Eugen Pohonțu: ***

am zidit lumină atingând întunericul

apoi am atins toate lucrurile pure,               
ceața lăptoasă a pădurilor sacre,
stâncile săpate de ape nelimpezi,

și s-au prefăcut în ființele liniștii.

mi-am odihnit zidurile sparte
pe care adăstau zăpezile
murdărite de vremi,

și toate se sprijineau de-ntuneric.

am întors vise în lucrurile pure,
malurile și-au strigat apele
din mările salmastre,
pădurile s-au trezit vlăstare,
iar timpul a rămas agățat de el însuși.

am atins lumina întunericului
și s-a făcut zi.