Mihaela Poduț Ienuțaș

Se făcea că
Din noapte coboram o scară
Spre zi și
Din trei în trei trepte mă aținteau
Ochii lui ieri, lui alaltăieri și așa mai departe că
Scara era lungă
-Lemnul scârțâia sub pași și nu
Aș fi vrut să trezesc pe nimeni-
Ochii priveau din tablouri înrămate frumos
Semnăturile erau indescifrabile în josul lor
Însă
Nu cred că pictorul era același
Ori suferea de o
Dedublare de personalitate
Prea mă lua ba cu frig
Ba fruntea îmi ardea brusc sub acuarela
Lichefiindu-se din orbite spre mine
Totuși
Undeva printre rame era și-o fereastră
Îți atrăgea atenția pentru că era
Zarvă de porumbei albi pe ea
Și uneori când avea timp
Dumnezeu se uita
La mine
Și-mi era bine atunci
Știam că e el fiindcă semna
Pe canatul ferestrei
Mereu
Cu pene de înger