Geo Galetaru: Mereu drumul

Fie ca totul să înceapă
așa cum vreți voi
și o mână pe aceeași întindere purpurie a lumii
oglindindu-se,
inventând alte tipare
și-o altă ordine a absurdului,
a mersului în întuneric,
acolo vor fi osemintele strălucitoare ale memoriei?
câte surâsuri retezate pe străzi,
în localurile debordând de
frazele insalubre ale duplicității?
noi știm să rămânem în picioare,
cu același calm al decrepitudinii involuntare,
iubind hazardul,
aceste panglici colorate ale zilei care agonizează
în burta peștelui-minune,
ne desprindem și plutim
în iraționalitatea cea mai pură,
erori incipiente glazurând halucinația și miracolul,
cine să mai vină să sărbătorească
zăpezile care trec ca niște chipuri implacabile ale morții,
pedepsele unui veac îmbătrânit
care-și savurează chintesența rănită,
utopia și zgura amară a iernii
și drumul,
mereu drumul,
spre casele oamenilor de departe.