Diana Trandafir: versuri

ÎNTREBĂRI

întrebările devin din ce în ce mai puține
despre fericire                                                                       
despre starea vremii
despre pata de grăsime de pe fața de masă
despre cum ai putea face
să fii bine cu tine mai ales
atunci când auzi că se taie pădurile

casa mea e aici
ferestrele și pereții sunt pictați
cu flori incolore
ochii își imaginează că sunt pescăruși
iar perdelele respiră un aer
tot mai curat

dacă te apropii prea tare
de buza prăpastiei
ți se spune că blochezi traficul
dacă planurile tale
nu mai sunt de anvergură
nu e în ordine
dar dacă ți s-ar mai da încă vreo
zece mii de secunde
ai afla cât de ușoare sunt lanțurile

ți-ai face o scurtă socoteală
și poate
că la o a doua strigare
ți-ar ieși
toate datele și toate dățile

FLOAREA VIEȚII

se spune

că floarea de lotus

este cea mai frumoasă floare din lume

păsările i-au forfecat din aripi

petalele

soarele i-a încălzit

rădăcinile încâlcite sub ape

cerul i-a umplut ochii

cu aur luat din adâncimile lumii

iar vântul i-a purtat semințele

ducându-le

dincolo de zborul cocorilor cu gât lung și alb

respir prin tija lui delicată

ca printr-o trahee artificială

îmi pun speranța

în tulpina firavă

plină cu aer

singura

ce mă mai poate

ține în viață

OASE PNEUMATICE

pentru cei care se aruncă pe șine atipic
înainte să vadă dacă trenul lor chiar sosește
pentru cei care au debarcat dar
nu au mărșăluit niciodată
pentru cei care își mănâncă inima crudă
în loc să o lase să se coacă puțin
pentru cei care zic îndată îndată
deși știu că nu mai au timp
pentru cei care în loc să-și aprindă o țigară
își aprind pe rând toate degetele
pentru cei care mă iau în brațe și mă sărută
iar în spatele meu văd un brad lăcuit
pentru cei care trec pe roșu la intersecție
imaginându-și că pictează o felie de pepene galben
pentru cei care
în loc să râdă plâng cu muzica dată la maxim

pentru cei care stau la pândă
să vadă primii dacă
va trece