Vișan Dragoș: Încreatele iubiri

În alte mări, sub gheață, smoala topită cântă,
năvodarii-așteaptă albe stele preumane,
sosești prea târziu, abia când mugurii s-au stins,
din carcase argintii, nici tu nu-i poți salva.

Te iei după hula scornită de mintea altora,
nu urmezi nici harta Cetății, zărești insula ta,
dansezi cu ultimele forțe de-albatros lihnit.

Rătăcită pe țărm, o stea, ca o mână întinsă, iese-ncet,
cap, două brațe, două cozi,
ai de lucrat, să-i faci picioarele,
două valuri potrivite vin și ea deja s-a înălțat!