Teodor Dume: Uneori, mama...

Uneori o văd pe mama la marginea mesei
cu o felie de pâine în mână
ne privește pe toți și tace
doar eu
cel mai mic o strig
mamaaaa
atunci se uită la ceasul ce atârnă
pe cuiul din grindă ca lacrima lui Isus pe cruce
de câțiva ani buni se tot uită
la fel ca și azi
dar tace…

un murmur scăpat printre dinți
îi împrăștie tristețea dislocată
dintr-o amintire cu tata
oftează
lăcrimează dar tace
mânuța mea caldă caută să-I atingă bărbia
parcă îmi zâmbește
clipește des dar tace
tace
tace
și iarăși oftează
în mână ține felia de pâine întreagă
ne privește pe toți
și tace

cât de mult mi-aș fi dorit să pot călători
în lumea ei ca să pot vorbi
cu tata
să-l ating și să-i cer iertare

această dorință nu se va termina nicicând
ca și felia de pâine din
mâna caldă a mamei