Eduard Bucium: Omul-femeie

Nu sunt doar sâni, e-o inimă, o doare,
Iar în poşetă, între ruj și ojă
Ascunde-un vis, de teatru ori de lojă,
E om-femeie, nu sunt doar picioare...

Nu e blindaj de tanc și nici motor

Dar epiderma ei respinge gloanțe

Adaugă în curcubeu alte nuanțe

Și garantează veacul viitor.

I-ai făcut pui dar ea nu vinde lapte
Ți-l dăruie-mpreună cu copilul
Cuminte, se aliniază-n șirul
De Ane, nezidite încă-n noapte

Visează-n schimburi: unu', doi și trei

Când se-odihnește plămădeşte pâine

Se vrea frumoasă, s-o dorești și mâine,

N-o vezi? E ea, nu-i doar oglinda ei...

E amforă de-argint plină cu vin
Gust-o și te îmbată, doar i-a ta!
Nu-i face piedestal căci nu va sta,
Decât de-i ești prieten, nu străin!...

Ori, în altă grădină să-nflorească,

Dă-i pace, de nu te închini la Venus,

E-al ei Olimpul, muritorule, și nu-s

Destule slove, cazna să-i slăvească...

E patimă și foc, sclavă și zeie,

E carne și lumină-i om-femeie!...