Mioara Manoila: E Duminică și-n copilărie

Pe şanțuri, a rămas de la o ploaie,
Un râuleț ce duce-n mici şiroaie,
Vreo cinci bărcuțe albe de hârtie,
Pe-un portativ, numit copilărie.

Tuşa Cristina, cu coliva, trece strada
S-a împiedicat de-un ciot, "bătu-l-ar hina"
I s-a strâmbat pe cap, un pic, broboada
Şi-i supărată că a râs vecina.

Pe iarbă, din cireş, se-aşterne alb covor,
Jos, înspre vad, la casa cu pridvor,
se-aude-o voce fină: e Maria.
Şi-n vocea ei, toată copilăria.

Pe gard la moş Ion, cântă o ciocârlie
Şi din senin tresare-o iasomie.
Ileana plecã-n sat, duce gogoşi,
Zice cã-i ziua aia, pentru Moşi.

Sub liliacul alb de la fântână,
bunica-şi trage şalul şi mă ia
de mână.
Când bate clopotul, plecăm la liturghie,
Cã e Duminică şi e copilărie.

Mioara Manoila