Daniel Corbu: Sfaturi de amăgit întunericul

•Pentru cel cu adevărat haruit, împătimit de scris, viața devine doar o formă bolnăvicioasă a literaturii.

•Într-o lume atinsă de morbul apocaliptic, Moartea a rămas singura instituție care mai impune respect.

•Poezia poate începe când un nebun,  ridicând ochii spre cerul plin de stele, spune: Parcă-i sforăitul unui motan!”.

•Poetul nu-i altceva decât o sumă de treceri pe Drumul Damascului.

•Nici măcar nu mai ai un șoc atunci când realizezi că lumea s-a săturat de lume.

•Poezia e Haosul condamnat la visare.

•Inspirația, ce fenomen acaparator! Ca o fecundare.

•De ce-aș mai aștepta vreun mag, vreun prooroc sau vreun șaman cu strălucitoare aură să facă ceva cu groapa asta îngustă și adâncă din mine?

 •Nu ești decât un spectator atunci când psalmii tăi negri își caută ferestre.

•Vine un timp când asculți cântecul toamnei așa cum ți-ai asculta pianele din carne.

•La Academia poemului principalul subiect e uimirea.

•Trecuta și nenorocoasa iubire. Astfel înțelegi cum se poate trăi o viață în umbra unei întâmplări de demult.

•După Golgota, orice tragedie e imperfectă.

•În fața Morții, ca și în fața Misterului lumii, orice discurs este insuficient și precar.

•Poet adevărat este cel care are deplina conștiință că poemul scris este artă umană amestecată cu divin.

•De-atâta timp scriu versete cu zornet pământesc, sărutate de cenușa atâtor trecute disperări!

•Pentru omul de scris, amintirile nu-s doar o bocceluță de rufe murdare de dus la spălătorie.

•Tu, doar tu poți auzi cum cineva noapte de noapte sapă în tine-un mormânt.

•Omul, ființa care aleargă după puritatea absolută,  se mișcă între materie și spirit, dar nu aparține în totalitate nici uneia, nici altuia.

•Nu vă amăgiți! Cele mai mari victorii le obține o doamnă cu totul și cu totul în negru, dură și hotărâtă, agenta perfectă a neantizărilor: MOARTEA.

•Dumnezeu e mort – spune Nietzche – e doar obosit – spun eu – și câteodată amnezic.

•Fără doar și poate, scriind, un poet nu este decât sclavul credincios al exercițiilor sale de singurătate!

•Ce mare și copilărească iluzie neclintita credință că  tu cu fiecare rând scris îți înșeli propria moarte!

•Aproape nu observăm cruzimea cu care-nghițim păsări, oi, porci, broaște, șopârle, iar pe gura cu care le mestecăm tacticoși înghițindu-le să răsară cuvinte de iubire și deseori metafizice fraze.

•Un rege singur e ca o cetate părăsită.

•Amară clipa în care realizezi că nimeni nu poate corecta șpalturile greșitei tale vieți.

•Fericirea celui condamnat la poezie este când îi rămâne impregnată credința că lumea, cu tot ce-i gândire sau aparență, poate fi sorbită și așezată în țesătura poemului!

•Iubirea și candoarea sunt ademenitoare răscruci de preschimbat visele.

•Când realitatea se sufocă de realitate, nici nu ne trebuie atâta pământ să fim fericiți!

•Într-o lume în care toți știu să dărâme, plânsul balenelor e un cântec de dans.