Savu Popa:***

Am observat,

De la o vreme

Las urme, mai mult

În interiorul pașilor

Care, deși orbi din naștere,

Mă duc la întâmplare

Prin aceleași locuri cunoscute,

Printre aceleași chipuri

Care, doar dintr-o complezență

De carton pătat de grăsime,

Își mai păstrează tencuiala.

Am observat,

Cu cât îmi cunosc mai bine propria casă,

Coridorul pare mai înșelător decât

O oglindă în care te privești

Noaptea pe întuneric,

Când tristețea

nu are început sau sfârșit,

nici pereți, nici uși

și când mergi mai încet, mai atent, prin ea,

îți apare o fereastră deschisă

în mijlocul podelei

și de dincolo

un soare se închide, se deschide

ca o pleoapă confecționată

din toate îndoielile

pe care le-ai avut.

Am observat,

Cu cât îmi întind mai mult mâinile în față,

Văd

Cum prin vene, mai întâi,

Îmi trec gândurile

Și mă simt ca și cum

Înaintez la infinit printre copaci cu scoarța

Cerebrală electrizată,

În timp ce o ploaie de noiembrie

Îmi ascute, apoi îmi tocește la maximum

Nervii.

Am observat

Că de fiecare dată

Când încerc, în zadar, să îmi amintesc

Anumite lucruri,

Izbucnesc în râs

Și simt că acesta nu e râsul meu,

Iar locul nu mi-e

Pe această planetă

Unde zilnic

Memoria

Se află-n grevă japoneză