din podul cu molii scot amintirile de la naftalină
în dezamăgirea acestei clipe care-mi plumbuiește zborul
nu e nimeni să-mi vindece rănile
mai degrabă de cei care le smulg crusta
în piețe vieneze valsul a ieșit din modă demult
nimeni nu citește rilke sub luna blazată
ocrotitori de animale cu fesele tatuate dezgolite
protestează
golanul din mine dârdâie în zdrențele libertății
cu un rucsac de dor în spinare și prea puține merinde
pentru foamea de țara
unde cei îmbuibați se asfixiază încet
în obezitatea suficienței de sine
sub cascheta inconștienței
ne îndesăm lașitatea până la ultima șuviță
ne săpăm mereu tranșeele propriilor războaie
sperând că nu ne va nimeri Marele Obuz
poate atunci când ne vom cunoaște pe deplin
nu ne vom mai iubi într-atât
de aceea scriu litere în cuvintele unei limbi moarte
dar omit mereu accentul circumflex
deși în contul sufletesc mai am disponibil
și încă n-am învățat cum se percepe camătă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu