martie locul în care aș vrea să fii
ce vrei să-ți aduc
nu vreau nimic
tu
îmi ajungi
nu vreau nimic
tu
îmi ajungi
pleacă vine
și descoperă o femeie
locuită de mine și de timp
nu e gelos
totuși
i-ar plăcea să nu-l găsească
săpând în carnea mea
carnea lui
și descoperă o femeie
locuită de mine și de timp
nu e gelos
totuși
i-ar plăcea să nu-l găsească
săpând în carnea mea
carnea lui
mă iubește
cu minutele lui
cu ticăitul lui
cu felul lui
de a se()duce
cu minutele lui
cu ticăitul lui
cu felul lui
de a se()duce
adu-te pe tine
adu-te
dragostea e unicul lucru pe care
vreau să-l afli
lângă mine
adu-te
dragostea e unicul lucru pe care
vreau să-l afli
lângă mine
Vladut Constantin
Cât ţi-ai dorit să mă vezi ridicat în picioare,
Dar mai simt şi-acum mirosul de griş cu lapte şi felia de pâine cu unt,
ce mi-o întindeai plină de dragoste.
Nu ştiu, mamă, cât m-ai iubit, c-ai mai adus copii pe lume,
Dar ştiu că inima ta trăgea clopote când nu ştiai unde sunt.
Iar timpanele mele speriate îmi fugăreau paşii spre casă.
Nu ştiu, mamă, cât ţi-ai dorit să mă lumineze şcoala,
Dar mai simt şi-acum mângâierea ta blândă pe creştet, iar obrazul înroşit
Se mai arată-n oglinda vieţii cu sărutul tău lipicios, când plecam să mă deştept.
Ochii tăi umezi şi blânzi de căprioară încă-mi mai joacă-n retină,
Când îmi aruncam în fugă ghiozdanul pe pat, zâmbind a fericire,
Strigând înfrigurat: mi-e foame, mamă!
Nu ştiu, mamă, cât ai suferit când n-am fost lângă tine,
Plecat în lume ca să-mi fie bine, dar ştiu că m-ai aşteptat acasă
Cu răbdarea unui melc să mă întorc.
Mai aud şi-acum: băiatul meu, te-ai întors? Hai să mănânci!
Ţi-e bine?
Nu ştiu, mamă, cât ai bolit când nu era nimeni să-ţi aducă mângâiere,
Dar mai simt şi-acum binecuvântarea ta liniştită, nepreţuită de suflet.
Nu ştiu, mamă, de ce am venit pe lume, poate să-ţi bucur inima, să te împlinesc,
Dar ştiu că îmi trag rădăcinile din tine şi din mama mamei tale şi că rodesc în timp.
Nu ştiu, mamă, cât te-ai frământat când m-ai văzut nefericit,
Dar vedeam drumul spre rugăciunea inimii tale urcând către cer.
Nu mai ştiu, mamă, cum eram când strigam după tine,
Dar văd şi acum braţele pline de dor cum mă înveleau şi mă-ncălzeau cu privirea.
Nu mai ştiu, mamă, cum te chinuiai să ne creşti,
Dar porumbelul alb din tine bătea a dragoste, aruncând suferinţa.
Nu ştiu, mamă, nici astăzi, când te strig cu ecoul acestor gânduri,
Dacă îl auzi şi tu?
Dar mai simt şi-acum mirosul de griş cu lapte şi felia de pâine cu unt,
ce mi-o întindeai plină de dragoste.
Nu ştiu, mamă, cât m-ai iubit, c-ai mai adus copii pe lume,
Dar ştiu că inima ta trăgea clopote când nu ştiai unde sunt.
Iar timpanele mele speriate îmi fugăreau paşii spre casă.
Nu ştiu, mamă, cât ţi-ai dorit să mă lumineze şcoala,
Dar mai simt şi-acum mângâierea ta blândă pe creştet, iar obrazul înroşit
Se mai arată-n oglinda vieţii cu sărutul tău lipicios, când plecam să mă deştept.
Ochii tăi umezi şi blânzi de căprioară încă-mi mai joacă-n retină,
Când îmi aruncam în fugă ghiozdanul pe pat, zâmbind a fericire,
Strigând înfrigurat: mi-e foame, mamă!
Nu ştiu, mamă, cât ai suferit când n-am fost lângă tine,
Plecat în lume ca să-mi fie bine, dar ştiu că m-ai aşteptat acasă
Cu răbdarea unui melc să mă întorc.
Mai aud şi-acum: băiatul meu, te-ai întors? Hai să mănânci!
Ţi-e bine?
Nu ştiu, mamă, cât ai bolit când nu era nimeni să-ţi aducă mângâiere,
Dar mai simt şi-acum binecuvântarea ta liniştită, nepreţuită de suflet.
Nu ştiu, mamă, de ce am venit pe lume, poate să-ţi bucur inima, să te împlinesc,
Dar ştiu că îmi trag rădăcinile din tine şi din mama mamei tale şi că rodesc în timp.
Nu ştiu, mamă, cât te-ai frământat când m-ai văzut nefericit,
Dar vedeam drumul spre rugăciunea inimii tale urcând către cer.
Nu mai ştiu, mamă, cum eram când strigam după tine,
Dar văd şi acum braţele pline de dor cum mă înveleau şi mă-ncălzeau cu privirea.
Nu mai ştiu, mamă, cum te chinuiai să ne creşti,
Dar porumbelul alb din tine bătea a dragoste, aruncând suferinţa.
Nu ştiu, mamă, nici astăzi, când te strig cu ecoul acestor gânduri,
Dacă îl auzi şi tu?
***
FEMEII PE CARE O IUBESC
Şi atunci brusc am decis căutarea
Sărut delicat din filmele mute
Curgeau clipe fireşti şi tăcute
Tu mă priveai cu gene pierdute
Calm prevestind nemişcarea
Dacă mi-ai cere, acum, te-aş ucide
Şi aş muri de durere
Aş fi un vânt, aş fi o furtună
Aş face căderi, aş face urcuşuri
Aş face plecări, de mi-ai cere
În ţara mea sunt priviri jucăuşe
Călătorind dinspre munţi
Să nu trezească privirile noaptea
Să nu trezească cuvintele ziua
Şi oameni ce calcă desculţi
Aici vom face coliba albastră
Copaci albaştri şi flori
Păsări albastre şi mere albastre
Iubire albastră pe trupuri albastre
Şi câte-un gri uneori
Dacă mi-ai cere acum, te-aş ucide
Iubito, ca-ntr-un blestem
Nebun de privire, nebun de atingeri
Te-aş răstigni în poem
parcă
ești dusă ești dusă spre mine
asta înseamnă
că poate ești dusă spre ce
va minunat : poate
ai înțeles jocul psiho
logic – în care eu, ca
multiplu de băiat (?!), îmi lipesc toate buzele
flexate spre tine (și tremurând)
părând
a trage o vreme cu arcul... de-aproape
dar nu
atât de curând de curând
***
***
asta înseamnă
că poate ești dusă spre ce
va minunat : poate
ai înțeles jocul psiho
logic – în care eu, ca
multiplu de băiat (?!), îmi lipesc toate buzele
flexate spre tine (și tremurând)
părând
a trage o vreme cu arcul... de-aproape
dar nu
atât de curând de curând
***
TU EȘTI MEREU FRUMOASĂ...
Tu ești mereu frumoasă,
când singură umbli prin pulberea lumii
fără scut și armuri de petale,
rebelă, aluneci cu roua prin gânduri,
cu viața mereu în formă de inimă
te legeni cu timpul, iubire să-i dai...
Tu zbori peste visuri cu straie de zori,
cu raze pe chip aduse din rai,
aduci daruri, măriri pentru lume,
tu, frumoasă femeie fără nume,
ai coborât din înalt hotar cu hotar,
ai adus iubirea și copiii pe lume,
tu ești frumoasă mereu, nobil dar...
Nici cântec, nici vers, nici culoare
nu spun misteru-ți din Dumnezeu,
căci tu ești lună, stele și soare,
tu, femeie-lumină,
frumoasă mereu...
când singură umbli prin pulberea lumii
fără scut și armuri de petale,
rebelă, aluneci cu roua prin gânduri,
cu viața mereu în formă de inimă
te legeni cu timpul, iubire să-i dai...
Tu zbori peste visuri cu straie de zori,
cu raze pe chip aduse din rai,
aduci daruri, măriri pentru lume,
tu, frumoasă femeie fără nume,
ai coborât din înalt hotar cu hotar,
ai adus iubirea și copiii pe lume,
tu ești frumoasă mereu, nobil dar...
Nici cântec, nici vers, nici culoare
nu spun misteru-ți din Dumnezeu,
căci tu ești lună, stele și soare,
tu, femeie-lumină,
frumoasă mereu...
(din volumul ,,Versuri din sticlă", 2019.)
despre primăvară este musai de scris în versuri
frumos rimate
ca la școala de preoți în ordine și disciplină
florile puse de căpătâi literelor
iar fluturii albi
desenați cu mână tremurândă
să nu fie altfel decât un ghiocel ieșit
de sub zăpadă
despre ziua ei
pentru că este primăvară și este recunoscut de ființa tăcerii
oriunde în lume
doar în forme duioase și în nestemate de idei
despre miracol vom cuvânta toți
fără să mai gândim
că 8 martie este o femeie care se luminează
eu
care vin de pe margine și nu destul de instruit
voi uita podoabele de așezat lângă sânul ei
ori forma de surâs de blondă
curtoazie
și voi spune drept primăvara ești tu
femeie
și am îndoieli serioase că dumnezeu în mărinimia sa
de iubire în așternutul serii
ar fi îngăduit șase înfinite așteptări
șase nopți de tăcere
până genunchii tăi să îi sărute
în numele meu de om
***
frumos rimate
ca la școala de preoți în ordine și disciplină
florile puse de căpătâi literelor
iar fluturii albi
desenați cu mână tremurândă
să nu fie altfel decât un ghiocel ieșit
de sub zăpadă
despre ziua ei
pentru că este primăvară și este recunoscut de ființa tăcerii
oriunde în lume
doar în forme duioase și în nestemate de idei
despre miracol vom cuvânta toți
fără să mai gândim
că 8 martie este o femeie care se luminează
eu
care vin de pe margine și nu destul de instruit
voi uita podoabele de așezat lângă sânul ei
ori forma de surâs de blondă
curtoazie
și voi spune drept primăvara ești tu
femeie
și am îndoieli serioase că dumnezeu în mărinimia sa
de iubire în așternutul serii
ar fi îngăduit șase înfinite așteptări
șase nopți de tăcere
până genunchii tăi să îi sărute
în numele meu de om
***
Mama
Mi-e dor de tine mamă şi aş vrea
să fii, acum, când plouă, lângă mine,
s-alungi tristeţea de pe fruntea mea
aşa cum o făceai, fiind cu tine.
Să mergem după lemne amândouă,
acolo, în pădurile umbroase,
să culegem şi ciuperci şi flori
şi să ne-ntoarcem, seara, bucuroase.
S-aprindem focul din surcele-n tindă
fierbând o mămăligă pentru lapte
eu să alerg, voioasă-ntr-un picior
pe lângă focul scânteind în noapte…
Dar unde eşti? Te caut tot mereu,
iar în grădină mai este câte o floare,
fac un buchet, pornesc spre cimitir,
să îţi aprind, cu lacrimi, lumânare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu