinarea coordonatelor spaţiale a părţilor ascunse ale obiectelor se acţionează, desigur, asupra variabilității câmpului de forţă al misteruluiui.
Lucian Blaga a proiectat şi a construit, astfel, și pe baza studiilor categoriale întreprinse de Kant, a idealismului hegelian revolut- dialectic şi a studiilor categoriale de concept elaborate de Ernst Mach şi de Friedrich Nietzsche, precum si pe baza atomismului logic husserlian, un nou sistem de cunoaştere, acesta referenţiat la sensibilul conştientizat, culturalizat şi la abisalul imaginar stilistic, singular ori interferat, până la cel, în fond, variabil quadrat, cu totul original.
Să mai amintim că pentru stabilirea tipurilor de cunoaştere, Lucian Blaga s-a folosit şi de observaţiile lui Haeckel privind cunoaşterea relativă a concretului material şi spiritual, de cazuistica fenomenologică, de studiile teleologice pragmatice lamarkiene şi de evoluţionismul darwinian, teorii pe baza cărora se elaborase legea fundamentală a biogeneticii, formulată de Haeckel, lege conform căreia “ ontogeneza este scurta recapitulare a filogenezei “. Astfel, folosindu-se de osatura coordonatelor geologice, paleontologice, fenomenologice şi biologic-praxiologixe, ca recuzită filosofică, marele gânditor român a realizat serii de raporturi categoriale şi a determinat stilistic reperele axiologice ale marilor sale construcţii ontologice, în principiu dialectice, cu propensiuni în matricea stilistică variabilă a misterelor.
În fundamentarea sistemului, Lucian Blaga ţine să precizeze în nenumărate rânduri că ştiinţa cunoaşterii determină liniile de forţă ale câmpului stilistic în coordonate categoriale sensibile şi abisale, o interpretare în plan metafizic a cunoaşterii, care depăşeşte simpla analiză logică–metodologică şi epistemologică a conceptelor categoriale clasice. Aici se va referi, în principal, la categoriile ontice de unicitate - personalizare, multiplicitate, substanţă, cauzalitate spontană şi instituită, la discontinuu, diferenţial, apoi la spaţiu şi timp, la gravitaţie şi mişcare, în formele lor unice - holistice, duale în plan dialectic şi triale în spaţialitatea trinitar revelatorie, forme diferite care crează posibilitatea de obiectualizare şi de depăşire a câmpului categorial sensibil, pentru a conduce la orizontul spiritual psihologic freudian evolutiv, al misterelor, construit pe coordonate abisale, la dimensiuni transcendente axiologic-divine, cu disponibilităţi umane ascendente, de sustentare axială în planul anabazic stilistic-abisal al cunoaşterii.
Prin această teorie, considerată superioară teoriei cunoaşterii kantiene, uzând de compexul procedeelor de deducţie, inducţie şi intuiţie, promovate de neopozitiviştii neokantieni scientişti, Lucian Blaga este exponenţial, cu siguanţă, un referenţial ideatic al acestora, prin ruperea liniilor de forţă principale ale câmpului stilistic promister şi deschide hiatusuri spre descifrarea cripticului abisal – aparent. Plăsmuirile teoretice ale filosofului au reuşit să penetreze adânc problematica cunoaşterii în spaţiul imaginarului, cu perspectiva unor revelaţii mult înafara lumii sensibile, spre entelechia formelor şi infailibilului raţional divin.
Receptarea eclatantă a modurilor existenţiale şi a structurilor categoriale ale celor două tipuri de cunoaştere, paradisiacă şi luciferică sub imperiul magiei stilistice, studiile sale logico-analitice elaborate, superioare altor epistemologii ontologice şi utilizarea categoriilor stilistice pentru modelarea, direcţionarea şi amplificarea angajării spiritului uman în imaginarul revelării misterelor, conferă lui Lucian Blaga dreptul de originalitate a sistemului Gheorghe APETROAE, Sibiu.
Acest studiu a fost publicat în anul 1992, în volumul de eseuri intitulat “Despre neînceput”, Editura Hermann , Sibiu. Apărut şi în revista de cultură“Interferenţe”, nr. 5, iulie 1998, Gheorghe Apetroae, Sibiu și în spațiile on-line.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu