Când pleoapele nu ferecau ţinutul
În care-a prins să se frământe lutul
Uitărilor ce s-au pornit să cheme.
Priveam spre pârgul grâului, la scutul
Sub care trupul dezlega dileme
De prunc nătâng, când ploaia-n tindă geme,
Smulgând odihna şi prădând avutul.
Simţeam povara dulce-a aşteptării
Primei iubite care m-a ales
Şi gustul fad în ceasu-ndepărtării
De-un rod la care n-am avut acces.
Învăluit e timpul dat uitării
De-o-ntunecime fără înţeles.
(2005 -sonet nepublicat în volum)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu