Lilioara Macovei: Amna

 Text premiat la Concursul Capriciile toamnei, Festivalul Simfoniile toamnei, ediția a II-a, octombrie 2020

În biroul cu lumină albă exact ca o față de speriată, parcă totul era zidit în uimire. Liniștea ce stăpânea de vreo două ore acest interior nu părea că o va aduce recent pe Mina din lumea în care era. Singură, în fața unui ecran, privea minute în șir cum se tot perindau imagini cu femei de toate culorile și formele, îmbrăcate bine sau sumar și din când în când își nota ceva pe niște foi mari. În geamul biroului, o creangă de nuc își cânta melodia de toamnă supărată. De câteva zile, niște nori mofturoși, plini de apă, își tot scuturau nemulțumirile.

Mina trecea cu privirea prin acest tablou perfect de culori arămii și peisaje spectaculoase doar când pleca din birou, ziua. De mai bine de o săptămână, zâmbetul artistei cuceritoare de frunze era pentru romanticii incurabili iar ea, care-și pregătea debutul în marele eveniment al anului, se dedica interiorului. Trebuia să convingă, să se impună, să arate o altfel de latură a femeilor ce surprind în pictură, la ce nivel de documentare se poate ajunge în câteva zile dacă vrei ceva special, la cum se face o prezentare fără pic de plictiseală și cum să-ți folosești farmecul feminin în aceste momente.

A munci intens la ceva ce merită pentru o personalitate ca a Minei, este o șansă de a fi printre acele explozii de șocare în bine a celor din domeniu. Nu era o scrântită pe care pasiunea o poate face într-o inteligentă peste noapte, nu, ci doar o supusă a căutărilor, a comparațiilor, a unei munci făcută din plăcere. Pasiunea ei a fost un insistent orator, care a ajuns să o convingă pentru totdeauna că va fi fericită dacă va merge pe acest drum.

I-a fost respinsă iubirea dată cu atâta intensitate, dar în doze mici și când are două clipe libere, îi pare rău că nu are un copil.

- Doamne, numai asta îmi stăpânește mintea! Poate o vacanță prin lume nu m-ar mai ține captiva unui singur gând.

Mâine are loc evenimentul și tu ai în cap păsărele. Gata, hai și tu acasă că este destul!

Și-a închis laptopul, a luat mapa ochi plină cu însemnări, pardesiul negru, eșarfa albastră pufoasă, cheile și parcă a zburat pe treptele reci către ieșire.

- Seară bună, domnișoară!

- Mulțumesc, domnule Ioachim, la fel și dumneavoastră!

- Eu am noapte lungă!

Afară, o ploaie mărunțică spunea că este totuși toamna.

În taxiul cu viteză de melc era cald și mirosea a brad. Pe străzi, oamenii umblau fără umbrele, s-or fi sfătuit? Ceva o înveselea, o ridica sus și vedea toate obstacolele care i-au stat în cale, dar acum păreau mici, depășise neliniștile acelea devoratoare de timp și inimă. Doar acest eveniment i-a adus aminte de calendar.

- Oprește! Oprește!

Și o frână de raliu o adusese puțin spre scaunul din dreapta față.

- Stați aici!

Cu toată neîndemânarea posibilă, Mina a reușit să deschidă portiera și în două secunde a ajuns în stația de autobuz. La un capăt de bancă udă, stătea un ceva mic și nemișcat. Îl mai văzuse și acum două seri, dar nu i-a atras atenția ca acum. Șoferul, un om intuitiv, venea cu o păturică.

- Doamne! Nu cred! Domnule, este un copil!

- Înveliți-l și să-l punem în mașină, până vine poliția!

- Este udă toată!

În mașină, la lumina gălbuie, a descoperit doi ochișori albaștri cum nu mai văzuse. Căciulița, cândva roz, acoperea un păr blond cârlionțat iar gurița mică și parcă desenată perfect, avea urme de ciocolată. Răspândea o bucurie de poveste și fără nicio teamă, a întins mânuța murdară spre Mina, atingându-i obrazul.

- Tu ești zână sau mamă bună?

- Eu sunt Mina! Pe tine cum te cheamă?

- Amna și am cinci ani! Nu mi-ai răspuns!

- Îți răspund, dar ce cauți la ora asta aici, udă toată, cu picioarele goale în ghetele astea rupte? Mama ta știe unde ești?

- Știe!

- Atunci, hai acasă! Te usuc și îmi spui cum ajungem acasă la mama ta, la tine acasă.

Fetița se uita când la Mina când la șofer cu niște ochișori parcă lăcrimați.

- Nu se poate! Mama mea m-a dat afară!

- Cum, de ce?

- Pentru că am mâncat singură un măr și din greșeală i-am spart sticla cu apă.

- Cu apă?

- După ce bea apa din sticlă ne bate pe toți dacă nu mergem pe stradă să cerem bani pentru ea.

- Domnișoară, nu mai anunța poliția în seara asta, du-o acasă și ai grijă de ea până mâine. Îmi vine să plâng, se băgă în vorbă șoferul.

Poate că face o mare ilegalitate, dar la ora nouă seara, un copil ud, flămând, pe la porțile poliției...

- Risc, știu că pot fi acuzată de multe, dar mi se rupe inima, își spunea Mina în gând.

În apartamentul cald și care mirosea a crizanteme pletoase, fetița parcă era acasă la ea. A pășit curioasă și lucrul care i-a pus nod în gât Minei, a fost când...

- Stai, să mă descalț, e prea curat la tine!

Doamne Dumnezeule, ce fac eu acum? Sunt într-o poveste, este real? Ce-am gândit? Mâine am evenimentul...

În drum spre Mina, Anca și-a încărcat sacoșele cu mâncare și câteva jucării noi.

Prințesa blondă cu ochii albaștri stătea pe marginea patului, în halatul Minei, ținea cu amândouă mâinile o cană cu lapte cald.

Uimitor tablou, schimburi de priviri, zâmbete, șușoteli printre uși...

În primul rând din sala imensă, cu candelabre aurii, scaune din catifea albastră și lume bună, stătea Amna. Cuminte, dar cu priviri iscoditoare, își foia gentuța roșie, ca și cum nerăbdarea îi era pe terminate. Un pardesiu vișiniu îi scotea în evidență părul lung, blond și inelat, iar ochii albaștri miraculoși te duceau cu gândul la fetițele care fac cursuri speciale pentru purtarea eleganței.

Mina îi făcea din când în când cu mâna acestei micuțe care semăna cu ea. Cineva îi șoptea la ureche:

- Te iubesc, mamă bună!

Amna îi făcea cu ochiul.

Toamna pentru Mina înseamnă ziua ei de naștere, prima dragoste, primul mare eveniment din viață vis a vis de carieră... și acum... Amna. Totul toamna...to... Amna...

Poate Amna este, de-ar fi, de s-ar putea...