Nela Talabă: Lumina asfințitului de toamnă de toamnă

Ce taină-mi dezvelește lumina asfințitului de toamnă?

Ce munți, ascunși până acum o clipă,

privirilor mirate se arată?

În soare cat acum fără sfială!

Lumină lină,

atât de fină, de insesizabilă a devenit

linia ce desparte, tranșant, fără putere de tăgadă,

lumea grăbită, fremătândă, zgomotoasă, multiformă,

de lumea veșnic tăcută a morții!

Nici nu mai știi unde te duce pasul următor!

O, pași ai mei!

Opriți-vă

în fața luminii asfințitului de toamnă!

E clipa unică

când doar privirilor mirate

se-arată munți ascunși,

insesizabili.

O, pași ai mei!

Dorul să vă abată spre ei,

spre înălțimi,

deasupra limitei dintre o lume fremătândă și grăbită

și lumea veșnic tăcută...