Florentin Gheorghe Sorescu: Sfârșitul jocului

    poezie, poezie, poezie, poezie, poezie, poezie, poezie, poezie, poezie, poezie, poezie

Atâta mai vedeam: surâsul de pe faţa lor
și aerul blând. Unul după altul
ne plecau bătrânii. Tăcuţi și discreţi
de parcă
n-ar fi existat niciodată.
La început
părea doar un joc
de-a v-aţi ascunselea. Apoi
realizai că s-au ascuns atât de bine
încât nu mai erau
de găsit. Poate acesta era jocul
pentru care se pregătiseră
toată viaţa. Doar copiii
se încăpăţânau să îi caute
din ce în ce mai nedumeriţi;
așteptând ca dintr-un moment în altul
să-și facă apariţia.

Fără a putea înţelege de ce dintr-o dată
locul de joacă a devenit
atât de pustiu