Viorel Boldiș: Niște părinți

Uitați de Dumnezeu și de copii
Prin sate rătăcite și pustii,
Încovoiați, dar drepți ca niște sfinți,
Mai viețuiesc, timizi, niște părinți.

Tot drămuind și lemne și bănuți
Ei se strecoară aproape nevăzuți,
Stafii de oameni, umbre la amurg,
Din viața noastră-n moartea lor se scurg.

Cu ochii umezi și cu pas domol,
Priviri pierdute rătăcite-n în gol,
Își caută copiii ce s-au dus
La viață și la moarte prin apus.

Uitați de Dumnezeu și de copii
Trăiesc între spital și farmacii,
Și nu se plâng aproape de nimic,
Mai mor și mai trăiesc câte un pic.

Și stau și mai privesc de după gard
Copiii altora. Și-n inimi ard
Atâtea doruri și atât amar
De le miroase carne-a chihlimbar.

Mai greu e de Crăciun, de sărbători,
Când colindând stingheri îi trec fiori...
Și triști, cu ochii lăcrimând pe-un plic,
Mai mor și mai trăiesc câte un pic.

(din Morarul zeilor – Poezii din străinătate, Rediviva Edizioni Milano 2013)