George Pașa: "Scriu cu arătătorul în aerul nopții"

George Pașa: 

s-a născut în Puchenii Mari, județul Prahova. Este licențiat în filologie al Universității din București.Scrie texte literare încă din adolescență, dar nu debutează decât relativ târziu, la 28 octombrie 2009, în revista „Axioma” din Ploiești, cu trei traduceri din poezia lui Serghei Esenin: „Se-nvolbură frunzișul cel de aur...”, „Anii tinereții cu frumoasa-mi slavă...”, „Eram eu odată tânăr și ferice...”. Își continuă colaborarea cu această revistă, publicând alte grupaje poetice, în mai multe numere ale acesteia: în noiembrie și decembrie 2009, martie și aprilie 2010.
Publică, de-a lungul timpului, poezii, traduceri de poezie, cronici și recenzii literare, o piesă de teatru, în alte reviste: „Actualitatea literară” (Lugoj), „Algoritm literar” (Călan), „Armonii culturale” (Adjud), „Atitudini” (Ploiești), „Citadela” (Satu-Mare), „Constelații diamantine” (Craiova), „Convorbiri literare” (Iași), „Cuib literar” (Călan), „Feed back” (Iași), „Fereastra” (Mizil), „Literaria” (Craiova), „New-York Magazine”, „Nuova Provincia” (Imola, Italia), cu texte în română, traduse în italiană de către Matteo Veronesi, „Regatul cuvântului” (Craiova), „Repere literare” (Ploiești), „Revista nouă” (Câmpina), „Sintagme literare” (Dudeștii Noi), „Tribuna” (Cluj), „Urmuz” (Câmpina), „Vatra veche” (Târgu-Mureș), „Vocativ” (București), „Zona literarâ” (Iași).
Volume de versuri publicate de George Pașa:
„Singurătatea unui sunet”, editura „Premier”, Ploiești, 2009;
„Atelierul albastru”, „Premier”, Ploiești, 2010;
„Detașat pe frontul minunii”, „Karta Graphic”, Ploiești, 2011;
„Cântece din Alindoria”, „Karta Graphic”, Ploiești, 2013;
„Ben Cioglu”, „Karta Graphic”, Ploiești, 2015;
„Pașadine”, ed. „Minela”, București, 2018.

până la sfârșitul dansului

mi-am scos tricoul cu imprimeuri și
am îmbrăcat altul simplu aș spune de
culoare gri deschis dar nu contează
culoarea în acest spațiu unde totul se
amestecă până la nediferențiere
important nu este să răzbești la neon
strălucire să dai camerei în care excepția
era o șenilă în miniatură cu vârsta devii
mai puțin rapid e mai greu să depășești
liniștea speri că nu vei rămâne doar un
număr de telefon la care nu mai apelează
nimeni când ți-e mai greu te scufunzi iarăși
în cărți intră cine trebuie cine vrea să mai
dea o raită în jurul visului fără nimeni în
preajmă soarele e sus literele așezate până
la următoarea migrație nimic nu se clintește
scena rămâne liberă totul se joacă în culise
nu mai este loc de nicio improvizație ne-am
săturat de provizorate nu vrem să devenim
niște spăimoși echipați pentru fugă oricum
nu mai este loc de fugit doar să mai dai o
raită prin cameră urmărit de ochiul neonului
pașii ți se vor imprima în cerc pe covor și-apoi
ieșirea din cerc presupune multe necunoscute
nu vrei să le ratezi ștergi o urmă dar se imprimă
pe tălpi și tot așa până cercul e transferat în alte
forme alte litere se scufundă în golul rămas
ții minte excepția alta era venea cu pas ușor de
balerină ți se imprima pe retină n-ai mai fi plecat
ai fi rămas până la sfârșitul dansului

piano

n-am să vorbesc despre irosiri s-a spus aproape totul
într-o istorie căutătoare în ape tulburi din când în
când arde câte un amurg neînțeles zdrang și câte o
iubire cizelată nu prea veche numai bună de pus în rama
timpului să nu-i fie de deochi dacă lucrurile ar rămâne
așa nu se poate să nu dea în clocot cel puțin în hohot
se vor trezi semnele de bunăvoință că au lovit ca nuca-
n perete stăvilarele că au ajutat apele răului să se
reverse peste întinderile inocenței atât de greu le-a fost
piscurilor să se răsucească în sine desfășurării de trupe
a morții pe fețele interioare doar un punct a zădărnicit
planul a crescut până la acoperirea întregii irosiri a lumii

poem de rămas-bun

voci de gelatină
tremură în aerul solemn
sunetul unei drujbe
și vocea albă a unui mesteacăn ucis
mă însoțesc până la capătul străzii
nălucile nopții
vocea mea indistinctă
printre atâtea zgomote

luna fredonează un solo pentru cei părăsiți
în cercul său
nălucile nopții într-un dans discordant
cu vocile rătăcind pe străzi
fără bilet de rămas-bun

și cum să nu latre mânioși câinii-n ogradă
cum să nu te cuprindă tremuriciul poetic
într-o așa revărsare de sunet și dans

scriu cu arătătorul în aerul nopții
un poem de rămas-bun