Am așteptat o viață să vină americanii
acum tot îi aștept în traistă cu-un vaccin
precum e serul vieții care lungește anii
rătăcitori ca norii pe cerul din senin.
Astfel, cu ochii strânși mereu către apus
mi s-a albit o geană de când cu așteptarea,
îmi va cădea ca frunza privirii ce s-a dus
la un priveghi de lacrimi să țină lumânarea.
Și nu știu cum se face că-am căpătat o cană
din care-mi beau o febră cu vin din patru zări
și mă trezesc că-s mort, în viața de pomană
pe care mi-o trăiesc golit de așteptări.
Torc mereu la zile de le încurc la număr,
deja mă simt un clopot. Ca pulsul vremii bate.
De nici nu mai aud șoptindu-mi peste umăr
un morb într-o beție de optișpe carate.
Da, încă mai aștept. Ei sunt mândria faimei,
eu doar cu sărăcia, și-n moarte-i mai aștept.
Și dacă tot sunt dus, îmi vine să-i dau naibii,
să-nviu printr-o minune cu mâinile pe piept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu