Radu-Andrei Popa: pluvio

și-s toate așa cum ar trebui
când visele se crapă de ziuă
stăm înveliți de frunze de castan
avem în inimi beția de aseară
în care felinarele
păreau lampioane explodând în povești
sau în priviri aruncate între ploi

și-s toate aruncate alandala
când vocile se târăsc spre paturi
din păcatele noastre ne scoatem mântuirea
avem un suflet pictat cu cratere
ne adunăm printre ruinele astea de oraș
îl facem o casă
și un zgomot de copil râzând în ploaie

și toate sunt pauze lungi între diferite acte
când actorii flămânzesc după aplauze
din cortina lăsată peste cer
adunăm broboade mari de amintiri și le unim în clepsidre
peste rândurile din față
întunericul devine mai negru
și pașii seamănă cu o ploaie de toamnă

și toate sunt bătăi de inimă la trap
-ca o toacă de brad mirosind a munte-
când zăpezile se topesc și încetinim pașii
găsim în palme
vise crăpate de ziuă
și ploi adâncite în ochi